Rosaleen O’Donnell continuă să clatine din cap.
— Insist, spuse el.
— Puneți-i în cutia pentru săraci, domnule, dacă țineți neapărat.
Făcu un semn spre o cutie de fier instalată pe un scăunel de lângă ușă.
Lib se dojeni pentru faptul că nu observase mai devreme cutia.
În drum spre ieșire, vizitatorii lăsară să alunece banii prin fanta cutiei. O
parte dintre monede aterizară înăuntru cu un dangăt greoi – i se păru lui Lib. Era clar că obrăznicătura e o atracție la fel de bănoasă ca oricare cruce sculptată sau menhir. Lib se îndoia foarte tare că familia O’Donnell ar fi donat fie și un ban celor chiar și mai puțin norocoși decât ei.
Așteptând ca mulțimea să se risipească, Lib se trezi suficient de aproape de policioară încât să poată studia dagherotipul. Avea nuanțe întunecate și fusese făcut înainte ca fiul să emigreze. Rosaleen O’Donnell arăta ca un totem impunător. Adolescentul slăbănog din poala ei se lăsa pe spate, o poziție mai degrabă nefirească. O fetiță stând dreaptă în poala tatălui ei. Lib își miji ochii să vadă dincolo de luciul sticlei. Anna O’Donnell avea părul aproape la fel de întunecat ca al lui Lib, lung până la umeri. Nimic care s-o distingă de alți copii.
— Intrați în camera ei până mă duc s-o aduc, îi zise Rosaleen O’Donnell surorii Michael.
Lib se crispă. Cum avea de gând femeia s-o pregătească pe fiica ei pentru examinarea la care avea să fie supusă?
Dintr-odată, simți că nu mai suportă fumul de turbă. Bâigui ceva despre faptul că are nevoie de o gură de aer și păși afară, în curtea gospodăriei.
Îndreptându-și umerii, Lib trase aer în piept și simți miros de bălegar.
Dacă rămânea, rămânea doar ca să accepte provocarea: să deconspire această pungășie demnă de milă. Bordeiul nu putea să aibă mai mult de patru încăperi; se îndoia că va trebui să petreacă aici mai mult de o noapte pentru a o prinde pe fată mâncând pe furiș, indiferent dacă Anna făcea asta de una singură sau cu ajutor. (Doamna O’Donnell? Soțul ei? Fata în casă, care părea să fie singura lor servitoare? Sau împreună, bineînțeles). Asta ar fi însemnat ca Lib să fie răsplătită pentru călătoria ei doar cu salariul pe o singură zi. Bineînțeles că o infirmieră mai puțin onestă n-ar fi deschis gura până nu treceau cele două săptămâni, ca să fie sigură că este plătită pentru VP - 26
toate cele paisprezece zile. Pe când recompensa lui Lib va fi faptul că a reușit să-și ducă treaba la bun sfârșit, că s-a asigurat că sensul a învins nonsensul.
— Aș face bine să trec și pe la alți buni enoriași de-ai mei, spuse din spatele ei preotul cu obrajii roz. Sora Michael s-a oferit să stea prima de veghe, din moment ce dumneavoastră trebuie că vă resimțiți după călătorie.
— Nu, spuse Lib. Sunt gata să încep.
De fapt, abia aștepta s-o vadă pe fată.
— Cum preferați, domnișoară Wright, spuse din spatele preotului călugărița cu vocea ei șoptită.
— Așadar, o să vă întoarceți peste opt ore, soră? întrebă domnul Thaddeus.
— Peste douăsprezece, îl corectă Lib.
— Din câte știu, McBrearty a propus schimburi de opt ore, pe motiv că
sunt mai puțin obositoare, spuse el.
— Asta ar însemna ca sora și cu mine să ne trezim și să ne culcăm la ore diferite, observă Lib. Din experiența mea de infirmieră de gardă, două
schimburi sunt mai favorabile somnului decât trei.
— Însă pentru a îndeplini condițiile schimbului, veți fi obligate să stați lângă Anna în fiecare minut din acest interval, spuse domnul Thaddeus. Opt ore înseamnă destul de mult.
Tocmai atunci, Lib își dădu seama de încă ceva: dacă ar fi lucrat în schimburi a câte douăsprezece ore și ea l-ar fi luat pe primul, atunci sora Michael ar fi lucrat mereu în timpul nopții, când fetei i-ar fi venit mai ușor să
fure mâncare. Cum se putea Lib aștepta ca o călugăriță, care-și petrecuse mare parte din viață într-o mănăstire din provincie, să fie la fel de vigilentă
ca ea?
— Foarte bine, atunci să fie opt ore. Calculă în minte. Am putea schimba tura ta, să zicem, nouă seara, cinci dimineața, unu după-amiaza, ce părere aveți, soră? La orele acestea am deranja mai puțin treburile casei.
— Atunci schimbăm la ora unu? întrebă călugărița.
— O, din moment ce începem acum, dimineața târziu, aș sta bucuroasă cu fata până la nouă seara, îi spuse Lib.
O primă zi lungă i-ar permite să aranjeze camera și să stabilească
procedurile supravegherii după bunul plac.
Sora Michael dădu din cap și pluti pe drumeag în direcția satului. Cum învățau călugărițele acest mers caracteristic? se întrebă Lib. Poate era doar o iluzie creată de veșmintele negre ce atingeau ușor iarba.
— Mult noroc, domnișoară Wright, spuse domnul Thaddeus, ducându-și mâna la borul pălăriei.
Noroc? De parcă ar fi plecat la curse.
VP - 27
Lib își adună forțele și intră înapoi în casă, unde doamna O’Donnell și servitoarea agățau în cârlig ceea ce părea a fi un gnom cenușiu, enorm. Ochii lui Lib reușiră să dezlege misterul: un ceaun mare de fier.
Mama învârti ceaunul deasupra focului și făcu un gest smucit cu capul înspre ușa pe jumătate deschisă aflată în stânga lui Lib.
— I-am vorbit Annei despre dumneavoastră.
