Nu voia să afle ce se întâmplase în dimineața aceea pe holurile aglomerate ale sălii de judecată. Privirile iscoditoare, oamenii curioși, care își făceau semne. Nu voia să știe despre vocile dure, furioase, care o condamnau.
— Am auzit că s-a machiat înainte să sune la poliție.
— N-a vărsat nici măcar o lacrimă pentru bieții copii. Nici măcar una, sunt sigură.
— Soțul surorii mele îi știa, zice că erau cei mai frumoși copii pe care i-a văzut vreodată.
Femeile din sala de judecată erau obsedate de anchetă, de ea. Femei care luaseră trei autobuze să ajungă la tribunal, care dormiseră pe coridoare ca să fie sigure că intră în sala de judecată. Care erau dispuse să nu mănânce de prânz, să stea ore întregi pe bănci de lemn ca să asculte fel de fel de argumente legale, care erau dispuse să-și abandoneze propriii copii în grija vecinilor și prietenilor doar ca să fie martore la procesul lui Ruth.
VP - 201
După cum bine i-o spusese Scott, Ruth deja fusese condamnată în saloanele de înfrumusețare, în parcuri, în bucătăriile din Queens. Totul depindea de concluzia juriului.
∵
În zilele următoare, experții medicali fură din nou chemați în boxa martorilor. Până la finalul celei de-a doua după-amiezi, Pete se trezi cu o durere cruntă de cap, încercând să înțeleagă cuvintele științifice complicate de care nu mai auzise niciodată. După ce procesul se încheie în ziua respectivă, ieși din tribunal și trase adânc aer în piept. În loc să meargă
direct spre casă, aruncă o privire de partea cealaltă a parcării, ferindu-și ochii de lumina soarelui, încercând să vadă vreun magazin de unde să-și cumpere ceva de băut sau de mâncat.
În clipa aceea îi observă: patru bărbați care se îndreptau în linie spre o mașină obișnuită. Hirsch, asistentul lui și un tip scund, îndesat, pe care îl mai văzuse în sala de judecată – și, între ei, împleticindu-și picioarele asemenea unui om prea beat sau prea obosit: Johnny Salcito.
Se uită lung la ei, îl văzu pe Salcito urcând greoi pe bancheta din spate, alături de asistentul lui Hirsch. Hirsch închise portiera și se duse în spatele mașinii ca să stea de vorbă cu individul mai scund. Își dădură mâna, bărbatul urcă la volanul mașinii și porni motorul. Hirsch își aprinse o țigară și se întoarse în sala de judecată.
Pete se uită după mașină, strâmbă din nas, după care ridică din umeri și se îndepărtă. Trebuia să mai aștepte alte douăzeci și patru de ore ca să
înțeleagă de ce Salcito fusese vârât într-o mașină de echipa acuzării.
∵
Boxa martorilor era la câțiva metri de Johnny, în mijlocul sălii de judecată, lângă biroul apărării, la stânga boxei juraților.
Johnny rămase privind în gol. Ruth rămase cu zâmbetul pe buze, fără să-și ia ochii de la el, sperând că avea să se întoarcă cu fața spre ea și să-i facă cu ochiul.
Scott îi spusese că dovezile lui Johnny ar fi putut să o salveze. Așa că avea nevoie să facă o treabă bună. Avea nevoie să se uite la ea și să o asigure că
totul avea să fie bine.
Salcito se apropie de boxa martorilor și jură să spună adevărul. Răspunse la întrebările lui Scott după cum stabiliseră. Da, vorbise cu Ruth în noaptea de 13 iulie. Nu i se păruse nimic nelalocul lui. Totul era ca de obicei.
Se așteptase ca vorbele lui să îi dea un sentiment de liniște, dar vorbi prea încet, prea liniștit. Arăta ca un condamnat. Hirsch se ridică în picioare să-și înceapă interogatoriul, iar Ruth văzu rânjetul de pe chipul lui și îl prinse pe Scott de braț, șoptindu-i:
VP - 202
— Ce e? Ce s-a întâmplat?
Scott nu zise nimic, îi făcu semn să tacă. Îi văzu pleoapa tresărind.
O să fie bine. Johnny mă iubește. Are nevoie de mine.
Hirsch îi zâmbi lui Johnny de parcă ar fi fost vechi prieteni și începu să îl întrebe despre relația dintre ei doi.
— Câte nopți ați spune că ați petrecut alături de inculpată? În total.
— Nu știu, greu de spus.
— Cincizeci? O sută?
— Mai mult de cincizeci.
— Și unde ați cunoscut-o?
— Nu înțeleg ce importanță…
— Ați scos-o în oraș la cină? Ați fost împreună la spectacole?
— Da.
— Ați stat în moteluri?
— Da.
— Domnule Salcito, ați dus-o vreodată pe inculpată la dumneavoastră
acasă?
— Păi… da.
— Și unde era soția dumneavoastră în serile respective, domnule Salcito?
