— Măcar ieși pe afară, a zis el. Stai în camera aia de parcă te-a încuiat cineva acolo.
Frank nu purta cizmele, doar șosetele lui foarte albe. Mi-am înghițit râsul disprețuitor; era ridicol să vezi un bărbat în toată firea în șosete. A observat că-mi zvâcneau buzele și că mă fâstâceam.
— Totul e nostim pentru tine, nu? a spus el. Faci orice vrei. Crezi că mama ta nu observă ce se întâmplă?
M-am încordat, dar n-am ridicat ochii. Putea vorbi despre mai multe lucruri: despre fermă, despre ce făcusem cu Russell. Mitch. Felurile în care mă gândeam la Suzanne.
— Deunăzi s-a zăpăcit de tot, a continuat Frank. Îi lipsesc niște bani. I-au dispărut din poșetă.
Știam că mă îmbujorasem, dar am tăcut. Mijeam ochii spre masă.
— Mai las-o în pace, a spus Frank. Hm? E o femeie de treabă.
— Nu fur.
Aveam vocea pițigăiată și falsă.
— Să spunem că-i împrumuți. Eu nu o să spun. Înțeleg. Dar ar trebui să
încetezi. Te iubește mult, știi?
Nu se mai auzea zgomot de la duș, ceea ce însemna că mama avea să apară
în curând. Am încercat să-mi dau seama dacă Frank avea într-adevăr să păstreze secretul – am înțeles că se străduia să fie de treabă, să nu-mi facă probleme.
Dar nu voiam să fiu nerecunoscătoare. Îl vedeam încercând să o facă pe tatăl cu mine.
VP - 133
— Petrecerea din oraș continuă, a zis Frank. Și azi, și mâine. Poate ajungi și tu acolo să te distrezi puțin. Sunt sigur că mama ta s-ar bucura. Să ai o ocupație.
Când a intrat mama, ștergându-și părul cu prosopul, m-am luminat imediat, arătând ca și cum îl ascultam pe Frank.
— Nu ești de acord, Jeanie? a spus Frank uitându-se la mama.
— Cu ce anume? a răspuns ea.
— N-ar trebui să meargă și Evie la carnaval? a spus Frank. La centenarul acela. Să aibă o ocupație?
Mama s-a agățat de ideea asta ca și cum era genială.
— Nu știu dacă e chiar centenarul, a spus ea.
— Ei bine, petrecerea orașului, a intervenit Frank, centenar, ce-o fi…
— Dar e o idee bună, a spus ea. O să te distrezi de minune!
Simțeam că Frank mă privește.
— Da, am spus, sigur.
— Mă bucur să vă văd discutând, a adăugat mama timidă.
M-am strâmbat, strângând cana și biscuiții, dar mama nu a observat: se aplecase deja să-l sărute pe Frank. Halatul i s-a desfăcut și am văzut un triunghi de piele umbrită, bronzată, pe pieptul ei, așa că a trebuit să mă uit în altă parte.
Orașul sărbătorea o sută zece ani de fapt, nu o sută, numărul ciudat reprezentând motivul acelei sărbătorii banale. Părea ceva exagerat de generos să-i spui carnaval, deși majoritatea celor din oraș erau acolo. Fusese o întâlnire în parc și o piesă despre fondarea orașului în amfiteatrul liceului, iar membrii consiliului elevilor transpiraseră în costumele de la cercul de teatru. Blocaseră
traficul pe șosea, așa că m-am trezit înghesuită în mulțime, împingând și agățându-mă de promisiunea distracției. Soți cu fețe înțepate de simțul datoriei, flancați de copii și neveste care aveau nevoie de animale de pluș. Cui îi trebuia limonadă acră și ștearsă, hot dog și porumb copt? Toate dovezile că te distrai.
Râul era deja plin de gunoaie, iar pungile goale de popcorn pluteau la vale împreună cu evantaiele de hârtie și cutiile de bere.
Mama era impresionată de abilitatea miraculoasă a lui Frank de mă face să
ies din casă. Exact cum o voia Frank. Ca să-și poată imaginea felul ordonat în care se putea transforma în tată. Mă distram exact atât cât se aștepta de la mine. Am mâncat o înghețată până mi s-a înmuiat cornetul și mi s-a scurs siropul pe mâini. Am aruncat restul, dar mâinile mi-au rămas mânjite chiar și după ce m-am șters de pantalonii scurți.
Mă plimbam prin mulțime, intrând și ieșind din umbră. Am văzut copii pe care-i cunoșteam, dar care făceau parte din peisajul de fundal de la școală, niciunul cu care îmi petrecusem timpul. Cu toate astea, le spuneam numele și VP - 134
prenumele în gând, fără să mă pot abține. Norm Morovich. Jim Schumacher.
Copii de la ferme în mare parte, ale căror cizme miroseau a ceva putrezit.
Răspunsurile lor blânde la ore, vorbind numai când erau întrebați, marginile murdare de praf ale pălăriilor de cowboy lăsate pe bancă. Erau politicoși și virtuoși, purtând amprenta vacilor cu lapte, a câmpurilor de trifoi și a surorilor mai mici. Nu semănau deloc cu cei de la fermă, cărora le-ar fi fost milă de băieții care încă respectau autoritatea taților lor și care își ștergeau cizmele înainte de a intra în bucătăria mamelor. Mă întrebam ce făcea Suzanne – probabil înota în pârâu, stătea cu Donna și Helen sau poate chiar cu Mitch, un gând care m-a făcut să-mi mușc buza, trăgând de o bucățică uscată de piele.
•
Trebuia să mai stau puțin la carnaval, pe urmă mă puteam întoarce acasă, iar Frank și mama aveau să fie mulțumiți de activitatea mea socială. Am încercat să
traversez parcul, dar era arhiplin – începuse parada, vedeam platformele grele, acoperite cu hârtie creponată, cu modelele primăriei. Funcționari de la bancă și fete în costume de indian care făceau cu mâna de pe carele alegorice, în zgomotul puternic și insuportabil al fanfarei. M-am strecurat afară din mulțime, refugiindu-mă la periferie. Mergeam doar pe străzile lăturalnice, liniștite.
