Miercuri dimineața, fața lui Lib arăta descompusă în oglindă.
Ajunse la bordei înainte de cinci. Scaunul pe rotile fusese scos afară, catifeaua lui era udă de rouă.
O găsi pe Anna cufundată în somn, cu fața brăzdată de încrețiturile pernei. Oala de noapte nu conținea decât câteva picături închise la culoare.
VP - 171
— Domnișoară Wright, începu sora Michael, ca și cum ar fi vrut să se justifice.
Lib o privi în ochi.
Măicuța ezită, apoi ieși fără să mai spună nimic.
În timpul nopții, Lib se hotărâse asupra tacticii pe care avea s-o adopte.
Urma să aleagă arma care avea cele mai multe șanse s-o atingă pe fată: Biblia. Își puse în poală toată stiva de cărți evlavioase ale fetei și începu să le răsfoiască, marcând anumite pasaje cu fâșii de hârtie rupte din ultima pagină a carnețelului ei.
Când, puțin mai târziu, fata se trezi, Lib încă nu era gata, așa că puse cărțile înapoi în lădița cu comori.
— Am o ghicitoare pentru tine.
Anna reuși să zâmbească și să încuviințeze din cap.
Lib își drese vocea.
Te-am văzut acolo unde n-ai fost niciodată,
Și unde niciodată nu vei ajunge,
Cu toate astea, în exact același loc
Tu poți fi văzută de către mine.
— O oglindă, spuse Anna imediat.
— Începi să devii mult prea deșteaptă, îi spuse Lib. Încep să rămân fără
ghicitori. Sub imboldul momentului, ridică oglinda de buzunar în dreptul chipului Annei.
Fata tresări. Apoi își examină cu fermitate reflecția.
— Vezi cum arăți în ultima vreme? întrebă Lib.
— Văd, spuse Anna.
Își făcu cruce și coborî din pat.
Dar se clătina atât de tare, încât Lib o făcu să stea numaidecât jos.
— Dă-mi voie să-ți schimb cămașa de noapte. O scoase pe cea curată din dulap.
Copila se lupta cu nasturii micuți, așa că Lib îi desfăcu în locul ei.
Trăgându-i cămașa de noapte peste cap, își ținu respirația când văzu amploarea petelor maronii de pe piele, a urmelor roș-albastre care arătau acum ca niște monede împrăștiate. Îi apăruseră și noi vânătăi, în locuri ciudate, ca și cum niște atacatori invizibili ar fi bătut-o în timpul nopții.
Când Anna fu îmbrăcată și înfofolită în două șaluri pentru a-i opri tremurul, Lib reuși s-o convingă să bea o lingură de apă.
— Kitty, te rog să-mi aduci o învelitoare, strigă ea din ușă.
Servitoarea era afundată până la coate într-o găleată cu vase.
VP - 172
— Nu mai avem altele, dar fata o poate folosi pe a mea.
— Și tu ce vei face?
— Voi găsi eu ceva până diseară. Nu contează.
Vocea lui Kitty era lipsită de viață.
Lib ezită.
— Bine atunci. Ai putea să-mi dai ceva moale, să pun deasupra?
Servitoarea își șterse sprâncenele cu un antebraț vinețiu.
— O pătură?
