Dreptunghiul cărnos și plăcut al bancnotelor îndoite în buzunar. Când m-am uitat la fața pistruiată a lui Teddy, m-a cuprins un val de afecțiune impulsivă, virtuoasă – era ca un frate mai mic. Felul delicat în care îngrijise pisicuța.
— Ne mai vedem, i-am spus aplecându-mă și pupându-l pe obraz.
Mă felicitam pentru drăgălășenia gestului meu, pentru blândețea lui, dar Teddy și-a mișcat șoldurile, dându-se protectiv înapoi; când m-am îndepărtat, i-am văzut erecția împingând încăpățânată materialul blugilor.
7.
Puteam să merg cu bicicleta cea mai mare parte a drumului până acolo.
Adobe Road golită de mașini, cu excepția câte unei motociclete sau a unei remorci cu cai. Dacă trecea o mașină, se ducea de obicei spre fermă și mă lua și pe mine, cu bicicleta atârnată de un geam. Fete în pantaloni scurți și sandale de lemn, cu inele de plastic de la automatele de lângă Rexall. Băieți care-și tot VP - 100
pierdeau firul gândurilor, revenindu-și apoi cu un zâmbet uimit, de parcă se întorceau dintr-un un soi de excursie în spațiu. Cele mai mici înclinări ale capului cu care ne salutam transformate în aceleași frecvențe nevăzute.
•
Nu era ca și cum nu-mi aminteam viața dusă înainte de Suzanne și ceilalți, dar viața aceea fusese limitată și așteptată, cu obiecte și oameni care ocupau orbite temperate. Tortul galben, dens și rece pe care mama îl făcea de ziua mea.
Fetele de la școală mâncau prânzul pe asfalt, stând pe ghiozdanele întoarse. De când o cunoscusem pe Suzanne, viața căpătase un relief ascuțit și misterios, dezvăluind o lume dincolo de cea știută, ca un pasaj ascuns în spatele unei biblioteci. Mă surprindeam mâncând un măr și chiar înghițitura umedă din măr îmi putea provoca recunoștință. Aranjamentul frunzelor de stejar de deasupra care se condensau cu o claritate de seră, indicii pentru o ghicitoare pe care nu știam că puteam încerca s-o rezolv.
•
O urmam pe Suzanne pe lângă motocicletele mari și grele ca niște vaci care erau parcate în fața casei principale. Bărbați cu veste de blugi stăteau pe buștenii din apropiere, fumând. Aerul era înțepător din cauza lamelor din țarc, a mirosului straniu de fân, a transpirației și a balegii coapte la soare.
— Hei, iepurașilor, a strigat un bărbat.
S-a întins și burta i s-a încordat pe sub tricou ca la gravide.
Suzanne a zâmbit, dar m-a tras după ea.
— Dacă stai prea mult prin preajmă, o să sară pe tine, a zis, deși își trăgea umerii înapoi ca să-i iasă sânii în evidență.
Când am privit înapoi peste umăr, bărbatul a scos limba la mine, iute ca un șarpe.
— Dar Russell poate ajuta tot felul de oameni, a spus Suzanne. Și știi, porcii nu se iau de băieții pe motociclete. Asta e important.
— De ce?
— Pentru că, a spus ea ca și cum era evident. Copoii îl urăsc pe Russell. Urăsc pe oricine încearcă să elibereze oamenii din sistem. Dar stau la distanță dacă
sunt tipii ăștia aici.
A clătinat din cap.
— Și porcii sunt blocați, asta-i porcăria. Cu drăciile lor de pantofi negri și lucioși.
Îmi alimentam propriul acord îndreptățit: eram în aceeași ligă cu adevărul.
Am urmat-o în luminișul de dincolo de casă, către zumzetul vocilor din cor, cântând ca în tabără. Aveam banii adunați strâns în buzunar și tot încercam să-i VP - 101
spun lui Suzanne că-i adusesem, pe urmă îmi pierdeam curajul, crezând că
ofranda era prea măruntă. În cele din urmă am oprit-o, atingându-i umărul înainte de ajunge la ceilalți.
— Pot să fac rost de mai mulți, am spus eu fâstâcindu-mă.
Voiam doar să știe că banii existau, convinsă că eu aveam să fiu cea care să-i dea lui Russell. Dar Suzanne a corectat repede ideea. Am încercat să nu mă
supăr când mi i-a luat rapid din mână, numărându-i cu privirea. Am văzut că era surprinsă de sumă.
— Bună fată!
•
Soarele lovea dependințele de tinichea și destrăma fumul din aer. Cineva aprinsese un bețișor aromat care se tot stingea. Ochii lui Russell treceau peste fețele tuturor, grupul fiind așezat la picioarele lui, iar eu am roșit când mi-a surprins privirea – nu părea mirat de întoarcerea mea. Suzanne mi-a atins încet și posesiv spatele, făcând să mă cuprindă o liniște ca într-un cinematograf sau o biserică. Eram conștientă, aproape paralizată de mâna ei pe spate. Donna își făcea de lucru cu părul ei roșcovan. Împletea șuvițe în codițe strânse, dantelate, folosindu-se de unghiile roase ca să-și smulgă firele înspicate.
Russell părea mai tânăr când cânta, cu părul vâlvoi adunat la spate, cânta la chitară într-un stil comic, batjocoritor, ca un cowboy la televizor. Nu avea cea mai frumoasă voce pe care o auzisem, dar în ziua aceea – cu picioarele la soare, simțind înțepătura ierbii –, în ziua aceea, vocea lui părea să alunece peste mine, să umple aerul, așa că m-am simțit țintuită locului. Nu puteam să mă mișc nici dacă voiam, chiar dacă mi-aș fi putut imagina că aveam un loc unde să merg.
În pauza de după cântecul lui Russell, Suzanne s-a ridicat în picioare, cu rochia acoperită deja de praf, și s-a dus lângă el. Se schimba la față în timp ce ea îi șoptea, apoi a dat din cap. I-a strâns umărul cu mâna. Am văzut-o dându-i teancul de bani, pe care Russell l-a băgat în buzunar. A ținut puțin degetele acolo ca și cum dădea o binecuvântare.
Ochii lui Russell sclipeau.
— Avem vești bune. Avem ceva resurse, dragilor. Fiindcă cineva s-a deschis în fața noastră, și-a deschis inima.
Am simțit o cutremurare. Dintr-odată, totul părea să merite – căutările în poșeta mamei. Liniștea din dormitorul părinților lui Teddy. Cât de curat se transformase grija în senzația că aparțineam acelui loc! Suzanne părea mulțumită când s-a grăbit să se așeze din nou lângă mine.
— Micuța Evie ne-a arătat ce inimă mare are, a spus Russell. Ne-a arătat dragostea ei, nu-i așa?
VP - 102