— A sărit înăuntru.
Panica lui Tom era vizibilă în tot corpul, avea pantalonii și cămașa îmbibate de apă. Pantofii scoteau sunete umede.
— Și ce dacă?
Tom făcuse ochii mari, neînțelegând că încercările lui de a da explicații doar înrăutățeau lucrurile.
— Am crezut că a căzut în piscină.
— Dar e apă acolo, a zis Helen.
— Chestia aia udă, a spus Donna rânjind.
— Copilul e în regulă, a zis Suzanne. L-ai speriat.
— Gâl gâl gâl.
Helen se prăpădea de râs.
— Credeai că a murit sau ceva?
— Ar fi putut totuși să se înece, a spus Tom cu vocea ascuțită. Nimeni nu-l supraveghea. E prea mic să înoate cu adevărat.
— Ce față ai, a zis Donna. Doamne, chiar ești speriat, nu-i așa?
Imaginea lui Tom, care-și storcea cămașa de duhoarea biologică a apei din piscină. Mizeriile din curte care reflectau lumina. Nico s-a ridicat în picioare, scuturându-și părul. Smiorcăindu-se puțin cu demnitatea lui ciudată de copil.
Fetele râdeau toate, așa că Nico s-a îndepărtat fără să-l observe cineva plecând.
M-am prefăcut că nici eu nu mă speriasem, că știusem că totul era bine, fiindcă
Tom părea jalnic, panica lui era vizibilă, fără vreun loc în care să se retragă, până
VP - 170
și puștiul era supărat pe el. Îmi era rușine că-l adusesem aici, pentru că stârnise atâta agitație, iar Suzanne se uita și ea la mine, ca să-mi dau seama ce idee proastă fusese. Tom mă privea, căutând ajutor, dar a văzut depărtarea de pe fața mea, felul în care am coborât privirea în pământ.
— Cred doar că ar trebui să aveți grijă, a spus Tom.
Suzanne a pufnit pe nas.
— Ar trebui să avem grijă?
— Am fost salvamar, a zis el cu vocea gâtuită. Oamenii se pot îneca și în apă
mică.
Dar Suzanne nu-l asculta, se strâmba la Donna. Dezgustul lor mă includea și pe mine, m-am gândit eu. Nu puteam suporta.
— Calmează-te, i-am spus lui Tom.
Tom părea jignit.
— Locul ăsta e îngrozitor.
— Atunci ar trebui să pleci, a spus Suzanne. Nu ți se pare o idee bună?
Bâzâitul metamfetaminei din ea, zâmbetul răutăcios și gol – era mai rea decât era cazul.
— Pot să vorbesc puțin cu tine? mi-a zis Tom.
Suzanne râdea.
— Măi, să fie! Ca să vezi!
— Doar o secundă, a spus el.
Când am ezitat, Suzanne a oftat.
— Du-te și vorbește cu el, a spus ea. Iisuse!
Tom s-a îndepărtat de ele și l-am urmat cu pași șovăielnici, ca și cum distanța putea preveni contaminarea. Mă tot uitam în urmă spre grup, fetele se îndreptau spre verandă. Voiam să fiu printre ele. Eram nervoasă din cauza lui Tom cu pantalonii lui caraghioși și părul bogat.
— Ce e? am spus.
Eram nerăbdătoare, cu buzele strânse.
— Nu știu, a zis Tom, cred că…
