Asta nu putea fi adevărat.
— Și-apoi, a zis ea, tu nu aveai vârsta mea când erai în secta aceea?
Avea un ton sec, dar simțeam o umbră de acuzație.
Înainte să apuc să spun ceva, Sasha s-a ridicat de la masă, îndreptându-se spre frigider. I-am privit mersul afectat, ușurința cu care a scos una dintre berile aduse de ei. Munții argintii care sclipeau pe etichetă. Mi-a sesizat privirea.
— Vrei și tu una? a întrebat.
Am înțeles că era un test. Puteam fi genul acela de adult care putea fi ignorat și compătimit sau puteam fi cineva cu care putea vorbi. Am dat din cap și Sasha s-a relaxat.
VP - 80
— Fii pe fază, a spus ea aruncându-mi sticla.
•
Noaptea s-a așternut repede, așa cum se întâmpla pe coastă, fără medierea clădirilor care să tempereze schimbarea. Soarele coborâse atât de mult, încât îl puteam privi direct, urmărindu-l cum dispare dinaintea ochilor. Am băut fiecare câteva beri. În bucătărie s-a făcut întuneric, dar niciuna nu s-a ridicat să aprindă
lumina. Totul era scăldat într-o umbră albastră, delicată și regală, mobila transformându-se în forme simplificate. Sasha m-a întrebat dacă puteam face focul în șemineu.
— E cu gaz, am spus. Și e stricat.
Multe lucruri din casă erau stricate sau uitate: ceasul din bucătărie se oprise, clanța de la un dulap îmi rămânea în mână. Mormanul strălucitor de muște pe care-l măturasem de la colțuri. Cineva trebuia să locuiască acolo permanent pentru a înlătura descompunerea. Nici prezența mea în ultimele săptămâni nu schimbase mare lucru.
— Dar putem încerca să facem unul în curte, am spus.
* * *
Porțiunea nisipoasă din spatele garajului era protejată de vânt, iar frunze ude se așternuseră pe pernele de pe scaunele de plastic. Cândva fusese acolo un fel de groapă pentru foc, pietrele erau împrăștiate printre relicvele arheologice fără sens ale vieții de familie: resturi de jucării uitate. O bucată dintr-un frisbee care părea mestecată. Agitația pregătirilor ne-a distras amândurora atenția, sarcinile permiteau o companie tăcută. Am găsit un teanc de ziare vechi de trei ani în garaj și o grămăjoară de lemne de la magazinul general din oraș. Sasha a reașezat pietrele în cerc.
— Niciodată n-am fost bună la asta, am spus. Trebuie să faci ceva anume, nu? O formă specială cu butucii?
— Ca o casă, a zis Sasha. Trebuie să-i faci să semene cu o colibă. A aranjat cercul cu piciorul. Noi mergeam des cu cortul în parcul Yosemite când eram mică.
Sasha a fost cea care a pornit focul: s-a așezat pe vine în nisip, suflând constant. Aprinzând cu grijă flăcările până când ardeau cum trebuie.
Ne-am așezat pe scaunele de plastic, cu suprafețele zgâriate de nisip și de vânt. Pe al meu l-am tras mai aproape de foc – voiam să-mi fie cald, să transpir.
Sasha tăcea, privind saltul flăcărilor, dar simțeam agitația din mintea ei, locul depărtat în care dispăruse. Poate și-l imagina pe Julian în Garberville. Salteaua din mușchi pe care dormea, folosind un prosop în loc de pătură. Totul făcea VP - 81
parte din aventură. Cât de frumos trebuie să fie să fii un băiat de douăzeci de ani!
— Lucrurile acelea de care vorbea Julian, a spus Sasha dregându-și glasul ca și cum îi era jenă, deși interesul ei era vizibil. Erai, cum s-ar zice, îndrăgostită de tipul ăla sau cum?
— De Russell? am întrebat împingând în foc cu bățul. Nu mă gândeam așa la el.
Era adevărat: celelalte fete roiau în jurul lui Russell, urmărindu-i mișcările și stările de spirit ca niște tipare meteo, dar în mintea mea rămânea, în general, distant. Ca un profesor îndrăgit a cărui viață de acasă elevii nu și-o imaginau niciodată.
— Atunci de ce stăteai cu ei? m-a întrebat ea.
Primul impuls a fost să evit subiectul. Trebuia să netezesc toate asperitățile.
Să joc toată piesa de moravuri: regretul, avertismentele. Am încercat să par serioasă.
— Oamenii cădeau mereu pradă acestor lucruri pe atunci, am spus.
Scientologia, oamenii Procesului. Tehnica scaunului gol. Se mai practică așa ceva?
M-am uitat la ea – aștepta să continui.
— Cred că în parte a fost ghinion. Că acela a fost grupul pe care l-am găsit.
— Dar ai rămas.
Simțeam pentru prima dată intensitatea curiozității ei.
— Era o fată acolo. A fost vorba mai mult de ea decât de Russell.
Am ezitat.
— Suzanne.
Era ciudat să-i spun numele, să-l las să trăiască în lume.
— Era mai mare, am zis. Nu cu mult, dar mi se părea că era mult.
— Suzanne Parker?
