Hirsch îi aruncă lui Scott o privire triumfătoare, după care se întoarse cu fața spre jurați.
— Dragi jurați, după cum ați auzit, rezultatele autopsiei pun sub semnul întrebării declarația doamnei Malone, care pretinde că le-a dat copiilor să
mănânce carne de vițel în noaptea în care au murit.
— Domnule Dunn, la cât timp după ce a digerat mâncarea a fost omorâtă
copila?
— Testele noastre arată că decesul s-a produs două ore mai târziu, cel mult.
Hirsch rămase în continuare cu privirea ațintită asupra juraților.
— Două ore, dragi jurați. Cel mult.
Lăsă cuvintele să plutească în aer câteva clipe, după care se întoarse spre sala de judecată.
— Și, cu toate acestea, acuzata a declarat că le-a dat de mâncare celor doi copii, Frank Jr. Și Cindy, la șapte seara, că până la șapte și jumătate terminaseră de mâncat și că a fost să-i verifice în camera lor la miezul nopții.
Potrivit doamnei Malone, copiii erau vii și nevătămați la aproape cinci ore după ce au luat cina.
Urmă o nouă pauză, iar Ruth simți că întreaga sală de judecată rămăsese cu sufletul la gură, așteptând să audă ce avea de spus avocatul.
— Dacă doamna Malone a mințit în legătură cu ora la care pretinde că le-a dat de mâncare și când i-a văzut în viață ultima dată, iar dovezile prezentate de domnul Dunn aici de față arată că, într-adevăr, a mințit în legătură cu asta – trebuie să ne întrebăm: ce alte minciuni a mai spus doamna Malone?
Ruth simți ștreangul de la gât. Strâns, tot mai strâns.
∵
Devlin fu chemat din nou să depună mărturie după doctorul Dunn. Hirsch îi arătă un dosar cu mai multe hârtii și i se adresă judecătorului:
— Precizez că îi înmânez comisarului Devlin o copie după proba 34b.
Domnule comisar, vă rog să ne spuneți despre ce este vorba.
Devlin răsfoi dosarul și se apropie de microfon.
— Este un raport întocmit de polițistul George Bresnick, de pe data de 15
iulie 1965.
— Și de ce a fost polițistul Bresnick rugat să întocmească acest raport?
VP - 198
— El era la datorie în ziua respectivă, alături de partenerul său, polițistul Johnson. Cei doi au primit ordin să îi urmărească pe domnul și doamna Malone și să ia notițe.
— Mulțumesc. Vă rog să citiți cu voce tare pasajele marcate de la paginile trei și patru.
— Ora 13.50 – domnul și doamna Malone părăsesc apartamentul.
Doamna Malone era îmbrăcată cu o rochie albă, sandale, ochelari de soare și avea o geantă. Trei reporteri au încercat să stea de vorbă cu ea (de la Daily News, Tribune, al treilea neidentificat). Domnul și doamna Malone au refuzat să vorbească cu ei. Domnul și doamna Malone au intrat în automobilul parcat exact în fața clădirii, automobil care îi aparține domnului Malone. Domnul Malone a urcat la volan. Cei doi au pornit-o spre est, pe 72nd Drive, după care au luat-o spre nord, spre 150th Street, și apoi spre vest, pe 72nd Road, oprind pe Main Street.
— La ora 14.09, mașina a staționat pe Main Street. Doamna Malone a ieșit din vehicul și a intrat în magazine. Domnul Malone a rămas în mașină și și-a aprins o țigară.
— Obiectez! spuse Scott. Aceste detalii sunt irelevante.
Hirsch se grăbi să intervină:
— Domnule judecător, voi prezenta imediat concluziile noastre.
Judecătorul îi făcu lui Devlin semn să continue.
— Polițiștii au decis să nu pornească pe urmele doamnei Malone. Faptul că domnul Malone a rămas în mașină le-a dat de înțeles că aceasta intenționa să se întoarcă la mașină.
— La 14.41, doamna Malone a ieșit din magazine îmbrăcată cu o rochie neagră și cu o pungă pe care scria Debonair Doll cu litere argintii.
Devlin făcu o pauză și ridică privirea din dosar.
— Au făcut o observație aici – s-o citesc?
— Da, vă rog.
— Polițistul Bresnick a reușit să afle pe data de 15 iulie că Debonair Doll este un magazin de haine de pe Main Street, nr. 61, din Queens, New York, 11367. Magazinul îi aparține domnișoarei Dorothea Lister.
Devlin ridică din nou privirea, iar Hirsch îi făcu semn să continue.
— Polițistul Johnson a ieșit din mașina de poliție, îndreptându-se spre mașina domnului Malone. Găsiți atașată declarația lui.
