Bryne nu-și ceru scuze pentru deranj. Se măsurară unul pe celălalt în lumina șovăitoare a lumânării. Lib aruncă o privire spre golul întunecat al scării; oricând ar putea să urce cineva. Îi făcu semn să intre în cameră.
Bryne intră fără să ezite. Mirosea a cald, de parcă ar fi călărit azi. Lib făcu un semn spre singurul scaun, iar Bryne luă loc. Ea se așeză pe o stinghie a patului răvășit, suficient de departe de picioarele bărbatului, dar îndeajuns de aproape ca să poată discuta cu glasul scăzut.
— Am aflat despre întâlnire, începu el.
— De la care dintre ei?
El scutură din cap.
— Maggie Ryan.
Lib simți un junghi ridicol auzind că Bryne era în relații atât de intime cu servitoarea.
— N-a auzit mare lucru, doar câte ceva din cele ce s-au spus, dar senzația ei a fost că s-au năpustit asupra dumitale ca o ceată de lupi.
Lib aproape că râse.
I-a povestit totul: speranța Annei de a ispăși păcatele juvenile ale fratelui ei, transformându-se într-o ofrandă calcinată. Bănuiala lui Lib că preotul o adusese în țara asta în speranța că supravegherea avea să dea în vileag faptul că nu exista niciun miracol, salvând astfel mult iubita lui Biserică de rușinea de a avea un sfânt fals. Îi povesti despre membrii comisiei și refuzul lor încăpățânat de a devia de la planul lor.
— Uitați de ei, spuse Bryne.
Lib se zgâi la el.
— Mă îndoiesc că vreunul dintre ei ar fi în stare s-o facă pe fată să
renunțe la nebunia ei. Dar dumneavoastră – pe dumneavoastră vă place.
Aveți influență asupra ei.
VP - 203
— Nu suficientă, protestă Lib.
— Folosiți-vă această influentă, dacă nu vreți s-o vedeți întinsă într-o cutie.
Pentru o clipă, Lib văzu în fața ochilor lădița cu comori a fetei, apoi își dădu seama că el se referea la coșciug. O sută șaisprezece centimetri – Lib își aduse aminte de primele măsurători la care o supusese pe Anna. În fiecare an al vieții ei pe Pământ, abia dacă crescuse cu ceva mai mult de zece centimetri.
— Stăteam întins la mine în pat și mă gândeam la dumneavoastră, Lib Wright.
— Ce-i cu mine? se zbârli Lib.
— Cât de departe sunteți dispusă să mergeți pentru a o salva pe această
fată?
Abia atunci când o întrebă, își dădu seama că știa deja răspunsul.
— Nimic nu mă va opri.
Bryne ridică sceptic dintr-o sprânceană.
— Nu sunt ceea ce credeți dumneavoastră că sunt, domnule Bryne.
— Ce credeți că gândesc despre dumneavoastră?
— Că sunt o văduvă pedantă, pudibondă, greu de mulțumit. Pe când adevărul este că nu sunt deloc văduvă.
Cuvintele îi ieșiră pe gură fără niciun preaviz.
Asta-l făcu pe irlandez să-și îndrepte spatele.
— N-ați fost măritată?
Fața lui era aprinsă de curiozitate sau de dezgust?
— Am fost. Încă mai sunt, din câte știu.
Lui Lib nu-i venea să creadă că-și împărtășește cel mai teribil secret; și cui, dintre toți oamenii? Tocmai unui gazetar. Dar era și ceva glorios în asta, senzația rar încercată că riscă totul.
— Wright n-a murit…
S-a ascuns? Și-a luat tălpășița? A plecat?
— Și-a luat rămas-bun.
— De ce?
Cele două silabe izbucniră din Bryne.
