•
Pantalonii scurți tăiați erau umezi de la costumul de baie când am ajuns acasă la familia Dutton. Îmi pusesem sandalele cu talpă de plută, care purtau urma picioarelor mele, luasem câinele de zgardă, iar din vârfurile părului îmi curgeau picături de apă. A răspuns Teddy Dutton la ușă. Avea unsprezece sau doisprezece ani, iar picioarele îi erau pline de zgârieturi și zgănci. Cu un an în urmă își rupsese o mână căzând dintr-un copac, iar mama a fost cea care l-a dus la spital cu mașina: a murmurat îngândurată că părinții lui îl lăsau singur prea mult timp. Nu stătusem niciodată prea mult cu Teddy, doar la petrecerile din cartier, unde toți copiii sub optsprezece ani erau înghesuiți laolaltă și forțați să
se împrietenească. Uneori îl vedeam mergând cu bicicleta pe drum cu un băiat cu ochelari: odată m-au lăsat să mângâi o pisicuță găsită de ei și pe care el o ținea sub bluză. Din ochii pisicii curgea puroi, dar Teddy se purtase blând cu ea, ca o mamă micuță. Atunci fusese ultima dată când vorbisem cu el.
— Hei, am zis eu când a deschis ușa. Câinele tău.
Teddy căsca gura la mine de parcă nu fuseserăm vecini toată viața. Am dat ochii peste cap când am văzut că tace.
— Era la noi în curte, am continuat.
Câinele a dat să scape din strânsoare.
Teddy a avut nevoie de o secundă să vorbească, dar înainte să apuce să o facă, l-am văzut aruncând o privire neajutorată la sutienul de la costumul meu, la umflătura exagerată a decolteului. A văzut că observasem și s-a fâstâcit și mai tare. S-a încruntat la câine, apucându-l de zgardă.
— Tiki rău, a spus el trăgând animalul în casă. Câine rău!
Gândul că Teddy Dutton ar fi fost oarecum emoționat din cauza mea m-a mirat. Deși nici măcar nu aveam o pereche de bikini când îl văzusem ultima oară, iar sânii mei erau mai mari acum, ceea ce mă mulțumea până și pe mine.
Atenția lui mi se părea aproape amuzantă. Un străin ne-a arătat odată penisul mie și lui Connie lângă toaletele de la cinematograf – abia după o clipă am înțeles de ce omul gâfâia ca un pește fără aer, când i-am văzut penisul, ieșit prin fermoar ca un braț prin mânecă. Ne privea de parcă eram niște fluturi pe care îi prindea cu acul de un carton. Connie m-a apucat de mână, ne-am întors și am fugit râzând, strângând în mână stafidele în ciocolată care începuseră să se VP - 96
topească. Ne-am repovestit una alteia dezgustul pe un ton strident, dar eram și mândre totodată. Ca în felul acela satisfăcut în care Patricia Bell mă întrebase cândva, după ore, dacă observasem cum se uita domnul Garrison la ea și dacă
nu mi se părea ciudat.
— Are labele ude, am spus. O să murdărească podelele.
— Ai mei nu sunt acasă. Nu contează.
Teddy rămăsese în ușă, stânjenit, de parcă aștepta ceva; oare credea că o să
petrecem ceva timp împreună?
Stătea acolo, ca băieții nefericiți care au uneori erecție în fața tablei de scris fără un motiv anume – era clar că se afla sub controlul unei alte forțe. Poate dovada sexului se vedea la mine într-un mod nou.
— Bine, am spus.
Mă temeam să nu încep să râd – Teddy părea atât de nelalocul lui.
— Ne mai vedem.
Teddy și-a dres glasul, încercând să-și facă vocea să sune mai grav.
— Îmi pare rău, a spus el. Dacă te-a deranjat Tiki.
De unde am știut că puteam să-mi bat joc de Teddy? De ce mi s-a dus imediat gândul la posibilitatea asta? Nu fusesem la fermă decât de două ori de la petrecerea de solstițiu, dar începusem deja să asimilez modurile de a vedea lumea, anumite tipare logice. Societatea era plină de oameni drepți, ne spunea Russell, oameni acaparați de interese corporatiste și docili ca niște cimpanzei drogați în laborator. Noi, cei de la fermă, funcționam la cu totul alt nivel, luptând împotriva agitației nefericite, și ce dacă trebuia să ne luăm de oamenii cinstiți ca să atingem scopuri mai mărețe, să ajungem în lumi mai grozave? Dacă
te sustrăgeai vechiului contract, ne spunea Russell, dacă refuzai tacticile de rahat cu care te speriau la orele de educație civică și care includeau cărțile de rugăciuni și biroul directorului, vedeai că nu există bine și rău. Ecuațiile lui permisive reduceau aceste concepte la niște relicve goale, ca niște medalii oferite de un regim care nu se mai află la putere.
•
I-am cerut lui Teddy ceva de băut. Limonadă, m-am gândit eu, suc, orice altceva decât ce mi-a adus el, cu mâna tremurând de emoție când mi-a întins paharul.
— Vrei un șervețel? a spus el.
— Nu.
Intensitatea atenției lui părea revelatoare, așa că am pufnit în râs. Începeam să învăț cum să mă las privită. Am luat o gură mare din pahar. Paharul era plin cu votcă și foarte puțin suc de portocale. Am tușit.
VP - 97
— Părinții tăi te iasă să bei? am întrebat ștergându-mă la gură.
— Fac ce vreau, a zis el mândru și nesigur în același timp.
Îi sclipeau ochii; l-am privit cum se hotăra ce să spună mai departe. Era ciudat să mă uit la altcineva cum își face griji și își măsoară acțiunile în loc să fiu eu cea care se îngrijorează. Oare așa se simțea Peter în preajma mea? O
răbdare limitată, o senzație de putere care te îmbăta și te tulbura puțin. Fața pistruiată a lui Teddy, roșcovană și nerăbdătoare – era doar cu doi ani mai mic decât mine, dar distanța părea definitivă. Am luat o înghițitură mare din pahar, iar Teddy și-a dres glasul.
— Am niște droguri dacă vrei, a spus el.
* * *
Teddy m-a condus în camera lui, așteptând răbdător în timp ce aruncam o privire la noutățile băiețești. Păreau aranjate pentru a fi văzute, deși erau numai porcării: ceasul unui căpitan cu acele moarte, o fermă de furnici de mult uitată, răsucită și mucegăită. Gravura sticloasă a unei bucăți dintr-un vârf de săgeată, un borcan cu monede de un penny, verzi și murdare, ca o comoară scufundată.
În mod normal, aș fi făcut o glumă cu Teddy. L-aș fi întrebat unde găsise vârful sau i-aș fi spus că eu găsisem unul întreg, cu vârful din obsidian destul de ascuțit ca să-ți dea sângele. Dar am simțit nevoia de a menține o răceală trufașă, ca Suzanne în ziua aceea din parc. Începeam deja să înțeleg că admirația altora cerea ceva de la tine. Că trebuia să te modelezi după ea. Iarba pe care a scos-o Teddy de sub saltea era maronie și sfărâmată, de-abia putea fi fumată, deși el ținea punga de plastic cu o demnitate brutală.
Am râs.