VP - 140
Am simțit un zvâcnet în stomac – acum nu mai puteam opri ce avea să se întâmple. Atunci a apărut Tiki, alergând spre noi, lătrând panicat. Lătratul îi zdruncina tot corpul, iar umerii săi ciolănoși se scuturau.
— La dracu’, a mormăit Suzanne.
Donna s-a dat și ea în spate.
Câinele ar fi putut fi o scuză suficientă, presupun, iar noi ne-am fi putut întoarce la mașină și apoi la fermă. O parte din mine își dorea asta. Dar o altă
parte, voia să se lase în voia inerției bolnave pe care o simțeam în piept. Și familia Dutton părea formată din infractori, la fel ca May și Connie și părinții mei. Toți erau captivii propriului egoism, ai prostiei lor.
— Stai, am spus. Mă cunoaște.
M-am ghemuit și am întins mâna. Am rămas cu ochii la câine. Tiki s-a apropiat, adulmecându-mi palma.
— Bravo, Tiki, am spus eu mângâindu-l, scărpinându-l sub fălci, așa că
lătratul a încetat și am intrat în casă.
•
Nu-mi venea să cred că nu se întâmplase nimic. Că nu veneau mașini de poliție după noi cu sirenele pornite. Chiar și după ce am intrat atât de ușor în casa familiei Dutton, trecând de niște bariere invizibile. Și de ce făcusem asta?
Izbisem grilajul neatins al unei case fără niciun motiv? Doar ca să dovedim că o puteam face? Calmul măștii lui Suzanne când atingea obiectele din casă mă
nedumerea, detașarea ei stranie, în timp ce eu mă aprindeam de un fior ciudat, de nedescifrat. Donna analiza o comoară din casă, un bibelou din ceramică
lăptoasă. M-am uitat mai de aproape și am văzut că era silueta unei olandeze.
Cât de bizare păreau mărunțișurile din viața oamenilor când erau scoase din context! Până și lucrurile valoroase păreau niște gunoaie.
Șovăiala pe care o simțeam m-a făcut să mă gândesc la vremea când eram mai mică, iar eu și tata stăteam aplecați pe malul lacului Clear. Îmbrăcat în costumul de baie, tata privea cu ochii mijiți din pricina luminii puternice și avea pielea albă pe coapse. Cum îmi arăta o lipitoare în apă, tremurând și plină de sânge. Era mulțumit, împingând-o cu un băț ca s-o facă să se miște, dar mie îmi era frică. Lipitoarea albăstruie stârnea o agitație în mine pe care o simțeam din nou aici, în casa familiei Dutton, întâlnind ochii lui Suzanne în partea opusă a livingului.
— Îți place? a spus Suzanne.
Zâmbea ușor.
— E tare, nu?
VP - 141
Donna a apărut sub arcadă. Avea antebrațele lipicioase de suc lipicios și ținea în mână o felie de pepene de un roz spongios ca un organ.
— Salutări, a spus ea mestecând.
Era o scurgere aproape nestăpânită care emana din ea ca un miros urât, rochia ei avea tivul zdrențuit de mult ce călcase pe el: cât de nelalocul ei părea alături de picioarele lustruite ale canapelei, de draperiile curate. Picături de suc cădeau pe jos.
— Mai e în chiuvetă, a spus ea. E foarte bun.
Donna a scos din gură un sâmbure negru cu o mișcare delicată, apoi l-a aruncat într-un colț al camerei.
•
Nu am stat acolo decât vreo jumătate de oră, deși mi s-a părut mult mai mult. Am pornit și am închis televizorul. Am frunzărit corespondența de pe masă. Am urmat-o pe Suzanne la etaj, întrebându-mă unde era Teddy acum, unde erau părinții lui. Oare Teddy mai aștepta și acum să-i aduc drogurile? Tiki se plimba pe hol. Mi-am dat seama deodată că îi știam pe oamenii aceștia de-o viață întreagă. Sub fotografiile agățate pe perete distingeam marginea tapetului care începea să se desprindă, florile mici și roz. Murdăria lăsată de degete.
Aveam să mă gândesc deseori la casa aceea. Mi-am spus că totul era inocent: o distracție inofensivă. Eram neglijentă, voiam să recâștig afecțiunea lui Suzanne, să simt că eram din nou împreună împotriva lumii. Făceam o mică
ruptură în viața familiei Dutton, doar ca să se vadă pe ei înșiși diferit, măcar o clipă. Ca să observe o oarecare anomalie, să încerce să-și amintească unde mutaseră pantofii sau când puseseră ceasul în sertar. Mi-am spus că nu putea fi decât un lucru bun, perspectiva forțată. Le făceam o favoare.
•
Donna era în dormitorul părinților, cu un neglijeu lung de mătase tras peste rochie.
— O să am nevoie de Rolls la ora șapte, a spus ea fluturând materialul vaporos de culoarea șampaniei.
Suzanne a pufnit pe nas. Am văzut o sticlă de parfum pe noptieră și tuburile aurii cu ruj ca niște cartușe pe covor. Suzanne cotrobăia deja în sertare, vârând mâna între dresurile de culoarea piciorului, creând grămăjoare obscene.
Sutienele erau grele și păreau medicinale, țepene din pricina sârmelor. Am ridicat un ruj și i-am scos capacul, adulmecând mirosul de talc al batonului roșu-portocaliu.
— O, da, a spus Donna văzându-mă.
VP - 142
A luat și ea un ruj și a adunat buzele ca într-o caricatură, prefăcându-se că se machiază.
— Ar trebui să lăsăm un mic mesaj, a spus ea.
A început să se uite în jur.
