Bryne începu să gesticuleze energic.
— Odată ce supravegherea se va încheia, va avea loc… timp… departe de ochiul public. O șansă de a se răzgândi.
— Nu ține post pentru a-i impresiona pe cititorii Irish Times, îi spuse Lib.
Totul e între ea și Dumnezeul vostru lacom.
— Nu da vina pe el pentru nebuniile discipolilor lui. Tot ce ne cere el este să trăim.
Cei doi se priviră ochi în ochi.
Apoi chipul lui Bryne fu luminat de un zâmbet.
— Știți, n-am întâlnit niciodată o femeie… o persoană… mai blasfematoare ca dumneavoastră.
În timp ce o privea, Lib simți cum un val de căldură i se răspândește încet prin corp.
•
Soarele îi bătea în ochi. Uniforma i se lipise deja de coaste. Până să ajungă
la bordei, decise că va trebui să se ducă la întâlnirea din seara aceea, indiferent dacă era sau nu invitată.
Cum intră pe ușă, fu întâmpinată de liniște. Pe masa cea lungă, Rosaleen O’Donnell și servitoarea jumuleau o găină costelivă. Oare lucraseră într-o liniște tensionată sau vorbiseră – poate despre infirmiera engleză – până
când o auziseră intrând?
— Bună ziua, spuse Lib.
— Bună ziua, răspunseră amândouă, fără să ridice ochii de la stârv.
Lib se uită la spatele lung al lui Rosaleen O’Donnell și se gândi: „Te-am dibuit, drăcoaico”. Aproape că putea să savureze dulceața senzației de a avea în mână arma care putea să zdrobească impostura ieftină a femeii.
Dar nu încă. Din acel punct nu mai exista întoarcere; dacă Rosaleen o dădea afară din casă, Lib n-ar mai fi avut nicio șansă s-o facă pe Anna să se răzgândească.
VP - 189
În dormitor, copila zăcea încovrigată în pat, cu capul spre fereastră, coastele ridicându-i-se și coborând. Gura întredeschisă înghițea cu lăcomie aerul. Absolut nimic în oala de noapte.
Măicuța avea fața trasă.
— E mai rău, spuse din buze în timp ce-și strângea pelerina și geanta.
Lib îi puse o mână pe braț ca s-o oprească.
— Anna a mărturisit, îi șopti măicuței la ureche, abia pronunțând cuvintele.
— Preotului?
— Mie. Până sâmbăta trecută, mama o hrănea cu mâncare mestecată, sub paravanul sărutărilor, convingând-o că e mană cerească.
Sora Michael păli și-și făcu semnul crucii.
— Comitetul se va întruni la Ryan’s, astăzi de la ora zece, continuă Lib, iar noi va trebui să le vorbim.
— Dr. Brearty a spus asta?
Lib fu tentată să mintă. În schimb, spuse:
— Omul are năzăriri. Crede că Anna se transformă într-o reptilă! Nu, va trebui să le raportăm celorlalți membri ai comisiei.
— Duminică, așa cum ni s-a cerut.
— E prea mult să mai așteptăm încă trei zile! S-ar putea ca Anna să nu reziste până atunci, îi șopti ea, iar dumneata știi asta.
Măicuța își feri privirea, clipind.
— Voi vorbi eu, dar trebuie să-mi stați alături.
— Locul meu este aici, spuse ea șovăitoare.
— Sunt convinsă că puteți găsi pe altcineva care să aibă grijă de Anna timp de o oră, spuse Lib. Chiar și pe fata lui Ryan.
Măicuța scutură din cap.
— În loc s-o spionăm pe Anna, ar trebui să ne concentrăm cu toții s-o facem să mănânce. Să trăiască.
Capul ei atent îmbrobodit se legăna aidoma unui clopot.
