Acestea erau ultimele ei zile, fără doar și poate.
Anna scuipă, apoi scuipă din nou, apoi se lăsă din nou pe pernă, cu capul întors către comodă.
Lib notă în carnețelul ei.
A vărsat bilă; două sute de mililitri?
Pulsul: 128 de bătăi pe minut.
Plămânii: 30 de respirații pe minut; hârâială umedă, bilaterală.
Venele de la gât, umflate.
Temperatura foarte scăzută.
Ochii sticloși.
VP - 206
Anna îmbătrânea, de parcă timpul în sine ar fi accelerat. Pielea ei era un pergament ridat, pătat, de parcă pe ea ar fi fost tatuate mesaje și apoi șterse.
Când copila își frecă clavicula, Lib observă că pielea rămase cutată. Perna aflată deasupra era presărată cu șuvițe roșcate de păr; Lib le adună și le îndesă în buzunarul șorțului.
— Ți-a înțepenit gâtul, copilă?
— Nu.
— Atunci de ce-ți întorci capul în partea aia?
— Fereastra e prea luminoasă, spuse Anna.
„Folosește-ți influența”, îi spusese Bryne. Însă ce argumente noi ar fi putut Lib să-i aducă?
— Spune-mi, zise ea, ce fel de Dumnezeu ar fi dispus să-ți ia viața în schimbul sufletului fratelui tău?
— El mă vrea, șopti Anna.
Kitty aduse micul dejun pe o tavă și vorbi cu voce inegală despre vremea extraordinar de frumoasă.
— Și cum te simți astăzi, scumpete?
— Foarte bine, răspunse Anna verișoarei ei, cu glas hârâit.
Slujnica își apăsă mâna înroșită pe gură. Apoi se întoarse în bucătărie.
Micul dejun consta din clătite cu unt dulce. Lib se gândi la Sfântul Petru; stând la poarta raiului, așteptând prăjitura cu unt. Simți gust de cenușă.
„Acum și-n vecii vecilor, amin”. Așeză îngrețoșată clătita înapoi pe farfurie și lăsă tava lângă ușă.
— Totul se întinde, domnișoară Lib, spuse Anna cu un murmur cataral.
— Se întinde?
— Camera. Exteriorul încape în interior.
Să fie vorba de începutul unui delir?
— Ți-e frig? întrebă Lib, așezându-se lângă pat.
Anna scutură din cap.
— Cald? întrebă Lib.
— Nu mi-e nicicum. Nicio diferență.
Ochii ei satinați îi aduceau aminte de ochii pictați ai lui Pat O’Donnell din dagherotip. Din când în când, păreau să zvâcnească. Probleme cu vederea, poate.
— Vezi ce e în fața ta?
Ezită.
— În mare.
— Asta înseamnă că vezi în mare ce e acolo?
— Văd totul, o corectă Anna, în cea mai mare parte a timpului.
VP - 207
