— Mâine după-amiază, poate?
— Chiar acum, infirmieră Wright.
Îi făcu semn cu mâna lui mare să coboare.
— E aproape zece seara, spuse Lib.
— Editorul meu o să-mi pună pielea pe băț dacă nu-i trimit ceva consistent cu următoarea poștă. Vă rog!
Vocea lui aducea acum cu a unui băiat.
Ca să termine cât mai repede, Lib coborî înapoi la parter și se așeză la masă. Făcu un semn către carnețelul lui mânjit cu pete de cerneală.
— Ce aveți până acum? Homer și Platon?
Bryne zâmbi strâmb.
— Diversele opinii ale călătorilor cărora li s-a interzis astăzi accesul în casă. Un vindecător prin credință din Manchester, care vrea să-i restituie fetei pofta de mâncare atingând-o cu mâinile. Și un ștab al medicinei, de două ori mai indignat de faptul că a fost refuzat.
VP - 93
Lib se înfioră. Ultimul lucru despre care avea chef să discute erau Standish și recomandările lui. Îi trecu prin cap că dacă jurnalistul nu-l mai întâlnise pe medic la Ryan în seara aceea, acest lucru trebuia să însemne că
Standish probabil se hurducăise imediat înapoi în capitală după ce o examinase pe Anna.
— O femeie a sugerat că e posibil ca fata să se îmbăieze în ulei și că în felul acesta o parte din el se absoarbe prin pori și cuticule, iar alt cetățean m-a asigurat că vărul lui din Philadelphia a obținut efecte remarcabile cu ajutorul magneților, spuse Bryne.
Lib râse în barbă.
— Păi, din cauza dumneavoastră am ajuns la fundul sacului, spuse Bryne, desfăcând capacul stiloului. Așadar, de ce această secretomanie? Ce anume ascund cei din familia O’Donnell cu ajutorul dumneavoastră?
— Din contră, această supraveghere e condusă într-un mod cât se poate de scrupulos, pentru a dezvălui orice fel de înșelăciune. Nu ne putem permite să fim distrași de la observarea fiecărei mișcări a fetei, pentru a ne asigura că nu mănâncă nimic.
Bărbatul se oprise din scris și acum stătea cu spatele sprijinit de spătar.
— E mai degrabă un experiment barbar, nu?
Lib își muscă buza.
— Am putea presupune că mica obrăznicătură a reușit cumva să facă rost de mâncare pe ascuns încă de la începutul primăverii?
În acest sat plin de zeloți, atitudinea realistă a lui Bryne era o ușurare.
— Însă dacă supravegherea dumneavoastră e atât de perfectă, asta înseamnă că de trei zile încoace, Anna O’Donnell nu a mai mâncat nimic.
Lib înghiți dureros. Tocmai de acest lucru începuse să se teamă astăzi, doar că nu voia s-o recunoască față de acest ins.
— Supravegherea nu e încă neapărat perfectă. Suspectez faptul că în timpul schimbului măicuței…
Chiar avea de gând s-o acuze pe colega ei infirmieră fără să aibă nicio dovadă? Schimbă macazul.
— Această supraveghere e spre binele Annei, pentru a o elibera din ițele propriei amăgiri.
Oare Anna își dorea cu adevărat să redevină un copil oarecare?
— Prin înfometarea ei?
Ca și Lib, bărbatul avea o minte analitică.
— „Pot fi chiar crud, dar nu neomenos”, cită Lib.
El recunoscu citatul.
— Hamlet a omorât trei oameni sau cinci, dacă-i pui la socoteală pe Rosencrantz și pe Guildenstern.
VP - 94
E imposibil să-ți pui mintea cu un jurnalist.
— Dacă va începe să cedeze, cei din familie vor vorbi, unul dintre părinți sau amândoi, servitoarea sau oricine ar fi în spatele acestei imposturi. Mai ales de când am pus capăt mulgerii de bani a vizitatorilor.
Bryne ridică din sprâncene.
— Vor vorbi, își vor recunoaște vina și se vor lăsa târâți în fața unui judecător spre a fi judecați pentru înșelăciune?
Lib își dădu seama că nu a studiat în ansamblu latura infracțională a situației.
— Ei bine, mai devreme sau mai târziu, un copil înfometat va ceda și va mărturisi.
