Nu câștiga niciodată, dar nici nu renunța.
„Gândește, gândește”. Se strădui să pună în aplicare cele învățate. „Ce poveste să aibă o copilă?” o întrebase în dimineața primei zile Rosaleen O’Donnell, ca răspuns la întrebările lui Lib. Însă toate bolile aveau o poveste, cu început, mijloc și încheiere. Cum s-o urmărească pe asta până înapoi la origini?
Privirea ei rătăci prin cameră. Când căzu asupra cufărașului cu comori al Annei, își aduse aminte de sfeșnicul pe care-l spărsese și de șuvița de păr închis la culoare. Fratele, Pat O’Donnell, pe care Lib îl știa doar dintr-o fotografie, cu ochii pictați. Cum ajunsese surioara lui să se convingă că
trebuie să-i răscumpere sufletul cu al ei?
Lib se strădui să vadă lupta Annei ca atare. Să se pună în pielea unei fete pentru care aceste narațiuni antice reprezentau adevărul ad litteram. Patru luni și jumătate de post; cum era posibil ca un sacrificiu atât de mare să nu fie suficient pentru a izbăvi păcatele unui băiat.
— Anna, șopti ușor, apoi mai tare: Anna!
Copila se chinuia să se trezească.
— Anna!
VP - 213
Pleoapele ei grele se zbătură.
Lib își apropie foarte mult gura de urechea fetei.
— Pat a făcut ceva rău?
Niciun răspuns.
— Ceva despre care nimeni altcineva nu știe?
Lib așteptă. Urmări pleoapele care tremurau. „Las-o în pace”, își spuse ea, simțindu-se brusc epuizată. Ce mai contau acum toate astea?
— A spus că e în regulă.
Cuvintele Annei abia se auzeau. Cu ochii în continuare închiși, ca și cum ar fi fost încă pe tărâmul visului.
Lib așteptă, ținându-și respirația.
— A spus că e dublă.
Lib încercă să-și dea seama ce-a vrut să spună prin asta.
— Ce e dublă?
— Iubirea.
Strânse buzele când îl rosti pe b, scoase un mic pufăit, gura abia întredeschisă.
„Dragostea-i a mea, iar eu sunt a Lui”; așa suna unul dintre imnurile Annei.
— Ce vrei să spui?
Acum, ochii Annei erau deschiși.
— S-a căsătorit cu mine în noapte.
Lib clipi o dată, de două ori. Încăperea rămase liniștită, însă lumea din jurul ei se scufunda amețitor.
„El intră în mine imediat ce adorm”, spusese Anna, dar nu se referise la Iisus. „El mă vrea”.
— Am fost sora lui, dar și mireasa lui, șopti fata. Dublă.
Pe Lib o cuprinse greața. În afară de acesta, nu mai exista alt dormitor.
Probabil că frații îl împărțiseră. Acel paravan pe care-l scosese din cameră în prima zi fusese singurul lucru care separase patul băiatului – patul acesta, patul în care murise – de salteaua Annei, așezată pe podea.
— Când s-a întâmplat asta? întrebă Lib, simțind cum cuvintele îi zgârie gâtlejul.
Ea ridică ușor din umeri.
— Câți ani avea Pat, îți mai aduci aminte?
— Treisprezece, cred.
— Și tu?
— Nouă, spuse Anna.
Fața lui Lib se crispă.
— Asta s-a întâmplat doar o dată, Anna – cu o singură ocazie – sau…
