— Tot aici sunteți, domnule… Burke, parcă?
— Bryne, o corectă el. William Bryne.
Să te prefaci că nu-ți aduci aminte corect numele cuiva e un mod atât de sigur de a enerva persoana respectivă.
— Noapte bună, domnule Bryne.
Începu să urce scările.
— Ați putea fi atât de amabilă să mai stați un minut? Am aflat de la Maggie Ryan că dumneavoastră ați fost cea care mi-a îngrădit accesul în bordei.
Lib se întoarse spre el.
— Nu cred că v-am spus nimic care să vă inducă în eroare în privința prezenței mele aici. Dacă ați tras niște concluzii pripite…
— N-am mai întâlnit până acum nicio infirmieră care să vorbească sau să
arate ca dumneavoastră, protestă el.
Lib își înfrână un zâmbet.
— Atunci probabil că experiența dumneavoastră s-a limitat la infirmierele din vechea școală.
— De acord, spuse Bryne. Deci când voi putea vorbi cu cineva din noua generație?
— Eu nu fac decât s-o protejez pe Anna O’Donnell de intruziunile lumii exterioare, adică și de – poate chiar înainte de toate – scribii care scriu la comandă.
Bryne făcu un pas în față.
— N-ați zice că le cerșește atenția tocmai acestora atunci când susține că
fata e o ciudățenie a naturii, la fel ca oricare sirenă din Fiji la un spectacol de circ?
Imaginea o făcu pe Lib să tresară.
— E doar o fetiță.
Licărul lumânării din mâna lui William Bryne juca în șuvițele lui arămii.
— Doamnă, vă avertizez că voi campa în fața ferestrei ei, voi face giumbușlucuri ca o maimuță, îmi voi apăsa nasul de geam și mă voi scălâmbăia până când copila va implora să fiu lăsat înăuntru.
VP - 92
— Nu veți face asta.
— Cum aveți de gând să mă opriți?
Lib oftă. Cât de mult își dorea să ajungă în pat.
— Vă voi răspunde chiar eu la întrebări, sunteți de acord?
Omul strânse din buze.
— La toate?
— Bineînțeles că nu.
El rânji.
— Atunci răspunsul meu este nu.
— Maimuțăriți-vă cât doriți, îi spuse Lib. Voi trage draperia.
Mai urcă două scări, apoi adăugă:
— Faptul că vă transformați într-o pacoste pentru a vă amesteca în bunul mers al acestei supravegheri nu vă va aduce dumneavoastră și ziarului dumneavoastră decât o reputație proastă. Și, fără îndoială, mânia întregii comisii.
Râsul bărbatului umplu încăperea joasă.
— N-ați avut ocazia să vă întâlniți angajatorii? Nu sunt zei înarmați cu fulgere. Șarlatanul, preotul, gazda noastră, cârciumarul, și câțiva dintre prietenii lor – ei sunt întreaga comisie.
Lib se simți descumpănită. McBrearty insinuase că era plin de oameni importanți.
— Îmi susțin poziția, veți obține mai mult apelând la mine decât dacă îi necăjiți pe cei din familia O’Donnell.
Bryne o măsură cu ochii lui deschiși la culoare.
— Foarte bine.
