Se uită atent la o venă albastră de pe dosul palmei lui Anna și se gândi la ciudata teorie privind reabsorbția sângelui pe care i-o menționase McBrearty.
— Bănuiesc că nu ți-a venit încă menstruația, nu-i așa? întrebă ea coborându-și vocea.
Anna rămase inexpresivă.
Cum îi spun irlandezele?
— Ciclul? Ai sângerat vreodată?
— De câteva ori, spuse Anna, înseninându-se.
— Serios?
Lib era uluită.
— În gură.
— Oh.
Putea oare o fetiță de unsprezece ani de la țară să fie atât de inocentă
încât să nu știe ce înseamnă să devii femeie?
VP - 84
Îndatoritoare, Anna își vârî un deget în gură; îl scoase cu vârful înroșit.
Lib se rușină că nu examinase în prima zi gingiile fetei cu suficientă
atenție.
— Fă puțin gura mare.
Da, țesutul era spongios, cu pete mov. Apucă un incisiv și-l mișcă dintr-o parte în alta; era oare ușor slăbit?
— Hai să-ți mai zic o ghicitoare, spuse ea, pentru a destinde atmosfera.
O turmă de oi albe
Pe un deal roșu.
Se duc când încolo, când încoace.
Acum stau nemișcate.
— Dinții! exclamă Anna fără prea mult entuziasm.
— Așa e.
Lib își șterse mâna pe șorț.
Dintr-odată își dădu seama că va trebui să o prevină pe fată, cu toate că
nu pentru asta fusese angajată.
— Anna, cred că suferi de o boală tipică pentru cei care călătoresc timp îndelungat pe ocean, cauzată de o dietă precară.
Fata ascultă cu capul lăsat într-o parte, ca și cum ar fi auzit o poveste.
— Sunt bine.
Lib își împleti brațele pe piept.
— Opinia mea calificată e că nu ești bine deloc.
Anna nu făcu decât să zâmbească.
Lib fu scuturată de un val de furie. O fată binecuvântată cu sănătate să se angajeze în acest joc cumplit…
Tocmai atunci, Kitty aduse pe o tavă cina infirmierei, lăsând să intre un val de aer fumegos din bucătărie.
— Chiar și într-o zi atât de caldă cum e cea de azi, focul trebuie să ardă cu atâta putere? întrebă Lib.
— Fumul usucă acoperișul de paie și ocrotește căpriorii, spuse servitoarea, arătând spre tavanul jos. Dacă am lăsa vreodată focul să se stingă, casa s-ar prăbuși.
Lib nu se obosi s-o corecteze. Exista oare un singur aspect al vieții pe care această ființă să nu-l privească prin lentila groasă a superstiției?
Cina din seara aceea a constat din trei peștișori minusculi numiți babușcă, pe care stăpânul casei îi scosese cu plasa din lac. Nu aveau cine știe ce gust, dar erau totuși o schimbare față de terci. Lib își scoase oasele delicate din gură și le așeză pe marginea farfuriei.
