— Dat fiind faptul că sunt aici datorită unei probleme ce ține de eticheta profesională, spuse Standish lătrându-și cuvintele, cu un accent bine controlat, englezesc, nu-mi place să-mi pierd timpul, obligat să alerg încolo și încoace pe drumurile astea desfundate pentru a obține permisiunea să
examinez o copilă.
Ochii lui de un albastru-deschis stăteau fixați asupra Annei.
Aceasta părea agitată. Speriată poate de faptul că medicul acesta ar putea descoperi ceva ce McBrearty și infirmierele n-au reușit? se întrebă Lib. Sau pur și simplu din cauza severității bărbatului?
— Pot să vă ofer o ceașcă de ceai, domnule doctor? îl întrebă doamna O’Donnell.
VP - 87
— Nimic, mulțumesc.
Îi răspunse atât de tăios, încât femeia se dădu înapoi, lăsând ușa întredeschisă.
Dr. Standish adulmecă aerul.
— Infirmieră, când a fost făcută fumigație în camera asta ultima dată?
— Domnule, aerul curat care intră pe fereastră…
— Ocupați-vă de asta. Hipoclorit de calciu sau zinc. Dar v-aș ruga mai întâi s-o dezbrăcați pe copilă.
— I-am luat deja toate măsurătorile, dacă doriți să le vedeți, se oferi Lib.
El refuză carnetul cu notițe și insistă ca Anna să fie dezbrăcată la pielea goală.
Copila tremura pe rogojina împletită, cu brațele atârnându-i pe lângă
corp. Unghiul omoplaților și al coatelor, protuberanțele gambelor și a pântecului; Anna avea carne pe ea, dar totul alunecase în jos, ca și cum ar fi fost într-un proces lent de topire. Lib privi în altă parte. Ce domn e acela care dezbracă o fată de unsprezece ani ca și cum ar fi vorba de o gâscă
jumulită atârnată de un cârlig?
Standish continuă s-o palpeze și să-și apese degetele pe trupul fetei, atingând-o cu instrumentele lui reci, turuind încontinuu.
— Scoate limba mai mult.
Îi băgă atât de adânc degetele pe gât Annei, încât aceasta icni.
— Te doare? întrebă el, apăsând-o între coaste. Dar aici? Și aici?
Anna continuă să scuture din cap, dar Lib nu o credea.
— Poți să te apleci mai mult? Trage aer în piept și ține-l acolo, spuse medicul. Tușește. Din nou. Mai tare. Când ai avut ultima dată scaun?
— Nu-mi aduc aminte, șopti Anna.
Doctorul își înfipse mâna în piciorul ei diform.
— Te doare?
Anna dădu ușor din umeri.
— Răspunde-mi.
— Durere nu e cuvântul potrivit.
— Bun, ce cuvânt ai folosi?
— Zumzet.
— Zumzet?
— Mi se pare că zumzăie.
Standish pufni și ridică unul dintre picioarele umflate ale fetei pentru a-i atinge talpa.
Zumzet? Lib încercă să-și imagineze cum e să fii umflat, fiecare celulă
fiind gata parcă să explodeze. Oare ar fi o senzație asemănătoare unei vibrații înalte, corpul comportându-se ca un arc întins?
VP - 88
În cele din urmă, Standish îi spuse fetei să se îmbrace și-și vârî instrumentele înapoi în geantă.
— Suspiciunea mi s-a adeverit, nu este vorba decât de un simplu caz de isterie, i-o aruncă într-o doară lui Lib.
Era năucită. Anna nu se comporta ca niciuna dintre femeile isterice pe care le întâlnise la spital: fără ticuri, leșinături, paralizii, convulsii; fără țipete sau priviri fixe.
