Am spus-o din nou, mai tare, și s-a oprit. M-a lăsat s-o ajung din urmă.
— Ce nesimțit, i-am spus.
Probabil luceam ca un măr. Obrajii îmbujorați de efort și de la băutură.
Ea s-a încruntat în direcția magazinului.
— Nemernic umflat, a mormăit. Nu pot nici să cumpăr hârtie igienică.
În sfârșit, părea să mă remarce, uitându-se la mine ceva mai mult. Îmi dădeam seama că-i păream foarte tânără. Cămașa mea cu eșarfa aplicată, VP - 38
cumpărată de mama, părea elegantă. Voiam să fac ceva care să depășească în măreție aceste detalii. M-am oferit fără să stau prea mult pe gânduri.
— O fur eu, am spus cu vocea nefiresc de veselă. Hârtia igienică. E ușor.
Mereu fur lucruri de acolo.
Mă întrebam dacă mă crede. Trebuia să fi fost vizibil că, de fapt, mințeam.
Dar poate ea respecta acest lucru. Disperarea dorinței mele. Sau poate voia să
vadă cum avea să se termine toată tărășenia. Fata bogată care încearcă să
săvârșească infracțiuni cu eleganță.
— Ești sigură? a întrebat ea.
Am ridicat din umeri, în timp ce inima îmi bubuia. N-am remarcat dacă-i părea rău pentru mine.
•
Întoarcerea mea inexplicabilă l-a enervat pe bărbatul de la tejghea.
— Iar ai venit?
Chiar dacă plănuisem cu adevărat să fur ceva ar fi fost imposibil. M-am plimbat alene printre rafturi, străduindu-mă să-mi șterg sclipirea delincventă de pe față, însă bărbatul nu-și lua ochii de la mine. M-a privit încruntat până când am luat hârtia igienică și am adus-o la casă, rușinându-mă de cât de ușor mă
conformasem obiceiului. Evident că nu aveam să fur nimic. Asta nu avea să se întâmple vreodată.
A început să vorbească în timp ce încasa banii pentru hârtie.
— O fată drăguță ca tine nu ar trebui să stea cu fete ca aceea, a spus el. Tare murdar grupul acela! Un tip cu un câine negru.
Părea întristat.
— Nu în magazinul meu.
Prin sticla mată o vedeam pe fata care se plimba prin parcare afară. Își ținea umbră cu mâna. Ce noroc subit și neașteptat: mă aștepta pe mine.
După ce am plătit, bărbatul s-a uitat lung după mine.
— Ești doar o puștoaică, a zis el. De ce nu te duci acasă?
Până în clipa aceea îmi păruse rău pentru el.
— N-am nevoie de pungă, am spus și mi-am îndesat hârtia în geantă.
Am tăcut cât mi-a dat restul, în timp ce își lingea buzele de parcă voia să
scape de un gust rău.
•
Fata s-a înveselit când am ajuns înapoi.
— Ai luat-o?
VP - 39
Am dat din cap și m-a tras după un colț, îndemnându-mă cu brațul. Aproape credeam că furasem ceva, adrenalina îmi anima venele în timp ce mă țineam de geantă.
— Ha, a zis ea privind înăuntru. Așa-i trebuie, măgarul! A fost ușor?
— Destul de ușor, am spus. Și așa nu știe pe ce lume e.
Eram încântată de înțelegerea noastră secretă, de felul în care devenisem o echipă. Un triunghi de stomac dezvăluia locul unde rochia ei nu era încheiată.
Cât de ușor degaja un aer de sexualitate neglijentă, de parcă pusese în grabă
