Sasha și Zav păreau să se cunoască și în curând au început toți trei să
vorbească despre un bar întunecos aproape de Humboldt, al cărui proprietar era un producător cărunt. Julian o ținea pe Sasha aproape cu aerul adult al bărbatului care se întorcea din mină. Îmi era greu să mi-l imaginez chinuind un câine sau făcând rău cuiva, iar Sasha era vizibil încântată să fie lângă el. Avusese un aer tainic de fetișcană toată ziua, fără să facă vreo aluzie la discuția avută cu o noapte înainte. Zav a spus ceva și a făcut-o să râdă, un râs drăguț, potolit. Își acoperea gura pe jumătate, ca și cum nu voia să-și expună dinții.
Plănuisem să merg în oraș pentru cină, să-i las singuri, dar Julian m-a văzut când ieșeam pe ușă.
— Hei, hei, hei, a spus el.
S-au întors toți să se uite la mine.
— Mă duc puțin în oraș, am spus.
— Ar trebui să mănânci cu noi, a zis Julian.
Sasha a dat din cap, lipindu-se de el. Acordându-mi atenția redusă a unui om aflat pe orbita celui iubit.
— Avem o grămadă de mâncare, a spus ea.
Am enumerat zâmbind scuzele obișnuite, dar în cele din urmă mi-am scos jacheta. Mă obișnuiam deja cu atenția.
* * *
VP - 145
Se opriseră să cumpere de mâncare pe drumul înapoi de la Humboldt: o pizza înghețată uriașă, o bucată de carne de vită tocată într-o tavă de polistiren.
— Un festin, a spus Zav. Avem proteine, calciu.
A scos o sticluță de medicamente din buzunar.
— Legumele.
A început să ruleze un joint pe masă, un procedeu care implica mai multe hârtii și o grămadă de agitație pentru produsul final. Zav și-a analizat opera de la distanță, apoi a mai scos puțin din sticluță, iar camera s-a umplut de putoarea buruienii umede.
Julian pregătea carnea de vită pe aragaz, făcând-o să-și piardă luciul. Înfigea bucățelele crude cu un cuțit pentru unt, mirosind și verificând. Gătit în stil studențesc. Sasha a pus pizza în cuptor după ce a îndepărtat învelitoarea de plastic. A pus șervețele în dreptul fiecărui scaun, o amintire a treburilor în casă, a așezării mesei pentru cină. Zav bea bere și se uita la Sasha cu o mulțumire amuzantă. Încă nu aprinsese jointul, deși îl răsucea între degete cu o plăcere vizibilă.
Am ascultat în timp ce el și Julian vorbeau despre droguri cu intensitatea unor profesioniști, schimbând păreri ca niște brokeri. Crescute în seră versus crescute la soare. Comparau nivelurile de THC4 din diversele tulpini. Nu semăna deloc cu pasiunea pentru droguri din tinerețea mea, când iarba creștea alături de roșii și se transporta în borcane. Puteai culege semințele și le plantai singur dacă aveai chef. Le dădeai la schimb pentru benzină ca să ajungi în oraș. Era ciudat să auzi că drogurile erau reduse la niște numere, o marfă cunoscută în loc de un portal mistic. Poate că metoda lui Zav și a lui Julian era mult mai bună, eliminând idealismul amețit.
— La dracu’, a spus Julian.
Bucătăria mirosea a cenușă și a ars.
— La naiba, la naiba, la naiba!
A deschis cuptorul și a scos pizza cu mâinile goale, înjurând când a aruncat-o pe blat. Era neagră și fumega.
— Fir-ar a spus Zav, și era din aia bună! Scumpă!
Sasha era înnebunită. A dat fuga să consulte cutia de pizza.
— Preîncălziți la două sute de grade, a mormăit ea. Așa am făcut. Nu înțeleg.
— La ce oră ai pus-o în cuptor? a întrebat Zav.
Sasha s-a uitat la ceas.
— Ceasul nu merge, proasto, a apostrofat-o Julian.
A apucat cutia și a aruncat-o la gunoi. Sasha părea gata să plângă.
4 Tetrahidrocanabinol (substanța activă principală din canabis) (n.tr.).
VP - 146
— Mă rog, a spus el dezgustat.
A apucat stratul ars de brânză, apoi și-a frecat degetele ca să le curețe. M-am gândit la câinele profesorului. Bietul animal, șchiopătând în cerc. Sistemul vascular cuprins de otravă. Toate celelalte lucruri pe care Sasha probabil nu mi le spusese.
— Pot să pregătesc altceva, am spus. Mai sunt niște paste în dulap.
Am încercat să surprind privirea ei. Voiam să-i transmit un amestec de avertisment și simpatie. Dar nu puteam ajunge la ea, jignită de eșec. În bucătărie s-a făcut liniște. Zav rula jointul între degete, așteptând să vadă ce avea să se întâmple.
— Cred că e multă carne de vită, a spus Julian în final, uitând de furie. Nu-i mare lucru.
A frecat-o pe spate pe Sasha cam dur, după părerea mea, deși mișcarea părea s-o liniștească, aducând-o înapoi. Când a sărutat-o, ea a închis ochii.
•
Am băut o sticlă de vin de-al lui Dan la cină, iar sedimentele se adunau între dinții lui Julian. După aceea, bere. Alcoolul alunga grăsimea din răsuflarea noastră. Nu știam cât era ceasul. Ferestrele erau întunecate, vântul pătrundea printre streșini. Sasha aduna bucățele din eticheta sticlei de vin într-o grămăjoară ordonată. Îi simțeam privirea îndreptată spre mine din când în când, în timp ce mâna lui Julian îi masa ceafa. El și Zav au continuat discuția la cină, iar eu și Sasha ne-am retras într-o tăcere cunoscută din adolescență: efortul de a pătrunde în alianța dintre Zav și Julian nu merita răsplata. Era mai simplu să-i privesc, să o privesc pe Sasha, care se purta ca și cum îi era de ajuns să fie acolo.
