Ce i-o fi spus, că domnișoara Wright e o spioană de peste mare? A instruit-o pe mucoasă cum s-o tragă pe sfoară pe englezoaică, așa cum făcuse cu atâția alți adulți?
Dormitorul era un pătrat auster. O fată mititică, îmbrăcată în gri stătea pe un scaun cu spătarul drept, aflat între fereastră și pat, de parcă ar fi ascultat o muzică doar a ei. Părul îi era de un roșcat-închis, lucru care în fotografie nu se văzuse. La scârțâitul ușii ridică privirea și un zâmbet i se lăți pe față.
O șarlatanie, își reaminti Lib.
Fata se ridică și-i întinse mâna.
Lib i-o strânse. Degete rotofeie, reci la atingere.
— Cum te simți astăzi, Anna?
— Foarte bine, cuconiță, spuse fata cu o voce șoptită și clară.
— Soră sau domnișoară Wright, sau doamnă, dacă îți place mai mult, o corectă Lib.
Își dădu seama că nu mai știa ce să spună. Își băgă mâna în geantă după
carnetul ei de notițe și după panglica de măsurat. Începu să scrie de zor, pentru a impune un anumit sistem acestei situații absurde.
Luni, 8 august, 1859, 10:07
Înălțimea: 116 cm.
Deschiderea brațelor: 119 cm.
Circumferința craniului măsurată deasupra sprâncenelor: 56 cm.
Capul, din creștet până la bărbie: 20 cm.
Anna O’Donnell era cumințenia întruchipată. Stând foarte dreaptă, într-o rochie simplă și ghete neobișnuit de mari, rămase nemișcată pentru ca Lib s-o poată măsura, de parcă ar fi învățat pașii unui dans dintr-o țară străină.
Fața ei aproape că putea fi descrisă ca fiind bucălată, aspect care punea imediat capăt poveștii cu postitul. Ochi mari, căprui, ușor bulbucați sub pleoapele umflate. Albul ochilor era ca porțelanul, pupilele dilatate – cu toate că asta se putea explica prin lumina slabă ce venea de afară. (Cel puțin micul oblon era deschis, lăsând să intre aerul de vară. La spital, indiferent ce-ar fi zis Lib, infirmiera-șefă ținea cu dinții de ideea învechită potrivit VP - 28
căreia ferestrele trebuiau să stea închise pentru a nu permite intrarea miasmelor nocive.)
Fata era foarte palidă, dar pielea irlandezilor era în general așa, mai ales la roșcați, până când vremea o înăsprea. Prezenta și o ciudățenie: un puf foarte fin, incolor, pe obraji. Și, în fond, minciuna fetei privind faptul că nu mănâncă nu excludea o dereglare reală. Lib își notă totul.
Domnișoara N. era de părere că unele infirmiere se bizuiau prea mult pe luarea notițelor, slăbindu-și astfel capacitățile de memorare. În orice caz, nu mersese într-atât de departe încât să interzică agendele. Lib avea încredere în memoria ei, dar cu această ocazie fusese angajată mai mult în calitate de martor, ceea ce necesita niște notițe impecabile.
Încă ceva: lobii urechilor și buzele Annei aveau o tentă albăstrie, la fel ca și patul unghiilor. Era rece la atingere, de parcă tocmai ar fi intrat în casă
după ce s-a plimbat printr-o furtună de zăpadă.
— Ți-e frig? o întrebă Lib.
— Nu foarte.
Lățimea pieptului la nivelul mamelelor: 25 cm.
Circumferința coastelor: 61 cm.
Fata o urmărea din priviri.
— Cum te cheamă?
— Așa cum am zis, sunt domnișoara Wright, dar poți să-mi spui soră.
— Numele de botez, vreau să zic.
Lib ignoră această mică necuviință și continuă să scrie.
Circumferința șoldurilor: 63 cm.
Circumferința taliei: 53 cm.
Circumferința la mijlocul brațului: 13 cm.
— La ce-ți trebuie cifrele?
— Ca să… ne asigurăm că ești sănătoasă, spuse Lib.
Un răspuns absurd, însă întrebarea o tulbură. Oare într-adevăr era o încălcare a protocolului să discuți despre natura supravegherii cu obiectul acesteia?
Până acum, așa cum se așteptase Lib, datele din carnețelul ei indicau faptul că Anna O’Donnell era o mică prefăcută. Da, era slăbuță, omoplații erau ca cioturile unor aripi lipsă. Dar nu era slabă în felul în care ar fi arătat un copil după o lună fără hrană, ca să nu mai vorbim de patru luni. Lib știa cum arată cineva înfometat; la Scutari fuseseră cândva internați refugiați VP - 29
scheletici, oasele împungeau pielea asemenea unor țăruși de cort. Nu, pântecul fetei ăsteia era mai curând rotunjit. În zilele noastre, frumoasele rafinate purtau corsete în speranța de a avea o talie de patruzeci de centimetri, iar talia Annei avea cu treisprezece mai mult.
Ce ar fi vrut Lib cu adevărat să știe era greutatea copilei, pentru că dacă
