Sunetul fanfarei creștea, parada o lua spre East Washington. Râsul pe care îl auzeam, spectaculos și cu direcție, era țintit spre mine.
Connie, Connie și May, cu o geantă împletită agățată de încheietură. Vedeam o cutie de suc de portocale și alte cumpărături înăuntru, conturul costumului de baie pe sub bluza lui Connie. Toată ziua lor simplă încifrată astfel – plictiseala căldurii, sucul de portocale care își pierdea acidul. Costumele de baie se uscau pe verandă.
Prima mea senzație a fost de ușurare, ca atunci când intri pe propria alee.
Apoi a venit neliniștea, punerea cap la cap a faptelor. Connie era supărată pe mine. Nu mai eram prietene. Am văzut-o trecând peste uimirea inițială. Ochii mari ai lui May era mijiți, nerăbdători să urmărească spectacolul. Aparatul dentar i se îngroșa în gură. Connie și May au schimbat câteva cuvinte în șoaptă, apoi Connie a venit mai aproape.
— Hei, a spus ea precaută. Ce mai faci?
Mă așteptasem la furie, batjocură, dar Connie se purta normal, părea chiar puțin bucuroasă să mă vadă. Nu mai vorbisem de aproape o lună. Am cercetat fața lui May în căutarea unui indiciu, dar aceasta era lipsită de expresie.
— Nimic special, am spus.
Ar fi trebuit să mă întărească ultimele săptămâni, iar existența fermei să
minimalizeze dramele noastre obișnuite, și totuși cât de repede se întorceau VP - 135
vechile noastre sentimente de loialitate, instinctul de animal în haită. Voiam să
mă placă.
— Nici noi, a spus Connie.
Am simțit o recunoștință subită față de Frank – era bine că venisem, era bine să fii în preajma oamenilor precum Connie, care nu erau complicați și derutanți ca Suzanne, ci doar prieteni pe care-i cunoșteam dincolo de discuțiile zilnice.
Cum ne uitam amândouă la televizor până când ne lua durerea de cap și ne storceam punctele negre una alteia în lumina brutală de la baie.
— Penibil, nu? am spus eu arătând către paradă. O sută zece ani.
— Sunt niște oameni ciudați pe aici.
May a pufnit pe nas și m-am întrebat dacă nu cumva mă includea și pe mine în categoria asta.
— Lângă râu. Au fost oribili.
— Da, a spus Connie cu blândețe. Și piesa a fost stupidă. Rochia lui Susan Thayer era aproape transparentă. Toți i-au văzut chiloții.
S-au uitat una la alta. Eram invidioasă pe amintirea lor comună, pe faptul că
stătuseră împreună în public, plictisite și neliniștite în plin soare.
— Cred că mergem să înotăm, a spus Connie.
Afirmația părea oarecum amuzantă pentru amândouă și am râs și eu, nesigură. Ca și cum înțelegeam gluma.
— Hm…
Connie părea să-i confirme ceva lui May în tăcere.
— Vrei să vii cu noi?
Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu avea să se termine cu bine. Că se întâmpla prea ușor, că dezertarea mea nu avea să fie tolerată.
— Să înot?
May a pășit spre noi, încuviințând.
— Da, la Club Meadow. Ne poate duce mama cu mașina. Vrei să vii?
Gândul că aș fi putut merge cu ele era un anacronism atât de ridicol de parcă
se desfășura un univers paralel în care eu și Connie eram încă prietene, iar May Lopes ne invita la Club Meadow să înotăm. Puteai să bei milkshake acolo și să
mănânci sandviciuri cu franjuri dantelate de brânză arsă. Gusturi simple, mâncare pentru copii, totul plătit doar cu semnătura părinților. Mi-am permis să mă simt flatată, amintindu-mi de familiaritatea ușoară pe care o aveam cu Connie. Casa ei îmi era atât de cunoscută, încât nici nu mă gândeam unde să
pun fiecare castron în dulap, fiecare pahar de plastic, cu marginile zgâriate de mașina de spălat vase. Cât de frumos părea, cât de puțin complicat, marșul incontestabil al prieteniei noastre!
VP - 136
Atunci, May a venit spre mine, aruncându-mi în față cutia cu suc de portocale: sucul m-a nimerit dintr-o parte, așa că nu m-a scăldat, doar m-a stropit. O, m-am gândit eu, simțind cum mi se strânge stomacul. O, desigur.
Parcarea s-a înclinat. Sucul era călduț și am simțit mirosul de chimicale, picăturile insipide pe asfalt. May a aruncat cutia aproape goală. S-a rostogolit puțin și s-a oprit. May avea fața lucioasă ca o monedă și părea speriată de propria îndrăzneală. Connie era și mai nesigură, cu fața ca un bec care clipește, și devenise atentă când May a zdruncinat punga ca pe un clopoțel de avertizare.
Lichidul abia m-a atins. Ar fi putut fi mai rău, să fiu udă de-a dreptul în loc de o încercare slabă, dar cumva tânjeam după udarea completă. Voiam ca evenimentul să fie grav și nemilos, așa cum părea și umilirea mea.
— Să ai o vară distractivă, a spus May luând-o de braț pe Connie.
Pe urmă s-au îndepărtat, cu pungile legănându-se și călcând apăsat cu sandalele pe trotuar. Connie mi-a aruncat o privire, dar am văzut-o pe May trăgând-o cu putere. Scâncetul muzicii surf de peste drum, dintr-o mașină cu geamul coborât – mi s-a părut că-l văd pe prietenul lui Peter, Henry, la volan, dar poate era doar imaginația mea. Proiectam o rețea conspirativă mai mare asupra umilinței mele copilărești, ca și cum era o îmbunătățire.
