Așadar, o părăsise. Mai întâi m-am enervat. Nu eram bona nimănui. Apoi m-am simțit ușurată. Sasha era o puștoaică – nu trebuia să meargă cu el la Humboldt. Să treacă pe un ATV prin punctele de control împrejmuite cu sârmă
ghimpată spre o fermă de rahat din Garberville doar ca să ia o geantă de iarbă.
Chiar mă bucuram de compania ei.
— Oricum nu-mi place drumul, a spus Sasha adaptându-se din mers situației.
Mi se face rău pe drumurile astea mici. Iar el conduce ca un nebun. Foarte repede.
S-a sprijinit de blat căscând.
VP - 76
— Obosită? am spus eu.
Mi-a spus că încercase o vreme somnul polifazic, dar că trebuise să renunțe.
— Era prea ciudat, a zis.
I se vedeau sfârcurile prin bluză.
— Somn polifazic? am spus eu strângându-mi halatul pe mine într-un acces de pudoare.
— Așa făcea Thomas Jefferson. Dormi în reprize de o oră, de vreo șase ori pe zi.
— Și în rest stai treaz?
Sasha a dat din cap.
— E grozav în primele zile. Dar mă prăbușeam, nu glumă. Mi se părea că nu o să mai am un somn normal niciodată.
Nu reușeam să o asociez pe fata pe care o auzisem cu o noapte înainte prin perete cu fata din fața mea, care vorbea despre experimente cu somnul.
— Mai e destulă apă fierbinte în ceainic dacă vrei, am spus eu, dar Sasha a clătinat din cap.
— Nu mănânc dimineața, ca balerinele.
S-a uitat pe fereastră, la marea ca un cearșaf cenușiu.
— Te duci vreodată să înoți?
— E foarte rece apa.
Văzusem rareori câte un surfer care se aventura în valuri, cu trupul înfășurat în neopren, cu gluga pe cap.
— Deci ai intrat? m-a întrebat ea.
— Nu.
Fața ei exprima compasiune. De parcă ratam o plăcere evidentă. Dar nimeni nu înota, mă gândeam eu, simțind nevoia să-mi apăr viața în casa asta împrumutată, felul în care îmi duceam zilele.
— Acolo sunt și rechini, am adăugat.
— De fapt, nu atacă oamenii, a spus Sasha ridicând din umeri.
Era frumușică, la fel ca o tuberculoasă roasă de o căldură interioară. Am încercat să depistez vreo rămășiță pornografică după noaptea trecută, dar nu vedeam nimic. Avea fața palidă și curată ca o lună mai mică.
•
Prezența ei, chiar și pentru o zi, a adus cu sine, chiar dacă forțat, ceva normalitate. Protecția integrată a altei persoane însemna că nu puteam nutri sentimente animalice, nu puteam lăsa coji de portocală în chiuveta din bucătărie. M-am îmbrăcat imediat după micul dejun în loc să stau în halat toată
ziua. Am folosit rimelul dintr-un tub aproape uscat. Acestea erau aspecte VP - 77
umane convingătoare, sarcini zilnice care înlăturau atacuri mai mari de panică, dar, trăind de una singură, mă cam dezobișnuisem de ele – nu mă simțeam suficient de importantă ca să merit asemenea efort.
Ultima dată locuisem cu cineva cu un an în urmă, un bărbat care preda engleza ca limba a doua la o așa-zisă universitate care-și făcea reclamă în stațiile de autobuz. Studenții erau în mare parte străini care voiau să creeze jocuri video. Era surprinzător să mă gândesc la el, la David, să-mi amintesc vremea când îmi imaginam viața lângă altcineva. Nu era iubire, ci inerția plăcută care o putea înlocui. Tăcerea încântătoare care se așternea peste amândoi în timp ce mergeam cu mașina. Felul în care-l văzusem cândva uitându-se la mine în timp ce traversam parcarea, când soarele dispăruse deja și aerul sclipea într-o lumină
rară.
Pe urmă a început – o femeie care a bătut la ușa apartamentului la o oră
nepotrivită. O perie de păr din fildeș care aparținuse bunicii mi-a dispărut din baie. Nu-i spusesem niciodată lui David anumite lucruri, fiindcă orice apropiere am fi avut ar fi fost imediat coruptă, mărul era putrezit pe dinăuntru. Secretul meu era ascuns în profunzime, dar era acolo. Poate de asta se întâmplase, cu celelalte femei. Lăsasem ușa deschisă pentru asemenea secrete. Și, la urma urmei, cât de bine puteai să cunoști un alt om?
•
Îmi imaginasem că eu și Sasha aveam să petrecem ziua într-o tăcere politicoasă. Că Sasha avea să rămână ascunsă ca un șoarece. Era destul de politicoasă, dar prezența ei a devenit în curând evidentă. Am găsit ușa de la frigider deschisă, umplând bucătăria cu un bâzâit străin. Bluza ei aruncată pe masă, o carte despre Enneagram lăsată pe un scaun. Se auzea muzică tare din camera ei prin boxele micuțe de la laptop. M-a mirat – asculta același cântăreț
cu voce plângăreață care alcătuia fundalul veșnic pentru orice fată de un anumit fel încă de pe vremea când eram la colegiu. Fete care musteau deja de nostalgie, fete care aprindeau lumânări și stăteau până târziu, frământând aluat de pâine în costume Danskin și desculțe.
