Când Lib intră, prima persoană pe care o văzu fu Rosaleen O’Donnell. Cele două femei se fixară cu privirea. Malachy se afla în spatele soției lui. Ambii păreau să fie bulversați de apariția infirmierei.
Lib își mușcă buzele; nu se aștepta ca părinții să fie acolo.
În scaunul cel mare cu spătarul sculptat stătea un bărbat scund, cu nasul mare, îmbrăcat într-un brocart vechi, prezidând la o masă improvizată din trei capre. Probabil că e Sir Otway Blackett, ghici ea; după aerul lui, deduse că trebuie să fie ofițer în retragere. Pe masă recunoscu ziarul Irish Times –, oare discutau despre articolul lui Bryne?
— Iar aceasta cine e? întrebă Sir Otway.
— Infirmiera engleză, care a venit fără să fie invitată, spuse marele John Flynn, așezat pe scaunul de lângă.
— Aceasta este o întâlnire privată, domnișoară Wright, spuse doctorul McBrearty.
Domnul Ryan – gazda ei – făcu un semn cu capul spre Lib, ca și cum i-ar fi spus c-ar face bine să se întoarcă la etaj.
Cel pe care nu-l cunoștea era un bărbat cu părul unsuros, care trebuie să
fi fost O’Flaherty, învățătorul. Lib își plimbă privirea de la un chip la altul, refuzând să se lase intimidată. Avea să înceapă cu ceva solid, trecut în carnețelul ei cu notițe.
— Domnilor, vă rog să mă scuzați. M-am gândit c-ar trebui să auziți ultimele noutăți privind starea de sănătate a Annei O’Donnell.
— Ce noutăți? zise Rosaleen O’Donnell pe un ton sfidător. N-a trecut nicio jumătate de oră de când am lăsat-o dormind liniștită.
— Le-am dat deja raportul meu, domnișoară Wright, spuse doctorul McBrearty pe un ton dojenitor.
Ea se întoarse spre el.
VP - 198
— Le-ați spus celor din comisie că Anna e atât de umflată din cauza hidropiziei încât nu mai e în stare să meargă? E slăbită, înfrigurată și îi cad dinții.
Lib își răsfoi notițele, nu pentru c-ar fi avut nevoie de ele, ci ca să arate că
toate astea fuseseră înregistrate.
— Pulsul ei crește cu fiecare oră care trece, iar plămânii îi hârâie, pentru că încep să se umple cu apă. Pielea ei e acoperită de cruste și vânătăi, iar părul îi cade în smocuri, ca unei bătrâne…
Își dădu seama cu întârziere că Sir Otway își ține o mână ridicată pentru a o opri.
— V-am înțeles punctul de vedere, doamnă.
— Dintotdeauna am spus că e o prostie.
Cel care sparse tăcerea era Ryan cârciumarul.
— Serios acum… cine poate să trăiască fără mâncare?
Dacă fusese atât de sceptic de la bun început, i-ar fi plăcut lui Lib să-l întrebe, atunci de ce fusese de acord să sprijine această supraveghere?
John Flynn se întoarse spre el.
— Ține-ți gura.
— Sunt un membru al acestei comisii, la fel de bun ca și tine.
— Nu trebuie să ne bălăcărim, spuse preotul.
— Domnule Thaddeus, spuse Lib, făcând un pas către el, de ce nu i-ați spus Annei să pună capăt postului?
— Cred că m-ați auzit spunându-i, spuse preotul.
— Prin cea mai blândă sugestie! Am descoperit că se înfometează în nebuneasca speranță de a salva sufletul fratelui ei.
Își mută privirea de la un bărbat la celălalt, ca să se asigure că o auziseră.
— Cu aparenta binecuvântare a părinților ei.
Lib ridică mâna spre cei doi O’Donnell.
Rosaleen izbucni:
— Sunteți o eretică ignorantă!
O, ce plăcere s-o audă în sfârșit vorbind deschis. Lib se întoarse spre domnul Thaddeus.
— Dumneavoastră sunteți reprezentantul Romei în acest sat, așadar de ce nu-i porunciți Annei să mănânce?
Bărbatul se zbârli.
— Relația dintre preot și enoriași este una sfântă, doamnă, una pe care dumneavoastră nu sunteți sub nicio formă calificată să o înțelegeți.