Discul sclipea plictisitor în camera întunecată, dar nici scânteierea frumoasă, egipteană, nu reușea să mă stârnească – era doar un artefact dintr-o casă
străină, nimic valoros. Greutatea îmi obosea deja brațele.
9.
Zgomotul de pe verandă m-a făcut să tresar, hohotele de râs ale mamei, pașii grei ai lui Frank. Eram în living, întinsă în fotoliul bunicului și citeam o revistă
McCall a mamei. Imaginile cu șunci lucioase ca niște sexe, presărate cu ananas.
Lauren Hutton pe o stâncă, îmbrăcată cu sutienele ei din Bali. Mama și Frank au intrat cu zgomot în sufragerie, dar au tăcut când m-au văzut. Frank purta cizmele de cowboy, iar mama își înghițea ultimele cuvinte.
— Draga mea!
Avea ochii sticloși, corpul i se legăna suficient cât să-mi dau seama că era băută și încerca să ascundă asta, deși gâtul ei roz – expus într-o cămașă de pânză – ar fi dat-o oricum de gol.
— Bună, am spus.
— Ce faci acasă, draga mea?
Mama s-a apropiat să mă ia în brațe și am lăsat-o, în ciuda mirosului metalic de alcool și a aromei parfumului ei.
— Connie e bolnavă?
— Nu.
VP - 131
Am ridicat din umeri. M-am întors la revistă. Pe pagina următoare: o fată cu tunică gălbuie, în genunchi lângă o cutie albă. O reclamă la Moon Drops.
— De obicei vii și pleci atât de repede, a spus ea.
— Pur și simplu, am avut chef să stau acasă, am zis. Nu e și casa mea?
Mama a zâmbit, netezindu-mi părul.
— Ce fată frumoasă, nu-i așa? Sigur că e casa ta. Nu-i așa că-i frumoasă? a spus ea întorcându-se spre Frank. Ce fată frumoasă, a repetat ea ca pentru sine.
Frank a zâmbit, dar părea neliniștit. Uram informațiile astea nedorite, faptul că începusem să observ fiecare mică schimbare a controlului și a puterii, loviturile și împunsăturile. De ce nu erau relațiile reciproce, de ce interesul oamenilor nu creștea în același ritm? Am închis revista cu o mișcare bruscă.
— Noapte bună, am spus.
Nu voiam să-mi imaginez ce avea să se întâmple mai târziu, mâinile lui Frank pe materialul bluzei. Mama destul de lucidă să stingă luminile, dornică de întunericul iertător.
•
Acestea erau fanteziile care mă stăpâneau: că plecând o vreme de la fermă, o puteam provoca pe Suzanne să apară deodată, să-mi ceară să mă întorc cu ea.
Cu singurătatea mă puteam îndopa, așa cum făceam cu sărățelele pe care le mâneam, bucurându-mă de înțepătura iodului în gură. Când mă uitam la Ce vrăji a mai făcut nevasta mea? , simțeam o nouă enervare față de Samantha.
Nasul ei încrezut, felul în care își păcălea soțul. Disperarea iubirii lui prostești care-l transforma într-o glumă. M-am oprit într-o seară să analizez fotografia de studio a bunicii, cea atârnată în hol și în care avea părul cârlionțat. Era frumoasă
și sănătoasă. Doar ochii îi erau somnoroși, ca și cum abia se trezise dintr-un vis înflorat. Descoperirea era clară – nu semănăm deloc.
Am fumat puțină iarbă la fereastră, apoi m-am mângâiat singură până am obosit, citind o revistă cu benzi desenate sau o revistă, nu conta ce anume. Era doar forma trupurilor, creierul meu se dezlănțuia asupra lor. Puteam să văd o reclamă la Dodge Charger, la o fată zâmbitoare cu o pălărie albă de cowboy pe care o proiectam în poziții obscene. Cu fața calmă și umflată, sugând și lingând, cu bărbia udă de salivă. Trebuia să înțeleg noaptea petrecută cu Mitch, să cad la pace cu tot ce se întâmplase, dar nu aveam decât o furie țeapănă și formală.
Discul acela stupid de aur. Încercam din greu să descopăr un nou înțeles, ca și cum îmi scăpase un semn important, o privire semnificativă pe care mi-o aruncase Suzanne pe la spatele lui Mitch. Fața lui ca de țap, de pe care picura transpirație peste mine, așa că trebuia să întorc capul.
•
VP - 132
A doua zi dimineață, m-am bucurat să găsesc bucătăria goală cât mama făcea duș. Am pus zahăr în cafea, apoi m-am așezat la masă cu un pachet cu sărățele.
Îmi plăcea să sfărâm una în gură, apoi să ud firimiturile crocante cu cafea. Eram atât de absorbită de ritual, încât apariția subită a lui Frank m-a speriat. L-am văzut uitându-se la resturile de sărățele, stârnind în mine o jenă vagă. Era cât pe ce să o șterg, dar a vorbit înainte să reușesc.
— Ai planuri mari pentru azi? m-a întrebat.
Încerca să fie prietenos. Am strâns pachetul și m-am șters pe mâini de firimituri, devenind brusc mofturoasă.
— Nu știu, am spus.
Cât de repede a dispărut aparența de răbdare!
— O să stai să lâncezești în casă? a întrebat.
Am ridicat din umeri; exact asta aveam de gând să fac.
I-a tresărit un mușchi pe față.
