— Nu mai am nevoie de ea, spuse Anna.
„Oare n-am hrănit-o atâta timp cât m-a lăsat?” se plânsese Rosaleen. Lib ascultase necazul și remușcările și tot nu înțelesese. Mama o pusese pe Anna pe un piedestal, ca să strălucească aidoma unui far care călăuzește lumea.
Avusese intenția s-o țină pe fiica ei în viață la nesfârșit prin această
alimentare tainică. Anna fusese cea care-i pusese capăt, la o săptămână de la începerea supravegherii.
Oare fata avea idee care ar putea fi consecințele? Oare acum înțelesese?
— Ceea ce ți-a scuipat mama ta în gură – Lib vorbi intenționat cu cruzime
– era mâncare de la bucătărie. Acele porții de coleașă au fost cele care te-au ținut în viață în toate aceste luni.
Așteptă o reacție, dar fata nu mai era atentă la ea.
Lib o prinse de încheieturile mâinilor ei umflate.
— Mama ta a mințit, nu înțelegi? Ai nevoie de mâncare ca oricine altcineva. Nu ai nimic special.
Cuvintele îi ieșeau de-a-ndoaselea, o ploaie de acuzații.
— Copilă, dacă n-o să mănânci, o să mori.
Anna o privi fix în ochi, apoi dădu din cap și zâmbi.
VP - 186
CINCI
Schimb
schimb:
o compensație
o perioadă a orelor de lucru
o înlocuire a ceva cu altceva
o transformare
Joi fu arșiță, cerul de august era de un albastru teribil. La prânz, când William Bryne intră în sala de mese, Lib era singură, holbându-se în farfuria ei de supă. Ea ridică privirea și încercă să-i zâmbească.
— Cum se simte Anna? întrebă el, așezându-se față în față cu ea, genunchii lui atingându-i fusta.
Nu putu să răspundă.
Bărbatul făcu un gest din cap înspre bolul ei.
— Dacă tot nu dormiți, măcar să încercați să vă păstrați forțele.
Când Lib ridică lingura, aceasta scoase un scrâșnet metalic. Aproape că o duse până la gură, apoi o lăsă jos cu un mic pleoscăit.
Bryne se aplecă peste masă.
— Spuneți-mi.
Lib împinse bolul la o parte. Stând cu ochii la ușă, în caz c-ar fi apărut fata lui Ryan, îi explică despre mana cerească livrată sub fereala unei îmbrățișări.
— Iisuse, se minună el. Ce femeie nerușinată.
O, ce eliberare a fost să se descarce.
— De parcă n-ar fi îndeajuns de rău că Rosaleen O’Donnell și-a forțat copila să supraviețuiască cu două guri de mâncare pe zi, spuse Lib. Dar în ultimele cinci zile, Anna a refuzat să mai primească mana cerească, iar mama ei n-a suflat o vorbă.
— Presupun că nu știe cum să mărturisească fără să se condamne.
O încercă o neliniște.
— Nu puteți să publicați nimic din toate astea, cel puțin deocamdată.
— De ce nu?
Cum de putuse Bryne să întrebe una ca asta?
VP - 187
— Sunt conștientă de faptul că ține de natura profesiei dumneavoastră să
