— N-am primit astfel de instrucțiuni. E teribil de trist, dar…
— Trist?
Vocea lui Lib era prea ridicată, usturătoare.
— Ăsta-i cuvântul?
Chipul surorii Michael se crispă.
— Infirmierele bune urmează instrucțiunile, mârâi Lib, dar cele mai bune știu când să le încalce.
Măicuța părăsi încăperea.
Lib inspiră adânc, sacadat și se așeză lângă Anna.
VP - 190
Când fata se trezi, bătăile inimii ei erau ca o strună de vioară vibrând imediat sub piele. Joi, 18 august, 1:03 după-amiaza. Pulsul 129, abia perceptibil, își notă Lib, la fel de lizibil ca-ntotdeauna. Respiră cu greutate.
O chemă pe Kitty și-i spuse să adune toate pernele din casă.
Kitty se holbă la ea, apoi plecă în grabă să le aducă.
Lib le îndesă în spatele Annei, astfel încât fata aproape că putea să stea în capul oaselor, ceea ce părea să-i înlesnească un pic respirația.
— Cel ce mă înalți din porțile morții, murmură Anna cu ochii închiși.
Scapă-mă de vrăjmașii mei.
Lib ar fi făcut asta cu dragă inimă dacă ar fi știut cum s-o scape pe Anna, cum s-o elibereze din chingile ei. Ca și cum ar scăpa hățurile, sau ceva din mână sau o vorbă nepotrivită.
— Mai vrei apă?
Îi întinse lingura.
Pleoapele Annei se mișcară ușor, dar nu se deschiseră; dădu din cap în semn că nu.
— Fie mie după cuvântul tău.
— Poate că nu simți setea, dar chiar și așa, trebuie să bei.
Buzele, lipite bine una de alta, se deschiseră și primiră o lingură de apă.
Afară i-ar fi fost mai ușor să-i vorbească direct.
— Ai vrea să mai ieși la plimbare cu scaunul? E o după-amiază
încântătoare.
— Nu, mulțumesc, domnișoară Lib.
Lib își notă și asta: Prea slabă pentru a fi scoasă la plimbare cu scaunul.
Caietul ei de notițe nu mai era doar o proptea pentru memoria ei. Ținea evidența unei crime.
— Bărcuța asta e suficient de mare pentru mine, bâigui Anna.
Să fi fost o metaforă bizară pentru pat, singurul obiect moștenit de copilă
de la fratele ei? Sau creierul ei începea să fie afectat de post? Lib scrise: 0
ușoară confuzie? Apoi îi trecu prin minte că e posibil să fi înțeles greșit cuvântul laviță, pronunțat nedeslușit ca bărcuță.
— Anna.
Îi luă una dintre mâinile umflate într-ale ei. Rece, ca o păpușă de porțelan.
— Cunoști păcatul numit sinucidere.
Își deschise ochii castanii, dar își mută privirea de la ea.
— Dă-mi voie să-ți citesc ceva din Cercetarea cugetului, spuse Lib, luând degrabă cartea și deschizând-o la pagina pe care o găsise cu o zi în urmă. „Ai făcut ceva pentru a-ți scurta viața ori pentru a-ți grăbi moartea? Ți-ai dorit propria moarte, datorită pasiunii sau nerăbdării tale?”
Anna dădu din cap în semn că nu. Șopti:
VP - 191
— Voi zbura și-mi voi găsi liniștea.
