— Ai venit în casa asta ca o boală, împrăștiindu-ți veninul. Fără niciun Dumnezeu, fără inimă, n-ai pic de rușine?
Atunci, fata se răsuci în pat, deranjată parcă de voci, și amândouă femeile înghețară.
Kitty își lăsă brațele pe lângă corp. Făcu doi pași în direcția patului, se aplecă și plantă un mic sărut pe tâmpla Annei. Când reveni în poziție verticală, fața ei era brăzdată de lacrimi.
Ușa se izbi în spatele ei.
„Ai încercat”, își spuse Lib, rămânând absolut nemișcată.
De data asta, nu putea să-și dea seama cu ce anume greșise. Poate că era inevitabil ca servitoarea să se alieze orbește cu soții O’Donnell; erau tot ce avea ea pe lumea asta – familie, casă, singura modalitate de a-și câștiga pâinea cea de toate zilele.
Fusese oare mai bine că încercase decât să nu fi făcut nimic? Era spre binele propriei conștiințe, presupuse ea; pentru fata care se înfometa, asta nu făcea nicio diferență.
Aruncă florile ofilite și așeză cartea de rugăciuni înapoi în cutie.
Apoi, fără a mai sta pe gânduri, o scoase din nou și o mai răsfoi o dată, căutând rugăciunea cu Dorothy. Dintre toate rugăciunile care există, de ce o recita Anna de treizeci și trei de ori pe zi tocmai pe asta?
VP - 193
Iat-o – Rugăciunea din Vinerea Mare pentru Eliberarea sufletelor, așa cum i-a fost revelată Sfintei Brigita. Textul nu-i spunea nimic nou: „Te ador, o, Cruce Sfântă, care ai fost împodobită cu preasfântul Trup al Domnului meu, acoperită și îmbibată de preaprețiosul său Sânge”. Își miji ochii ca să
poată desluși adnotările scrise cu un corp de literă foarte mic, în josul paginii. Dacă e rostită de treizeci și trei de ori în post, în zi de vineri, trei suflete vor fi eliberate din Purgatoriu, dar dacă e rostită în Vinerea Mare, vor fi eliberate treizeci și trei de suflete. Un bonus de Paște, care multiplica recompensa de unsprezece ori. Lib era pe punctul de a închide cartea, când privirea i se opri tardiv asupra unui cuvânt: post.
Dacă e rostită de treizeci și trei de ori în post.
— Anna. Se aplecă și atinse obrazul fetei. Anna!
Fata clipi în direcția lui Lib.
— Rugăciunea ta, Te ador, o, Cruce Sfântă. Ăsta-i motivul pentru care nu vrei să mănânci?
Zâmbetul Annei era cel mai ciudat lucru: vesel, ușor întunecat.
„În sfârșit”, se gândi Lib. „În sfârșit”. Dar nu simți satisfacție, doar o adâncă mâhnire.
— Ți-a spus? întrebă Anna.
— Cine?
Anna arătă înspre tavan.
— Nu, spuse Lib. Am ghicit.
— Când ghicim, spuse fata, e Domnul care ne spune lucruri.
— Încerci să-l faci pe fratele tău să ajungă în rai.
Anna dădu din cap cu certitudinea unui copil.
— Dacă spun rugăciunea în timp ce postesc, de treizeci și trei de ori în fiecare zi…
— Anna, se tângui Lib. Să o spui în timp ce postești, sunt convinsă că asta înseamnă să sari doar o masă pe zi într-o singură vineri pentru a salva trei suflete, sau treizeci și trei dacă e Vinerea Mare.
De ce acorda crezare acestor cifre absurde, repetându-le ca pe niște date din registrul unui funcționar?
— Cartea nu zice nicăieri să renunți cu totul la mâncare.
— Sufletele au nevoie de multă curățire, zise Anna cu ochi scânteietori.
Cu toate astea, pentru Dumnezeu nimic nu e imposibil, așa că nu voi renunța, voi continua să rostesc rugăciunea și să mă rog să-l ducă pe Pat în rai.
— Dar postul tău…
— O fac pentru izbăvire.
Respira cu dificultate.
VP - 194
— N-am mai auzit niciodată de o înțelegere atât de absurdă și de oribilă, îi spuse Lib.
— Tatăl Nostru Ceresc nu face înțelegeri, spuse Anna cu reproș. El nu mi-a promis nimic. Dar poate că se va îndura de Pat. Și poate că și de mine, adăugă ea. Atunci Pat și cu mine vom putea fi din nou împreună. Soră și frate.
Planul avea o stranie plauzibilitate, un fel de logică de vis care avea sens pentru un copil de unsprezece ani.
— Trăiește mai întâi, o îndemnă Lib. Pat o să aștepte.
— A așteptat deja nouă luni, arzând în flăcări.
