Începu să vorbească, apropiindu-se de boxa juraților, sprijinindu-se ușor de ea, analizând-o pe Ruth din cap până-n picioare. Ea simți nevoia să se acopere. Să-și ascundă trupul de el.
Bărbatul povesti pe scurt despre dispariția copiilor. Despre ușa încuiată, despre camera goală. Despre cum Cindy fusese găsită în parcarea părăsită.
Despre căutările lui Frankie. Ruth își înghiți lacrimile, rămase cu privirea ridicată, cu ochii spre el.
— Dragi jurați, acuzarea va demonstra că inculpata aici de față, o chelneriță roșcată și atrăgătoare, și-a dat seama că rolul ei de mamă nu se potrivea cu stilul de viață la care visa. Așadar, a decis să-și omoare copiii și să mintă în încercarea de a-și ascunde fapta.
Își simți gura plină de salivă și se enervă. Se întoarse spre Scott, așteptându-se să-și vadă propria furie reflectată în el, așteptând ca el să se ridice în picioare și să pună punct întregii povești, dar el îi făcu semn să tacă.
Trase adânc aer în piept, se prinse de masă și continuă să asculte.
Bărbatul cu inel continuă să spună lucruri despre ea: că fusese sfidătoare, că
refuzase să se supună testului poligraf, că fusese implicată sentimental cu mai mulți bărbați.
Ruth nu înțelegea ce legătură aveau toate acestea cu vinovăția sau cu nevinovăția ei. Simți furia crescând în ea, amenințătoare. Începu să scrie notițe pe carnețelul galben din fața ei, încercând să se controleze, să își controleze furia folosindu-se de cuvinte. După câteva clipe, renunță și scrise: SEX??? Sublinie cuvântul de mai multe ori, împingând creionul în pagină, până ce aproape că rupse pagina.
După care aprodul lipi două fotografii cu copiii ei pe panou, iar dispoziția din sala de judecată se schimbă. Vocea bărbatului cu inel se auzi din ce în ce mai rar, mai apăsat și se întoarse ușor pentru ca trupul lui să fie îndreptat către imagini.
VP - 194
— Viețile acestor doi îngerași au fost distruse pentru totdeauna, cu cruzime, tocmai de femeia care ar fi trebuit să îi protejeze și să le poarte de grijă. Din acest motiv, uciderea unui copil este considerată de secole cea mai cruntă crimă: pentru că nu încalcă doar legile unei societăți civilizate, dar și legea firească după care se ghidează omenirea. Așadar, acuzarea vă cere să o pedepsiți pe inculpată.
Tăcerea care urmă după cuvintele lui răsună în pereții de lemn ai încăperii, fiind urmată de un val de șoapte.
Scott se ridică să vorbească, iar Ruth își coborî privirea, cu gândul la Frankie și la Cindy. La pielea lor rozalie, catifelată. La zgomotele pe care le făceau: râsetele, țipetele, strigătele de a le da atenție. La genunchii lor zgâriați, la mâinile care trăgeau de ea. La sărutările lor dulci.
Ruth rămase cu capul plecat, fixându-și privirea pe un nod din masa de lemn, până ce auzi un nume care o răscoli. Și atunci îl văzu pe Devlin, în boxa martorilor, cu ochii la ea. Se uită fix în ochii lui, până ce acesta își mută
privirea.
Avocatul acuzării se ridică din nou în picioare. Politicos, respectuos. Îi puse o serie de întrebări despre experiența de lucru, despre cazuri importante la care lucrase. După care:
— Domnule comisar Devlin, spuneți-ne, vă rog, ce ați găsit în apartamentul doamnei Malone în dimineața de 14 iulie 1965. În cuvintele dumneavoastră.
Devlin îi povesti în detaliu ce se întâmplase în acea primă zi. Impresia lui despre Ruth:
— Era calmă. Foarte calmă. N-a plâns deloc. Era machiată. Foarte machiată. Era îmbrăcată cu haine… provocatoare. Și era coafată.
— I-ați percheziționat apartamentul?
— Da.
— Și ați găsit ceva relevant?
— Am găsit o cutie goală de paste în gunoi și…
Scott se ridică în picioare.
— Domnule judecător, obiectez! Cutia de paste nu a fost menționată în lista de dovezi găsite în apartament.
Judecătorul păru luat prin surprindere și se întoarse cu fața spre avocatul acuzării care se încruntă. Urmară câteva clipe de tăcere, în care nimeni nu știu ce să spună.
— Domnilor, vă rog să vă apropiați.
Ruth se uită la cei trei bărbați în timp ce vorbeau. Scott făcu câteva semne spre Devlin care era încă în boxa martorilor. Era evident că acuzarea se VP - 195
lovise de o piedică. Poate că dovezile lui Devlin aveau să fie anulate. Ba poate că însemna că avea să fie pusă în libertate.
Însă judecătorul veni mai aproape de ei și spuse ceva, iar ambii bărbați dădură din cap că da, Scott fără nicio expresie pe chip, iar celălalt vizibil reticent. Se întoarseră la mesele lor, iar judecătorul li se adresă juraților.
— Vă rog să faceți abstracție de ultima întrebare. Lista de dovezi găsite în apartament pare să fie… pare să fie incompletă.
Simți disconfortul lui Devlin, se forță să nu se uite la el.
— Continuați, domnule Hirsch.
— Vă mulțumesc, domnule judecător. Revenind la ultima mea întrebare, ați găsit ceva relevant în apartament în dimineața de 14 iulie?
— Am găsit mai multe sticle goale de băutură în gunoi.
Scott se ridică din nou în picioare.
— Obiectez! Nu are nicio legătură cu ancheta noastră.
— Obiecție respinsă. Dragi jurați, vă rog să faceți abstracție de această
întrerupere. Martorul va trebui să răspundă. Totuși, domnule Hirsch, vă rog să puneți întrebări relevante.
