din tine, felurile în care îți trădai dorințele primitive. Ca un cocon în jurul tău, făcut din înclinațiile tale brute, nearanjate în tiparele adevăratei vieți umane.
Eram încă în stare de alertă și trebuia să fac un efort să mă relaxez, să-mi liniștesc respirația. Casa era în siguranță, mi-am spus, eram în regulă. Deodată, mi s-a părut ridicolă întâlnirea asta stupidă. Prin peretele subțire auzeam sunetele pe care le făceau Julian și Sasha, care se făceau comozi în cealaltă
cameră. Podeaua scârțâia, ușile dulapului se deschideau. Probabil puneau cearșafuri pe salteaua goală. Scuturau praful adunat în ani de zile. Mi-o imaginam pe Sasha privind fotografiile de familie de pe raft, una dintre ele cu Julian când era micuț și ținea în mână un telefon roșu uriaș. Julian la unsprezece sau doisprezece ani, pe o barcă de urmărire de balene, cu fața lui minunată, stropită de sare. Probabil că proiecta toată inocența și dulceața aceea asupra bărbatului aproape adult care-și scotea pantalonii și bătea cu palma pe pat ca să
vină lângă el. Urmele neclare ale tatuajelor de amator de-a lungul brațelor sale.
Am auzit geamătul saltelei.
Nu mă miram că aveau să și-o tragă. Însă pe urmă am auzit vocea ei, gemând ca într-un film porno. Ascuțită și înghețată. Nu știau că sunt chiar alături? M-am întors cu spatele la perete și-am închis ochii.
Julian mârâia.
— Ești o târfă? a spus el.
Tăblia patului se izbea de perete.
— Ești?
•
Mai târziu m-am gândit că Julian trebuia să fi știut că auzeam tot.
VP - 12
1969
1.
Era sfârșitul anilor ’60 sau vara dinaintea sfârșitului, o vară care părea să nu se mai termine, lipsită de formă. Cartierul Haight era populat de membrii Procesiunii, îmbrăcați în alb și împărțind pamflete de culoarea ovăzului, iar iasomia înflorea în anul acela nemaipomenit de frumos de-a lungul drumurilor.
Toți erau sănătoși, bronzați, încărcați de podoabe, iar dacă nu erai și tu la fel –
era și asta o chestie –, puteai să fii o creatură selenară, pânză peste abajurul veiozei, făcând detoxificări cu kitchari1 care-ți murdărea vasele de turmeric.
Dar toate astea se întâmplau în altă parte, nu în Petaluma, unde fermele aveau acoperișurile înclinate, unde camioneta acoperită era mereu parcată în fața restaurantului Hi-Ho. Trotuarele erau prăjite de soare. Aveam paisprezece ani, dar arătam mult mai matură. Oamenilor le plăcea să-mi spună asta. Connie jura că păream de șaisprezece ani, dar ne spuneam multe minciuni una alteia.
Eram prietene încă din gimnaziu, când Connie mă aștepta în fața clasei, răbdătoare ca o vacă, iar energia noastră se consuma în exagerările prieteniei dintre noi. Era durdulie, dar nu se îmbrăca potrivit proporțiilor, purta bluze de bumbac tăiate, cu broderii mexicane, fuste prea strâmte care-i lăsau o dungă
furioasă pe coapse. Îmi plăcuse mereu de ea, într-un fel la care nu trebuia să mă
gândesc, un lucru la fel de firesc ca propriile mâini.
În septembrie am fost trimisă la aceeași școală cu internat la care învățase și mama. Construiseră un campus îngrijit în jurul vechii mănăstiri din Monterey, cu peluze înclinate și netede. Dimineața apăreau fâșii de ceață, semne efemere ale apropierii de apa sărată. Era o școală numai pentru fete și trebuia să port uniformă – pantofi cu toc jos și fără machiaj, bluze marinărești și cravate bleumarin. De fapt, era o pușcărie împrejmuită de un zid de piatră și populată
cu fiice șterse, cu fața ca o lună. Fetele de la Focul de Tabără și Viitoarele Profesoare trimise să învețe să dactilografieze o sută șaizeci de cuvinte pe minut. Să-și facă promisiuni visătoare și înflăcărate că vor fi domnișoare de onoare una pentru cealaltă la nunțile în stilul regal hawaiian.
1 Mâncare tradițională indiană din orez și fasole mung sau linte (n.tr.).
VP - 13
Plecarea mea iminentă a impus o distanță nouă și gravă în prietenia mea cu Connie. Începusem să observ anumite lucruri, aproape împotriva voinței mele.
După cum spunea ea: „Cel mai bun lucru ca să uiți de cineva este să te culci cu altcineva”, de parcă eram vânzătoare din Londra în loc de adolescente neexperimentate de la fermele din comitatul Sonoma. Lingeam baterii ca să
simțim pe limbă impulsul electric, despre care se zvonea că era a optsprezecea parte dintr-un orgasm. Mă durea să-mi imaginez cum ne vedeau ceilalți pe noi, etichetate drept fetele care-și aparțineau una alteia. Accesoriile acelea asexuate din licee.
În fiecare zi după școală intram pe nesimțite în rutina după-amiezilor.
Pierdeam orele cu vreo sarcină destoinică: ne luam după sugestiile lui Vidal Sassoon – sucuri cu ouă crude pentru întărirea firului de păr, ne scobeam punctele negre cu ace de cusut sterilizate. Proiectul permanent al eului nostru de fete necesita atenții ciudate și precise.
Ca adult, mă minunez de cât de mult timp pierdeam. Festinul și foametea pe care eram învățate să le așteptăm de la lume, numărătorile inverse în revistele care ne cereau să ne pregătim cu cel puțin o lună înainte pentru prima zi de școală.
Ziua 28: Aplicați pe față o mască de miere și avocado.
Ziua 14: Testați-vă machiajul la diferite lumini (naturală, de birou, la amurg).
Pe atunci eram deprinsă cu atenția. Mă îmbrăcam ca să atrag iubirea, trăgându-mi decolteul mai jos, așternându-mi pe față o expresie visătoare de câte ori ieșeam în public, expresie ce sugera gânduri profunde și promițătoare, în caz că se uita cineva la mine. În copilărie făcusem parte dintr-un eveniment caritabil canin și plimbasem în lesă un collie frumos cu un batic de mătase la gât. Cât de încântată fusesem de prestația bine primită: felul în care mergeam la persoane străine și le lăsam să admire câinele, cu zâmbetul indulgent și constant al unei vânzătoare, cât de goală mă simțisem pe urmă, când nimeni nu mai trebuia să se uite la mine!
•
Așteptam să mi se spună ce aveam eu mai bun. M-am întrebat mai târziu dacă acesta era motivul pentru care erau mult mai multe femei la fermă decât bărbați. În tot acel timp pe care l-am petrecut pregătindu-mă și citind articole care mă învățau că viața era o anticameră până când cineva te lua în seamă, băieții deveniseră ei înșiși.
•
Ziua aceea în parc a fost prima dată când le-am văzut pe Suzanne și pe celelalte. Ajunsesem acolo pe bicicletă, mă îndreptam spre fumul făcut de VP - 14
cărnuri… Nimeni nu a vorbit cu mine în afară de cel care apăsa burgerii pe grătar cu un sfârâit umed și plictisit. Umbrele stejarilor treceau peste brațele mele goale, bicicleta stătea înclinată în iarbă. Când un băiat mai mare cu pălărie de cowboy a dat peste mine, am încetinit înadins ca să mă împingă din nou.
