ar fi crescut fie și cu o uncie în cursul celor două săptămâni, acest lucru ar fi constituit o dovadă că se hrănea pe ascuns. Făcu doi pași în direcția bucătăriei ca să aducă un cântar, însă își aduse aminte că era obligată s-o țină permanent pe fată sub observație până la nouă seara.
Un ciudat sentiment de captivitate. Lib se gândi să o strige pe doamna O’Donnell din dormitor, dar nu voia să pară samavolnică, mai ales că
schimbul ei abia începuse.
— Fiți cu băgare de seamă la imitațiile contrafăcute, murmură Anna.
— Poftim? spuse Lib.
Fata trasă cu vârful rotund al degetului cuvintele ștanțate pe coperta de piele cu striații a carnetului de notițe.
Lib o privi cu atenție. „Imitații contrafăcute”, într-adevăr.
— Producătorii susțin că hârtia lor velină e unică.
— Ce este hârtia velină?
— Are un strat protector pentru a putea face însemnări cu creionul metalic.
Fata mângâie pagina micuță.
— Orice ai scrie pe ea va fi indelebil, asemenea cernelii, spuse Lib. Știi ce înseamnă indelebil?
— O pată care nu se mai ia.
— Corect.
Lib luă carnetul de notițe și încercă să se gândească la ce alte informații ar fi trebuit să obțină de la fată.
— Te chinuie vreo durere, Anna?
— Nu.
— Amețeli?
— Poate doar uneori, recunoscu Anna.
— Ți se întâmplă să-ți stea sau să-ți crească pulsul?
— În unele zile se întâmplă să varieze un pic.
— Ești neliniștită?
— De ce aș fi?
„Că vei fi descoperită, pungașo”. Dar Lib spuse următoarele:
— Din cauza surorii Michael și a mea, poate. Din cauza străinilor din casa ta.
Anna scutură din cap.
VP - 30
— Pari amabilă. Nu cred că mi-ai face vreun rău.
— Ai dreptate.
Însă Lib se simți inconfortabil, ca și cum ar fi promis mai mult decât ar fi fost cazul. Nu se afla aici ca să fie amabilă.
Copila își închise acum ochii și murmura ceva. După câteva clipe, Lib își dădu seama că trebuie să fi fost o rugăciune. O demonstrație de pietate, menită să facă mai plauzibil acest post al Annei?
Pata încheie rugăciunea și își ridică privirea, expresia ei calmă rămânând neschimbată.
— Deschide gura, te rog, spuse Lib.
Majoritatea dinților erau de lapte; unul sau doi mari, de adult și câteva goluri în care dinții noi nu se iviseră încă. Ca gura unui copil mult mai mic de ani.
Câțiva, dinți cariați? Respirația ușor acră.
Limba curată, mai degrabă roșie și netedă.
Amigdalele ușor inflamate.
Părul roșcat al Annei nu era acoperit cu bonetă, avea cărare pe mijloc și era strâns într-un mic coc la spate. Lib i-l desfăcu și-și trecu degetele prin șuvițele cârlionțate, uscate la atingere. Pipăi scalpul să vadă dacă nu are ceva ascuns, dar nu descoperi nimic în afară de un plasture jegos în spatele urechii.
— Poți să ți-l prinzi la loc.
Degetele Annei bâjbâiră cu acele de păr.
