Incapabilă să meargă.
Scoase din nou cărțile și le parcurse până când găsi acel ceva de care avea nevoie. Lib se așteptă ca Anna s-o întrebe ce face, însă nimic. Fata zăcea liniștită, cu ochii la firele de praf ce dansau în razele soarelui de dimineață.
— Vrei să-ți mai spun o ghicitoare? întrebă în cele din urmă Lib.
— O, da.
Două corpuri am eu,
Cu toate că unite într-unul.
Cu cât stau mai liniștită,
VP - 174
Cu atât curg mai repede.
— Cu cât stau mai liniștită, repetă Anna cu voce scăzută. Două corpuri.
Lib dădu din cap și așteptă.
— Te dai bătută?
— O clipă.
Lib aruncă o privire celei de-a doua limbi a ceasului ei, care se rotea.
— Niciun răspuns?
Copila dădu din cap în semn că nu.
— O clepsidră, spuse Lib. Timpul se scurge asemenea nisipului prin sticlă
și nimic nu-l poate opri.
Copila o privi netulburată pe Lib.
Lib își trase scaunul foarte aproape de pat. Era timpul pentru confruntare.
— Anna. Te-ai convins pe tine însăți că Dumnezeu te-a ales, dintre toți oamenii de pe pământ, să nu mănânci?
Anna luă o gură de aer, pregătindu-se să vorbească.
— Ascultă-mă, te rog. Cărțile astea sfinte ale tale sunt pline de instrucțiuni care-ți spun exact opusul. Lib deschise Grădina Sufletului și găsi rândul pe care-l marcase. „Privește la carnea și băutura ta ca la leacuri, necesare sănătății tale”. Sau aici, în Psalmi. Dădu la pagina aleasă. „Sunt doborât asemenea ierbii, iar inima-mi e veștejită, căci am uitat să-mi mănânc pâinea.” Dar de asta ce zici: „Mâncați, beți și fiți fericiți?” Sau acest vers, pe care te aud spunându-l tot timpul: „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”.
— Nu-i vorba de pâine adevărată, bâigui Anna.
— O copilă adevărată are nevoie de pâine adevărată, îi spuse Lib. Iisus a împărțit pâine și pești la cinci mii de oameni, nu-i așa?
Anna înghiți încet, ca și cum ar fi avut o piatră în gât.
— A fost îndurător pentru că ei erau slabi.
— Pentru că erau umani, vrei să spui. Nu le-a spus „Ignorați-vă stomacul și continuați să-mi ascultați predicile”. Le-a oferit o cină. Vocea lui Lib tremura de mânie. În timpul Cinei celei de Taină a frânt pâine împreună cu discipolii săi, nu-i așa? Ce le-a spus, ce cuvinte a folosit mai exact?
Abia audibil:
— Luați, mâncați.
— Iată!
— Odată ce pâinea a fost sfințită, pâinea nu mai era pâine, aceasta devenise el, spuse Anna dintr-o suflare. Asemenea manei.
Mângâie coperta de piele a Psalmilor ca și cum cartea ar fi fost o pisică.
VP - 175
— Luni de zile m-am hrănit cu mană cerească.
— Anna!
Lib îi smulse cu prea multă forță cartea, iar aceasta căzu cu un bufnet pe podea, împrăștiindu-și încărcătura de cartonașe prețioase.
— Ce-i cu zarva asta?
Rosaleen O’Donnell își băgă capul pe ușă.
— Nimic, spuse Lib stând în genunchi, cu inima bătându-i tare în timp ce strângea la repezeală micile imagini.