Lib se duse să o ajute – apoi șovăi. Nu era aici să se îngrijească de fată sau să-i fie slujnică. Era plătită doar ca să se uite.
Cam neîndemânatică.
Reflexe normale, chiar dacă un pic încete.
Unghiile oarecum vălurite, cu noițe.
Palmele și degetele vizibil umflate.
— Scoate-ți ghetele, te rog.
— Au fost ale fratelui meu, spuse Anna și se supuse.
Picioarele, gleznele și pulpele foarte umflate, își notă Lib; nu e de mirare că Anna fusese nevoită să preia încălțările lepădate de cel emigrat. Era posibil să aibă dropică, ca apa să se adune în țesuturi?
— De când ai picioarele așa?
Fata dădu din umeri.
VP - 31
În locul în care ciorapii fuseseră legați, mai jos de genunchi, semnele lăsate rămâneau concave. La fel și partea din spate a călcâielor. Lib văzuse astfel de umflături la femeile însărcinate și la câte un soldat în vârstă.
Împunse gamba fetei cu degetul, asemenea unui sculptor care dă formă unui copil din lut. Când își retrase degetul, adâncitura rămase.
— Te doare?
Anna scutură din cap.
Lib se uită atent la adâncitura din picior. Poate că nu era ceva serios, dar ceva era în neregulă cu fata.
Continuă să îndepărteze rând pe rând câte un strat de haine. Chiar dacă
Anna era o impostoare, nu avea niciun rost să o umilească. Fata se înfioră, dar nu de rușine, ci ca și cum ar fi fost ianuarie, nu august. Puține semne de maturitate, își notă Lib; Anna părea să aibă mai degrabă opt sau nouă ani, nu unsprezece. Vaccin împotriva variolei pe braț. Pielea albă ca laptele era uscată la atingere, maronie și aspră pe alocuri. Vânătăi pe genunchi, tipice copiilor. Însă acele mici pete pe tibiile fetei, roș-albăstrui – Lib nu mai întâlnise așa ceva. Observă același puf fin pe antebrațele, spatele, pântecul și picioarele copilei; arăta ca un pui de maimuță. Era oare posibil ca această
pilozitate să fie un lucru larg răspândit printre irlandezi? Lib își aduse aminte de caricaturile din presa de mare tiraj, care îi descria ca fiind niște pigmei neghiobi.
Își aduse aminte să-i verifice din nou gambele, de data aceasta pe cea stângă. Acum era la fel de plată ca cealaltă.
Lib aruncă o privire asupra notițelor. Da, existau câteva anomalii îngrijorătoare, dar nimic care să confere greutate afirmațiilor grandioase ale familiei O’Donnell privind un post negru de patru luni.
Întrebarea era unde putea să ascundă copila mâncarea. Lib presă fiecare cusătură a rochiei și a jupei Annei, în căutarea unor buzunare. Hainele fuseseră cârpite de multe ori, dar cu pricepere; o sărăcie decentă. Cercetă
fiecare parte a trupului fetei care ar fi putut să ascundă până și cel mai mic loc de depozitare, de la subsuori până la spațiile dintre degetele umflate de la picioare (cu pielea crăpată pe alocuri). Nicio firimitură.
Anna nu protestă. Acum murmura din nou ca pentru sine, cu pleoapele lăsate în jos. Lib nu reușea să înțeleagă niciun cuvânt, cu excepția unuia care se repeta iar și iar și care părea a fi… „Dorothy”, era oare posibil? Catolicii se rugau la tot felul de intermediari, să-i ajute cu problemele lor meschine în fața lui Dumnezeu. Exista oare o sfântă Dorothy?
— Ce anume reciti? întrebă Lib atunci când fata părea că a terminat.
Drept răspuns, ea scutură din cap.
— Haide, Anna, nu-i așa că vom fi prietene?
VP - 32
Lib regretă imediat cuvintele pe care alesese să le folosească, pentru că
fața rotundă a fetei se aprinse.
— Mi-ar plăcea.
— Atunci spune-mi despre rugăciunea asta pe care te aud murmurând-o din când în când.
— Nu pot să vorbesc despre… asta, spuse Anna.
— A. O rugăciune secretă.
— Personală, o corectă ea pe Lib.
Fetițelor – chiar și celor oneste – le plăcea să aibă secrete. Lib își amintea că sora ei ținea un jurnal ascuns sub salteaua patului lor. (Deși asta nu o împiedicase să citească fiecare cuvânt banal din el.) Lib montă piesele stetoscopului. Apăsă capul plat al acestuia pe partea stângă a pieptului copilei, între cea de-a cincea și a șasea coastă, iar celălalt capăt și-l duse la urechea dreaptă. Ba-bum, Ba-bum –, ascultă pentru a surprinde până și cele mai mici variații ale sunetului inimii. Apoi stătu un minut întreg cu ochii pe ceasul care-i atârna la talie și numără. Puls clar, scrise ea, 89 de bătăi pe minut. Se încadra în limitele normale. Lib mută
stetoscopul în diferite locuri de pe spatele copilei. Plămâni sănătoși, 17
respirații pe minut, înregistra ea. Niciun hârâit sau gâjâit; în ciuda simptomelor ei ciudate, Anna părea mai sănătoasă decât jumătate dintre compatrioții ei.
Așezându-se pe scaun – domnișoara N. își începea întotdeauna instrucția prin a le dezvăța pe stagiarele ei să se cocoațe pe patul pacientului –, Lib lipi instrumentul de pântecul fetei. Încercă să distingă până și cel mai mic gâlgâit care ar fi putut să dea de gol prezența mâncării. Încercă alt loc. Tăcere.
Cavitatea digestivă tare, timpanică, asemenea bătăilor de tobă, scrise ea.
