Ochii lui Bryne erau închiși la culoare, aproape bleumarin.
— Vreți să… aveți de gând să luați în considerare hrănirea ei cu forța?
Lib se strădui să-și închipuie procedura: Anna imobilizată, ea introducându-i un tub pe gât și administrându-i medicamente. Ridică ochii, și-i întâlni privirea arzătoare.
— Nu cred c-aș fi în stare. Și nu e o chestiune care ține de o sensibilitate excesivă, îl asigură ea.
— Știu ce v-ar costa.
Nici de asta nu era vorba, sau nu doar despre asta. Nu putea să explice.
Continuară să meargă preț de un minut, două. Lui Lib îi trecu prin minte c-ar fi putut fi luați drept o familie care ieșise să ia aer.
VP - 180
Bryne reluă discuția, de data aceasta pe un ton mai vioi.
— Ei bine, se pare că până la urmă preotul nu are nimic de-a face cu impostura.
— Domnul Thaddeus? Cum puteți fi sigur?
— O’Flaherty, învățătorul satului, spune că s-ar putea ca McBrearty să fi fost cel care i-a convins pe toți să formeze această comisie, dar preotul a fost cel care a insistat ca fata să fie supravegheată în mod oficial de infirmiere experimentate.
Lib căzu pe gânduri. Bryne avea dreptate; de ce-ar fi vrut un om vinovat ca Anna să fie supravegheată? Poate că se pripise atunci când fusese de acord cu suspiciunile lui Bryne în privința domnului Thaddeus, datorită
atitudinii ei prudente față de preoți.
— De asemenea, am aflat mai multe despre misiunea asta menționată de Anna, spuse Bryne. În primăvara trecută, redemptoriștii belgieni au tăbărât asupra…
— Redemptoriști?
— Preoți misionari. Papa îi trimite prin toate ținuturile creștinătății, ca pe niște ogari, pentru a-i aduna pe credincioși și a adulmeca necredința. Ei bagă
regulile în capul oamenilor de la țară cu ciocanul, bagă din nou frica de Dumnezeu în sufletele lor, spuse el. Deci, timp de trei săptămâni, de trei ori pe zi, redemptoriștii ăștia i-au chinuit pe oamenii mlaștinilor din împrejurimi.
Degetul lui flutură deasupra pământurilor pestriț colorate.
— Potrivit lui Maggie Ryan, una dintre ceremonii a fost un adevărat spectacol: a plouat cu focul iadului și cu pucioasă, copiii țipau, iar la urmă s-au format cozi de oameni atât de dornici să se confeseze, încât un individ a căzut în îngrămădeală și s-a ales cu coastele rupte. Misiunea s-a încheiat cu o uriașă Quarantore…
— O ce? întrebă Lib, pierzând din nou șirul.
— Patruzeci de ore, vreau să zic – perioada de timp pe care Domnul Nostru a petrecut-o în mormânt.
Bryne își luă un accent pronunțat irlandez.
— Chiar nu știi nimic, păgâno?
Asta o făcu să zâmbească.
— Sfânta Taină a fost expusă timp de patruzeci de ore în toate bisericile aflate la mică distanță, iar mulțimea s-a înghiontit de-a lungul aleilor ca să se prosterneze în fața ei. Întreaga hărmălaie a culminat prin confirmarea tuturor băieților și fetelor care puteau fi confirmați.
— Inclusiv Anna, ghici Lib.
— Cu o zi înainte să împlinească unsprezece ani.
VP - 181
Confirmarea: momentul deciziei. „Sfârșitul copilăriei”, așa i-o descrisese Anna. Pusă pe limba ei – sfânta cuminecătură, Dumnezeul ei sub chipul unui mic disc de pâine. Dar cum ajunsese oare la cumplita hotărâre ca aceasta să
fie ultima ei masă? Era posibil să fi înțeles greșit ceva din ceea ce spuseseră
preoții străini în timp ce aduceau mulțimea pe culmile fervorii?
Lui Lib îi era atât de greață, încât trebui să se oprească pentru o clipă și să
se sprijine de mânerele de piele ale scaunului cu rotile.
— Ați aflat despre ce fusese slujba, de crease așa o senzație?
— O, despre fornicație, despre ce altceva?
Cuvântul o făcu pe Lib să-și plece capul în pământ.
— Acela e un vultur?
Vocea subțire îi făcu să tresară.
— Unde? o întrebă Bryne pe Anna.
