A dat ochii peste cap, dar a articulat numele Pamelei cu o bucurie perversă.
Mi-a aruncat o privire.
— Cum adică a plecat?
Panica mă gâtuia.
— E atât de egoist, a exclamat ea. Tata ne-a spus că s-ar putea să fim nevoiți să ne mutăm la San Diego. A doua zi, Peter a șters-o. Și-a luat câteva haine și VP - 34
lucruri. Cred că s-au dus acasă la sora ei, în Portland. Adică sunt destul de sigură
că sunt acolo.
A suflat spre firele din breton.
— E un laș! Iar Pamela e genul de fată care o să se îngrașe după ce naște.
— Pamela e gravidă?
Connie s-a uitat la mine.
— Ce surpriză… Nici măcar nu-ți pasă că s-ar putea să plec la San Diego?!
Știam că ar fi trebuit să încep să enumăr felurile în care o iubeam, cât de tristă aveam să fiu după ce pleca, dar eram hipnotizată de imaginea Pamelei lângă Peter în mașina lui, adormind pe umărul său. Hărți Avis la picioarele lor, străvezii de la unsoarea hamburgerilor, bancheta din spate plină cu haine și manuale pentru mecanici. Cum vedea Peter linia albă a scalpului Pamelei prin cărarea din păr. Poate că o săruta, animat de o tandrețe domestică, deși ea dormea și nu avea de unde să știe.
— Poate doar își face de cap, am spus eu. Adică, n-ar putea totuși să apară?
— Du-te naibii, a zis Connie.
Și ea părea surprinsă de vorbele ei.
— Dar ce ți-am făcut? am întrebat.
Sigur că știam amândouă.
— Cred că aș prefera să fiu singură acum, m-a anunțat Connie afectată, privind concentrată pe fereastră.
Peter fugea spre nord cu iubita lui, care era probabil însărcinată cu copilul lui
– nu aveai cum să înlături din minte amănuntul biologic, faptul concret al proteinelor care se multiplicau în burta Pamelei. Dar iat-o pe Connie, cu forma grăsulie pe pat, Connie, pe care o știam atât de bine, încât îi puteam cartografia pistruii ori semnul de pe umăr cu care se alesese după vărsatul de vânt. Fusese întotdeauna Connie, iar eu o iubeam brusc.
— Hai să mergem la un film sau ceva, am propus.
A pufnit pe nas, studiindu-și marginea palidă a unghiilor.
— Peter nici măcar nu mai e aici, a zis ea. Așa că nu mai ai niciun motiv să vii.
Oricum, o să pleci la internat.
Zumzetul disperării mele era evident.
— Poate putem merge la Flying A?
Și-a mușcat buza.
— May zice că nu te porți prea frumos cu mine.
May era fiica dentistului. Purta pantaloni cadrilați cu veste asortate, ca un contabil junior.
— Parcă spuneai că May e plictisitoare.
VP - 35
Connie tăcea. Ne părea rău pentru May, care era bogată, dar ridicolă, însă
am înțeles că acum lui Connie îi părea rău pentru mine, urmărindu-mă cum suspinam după Peter, care probabil plănuia de câteva săptămâni să plece la Portland. De câteva luni.
— May e drăguță, a spus Connie. Foarte drăguță.
— Putem merge să vedem un film împreună.
Începusem să pedalez, încercând să capăt aderență, o apărătoare împotriva verii pustii. May nu era atât de rea, mi-am spus eu, deși nu avea voie să
mănânce bomboane sau popcorn din cauza aparatului dentar și, da, ne puteam vedea pe toate trei împreună.
— Cred că ești un om de nimic, a zis Connie.
S-a întors iar spre fereastră. M-am uitat la draperiile de dantelă pe care o ajutasem să le prindă cu lipici când aveam doisprezece ani. Așteptasem prea mult, prezența mea în cameră era o greșeală evidentă și era clar că nu mai rămânea nimic de făcut decât să plec, să-i spun un adio sugrumat tatălui lui Connie la parter – a dat distrat din cap spre mine – și să-mi scot în stradă cu zdrăngăneli bicicleta.
