Frank ridică receptorul, iar Ruth îl auzi spunând:
— Am sunat să… copiii mei au dispărut de acasă. Am sunat să anunț, să vă
cer ajutorul, copiii mei au dispărut de acasă.
— Acum o oră.
— Malone.
— Adresa mea sau adresa la care locuiesc copiii?
— Nu… în prezent locuiesc cu mama lor.
Frank puse din nou de cafea și o rugă să ia loc. Îi turnă un strop de coniac și se uită la ea cât își bău cafeaua. Era ultima sticlă care mai rămăsese dintre cele pe care Gina le adusese de revelion. O arse pe gât, iar Ruth se cutremură, însă sentimentul acela de neliniște se risipi. Se uită la el și îi văzu buzele alunecând peste dinții încleștați, încercând să schițeze un surâs.
— Gata, iubito. O să fie bine. Am chemat poliția. Trebuie să ne calmăm.
Trebuie s-o gândim la rece.
VP - 21
Minnie intră în bucătărie și își lipi botul de genunchiul lui Ruth până ce aceasta o dădu la o parte. Nu suporta să o atingă cineva.
Reuși cu greu să se ridice în picioare. Avea nevoie la toaletă și se privi în oglinda de la baie. Chipul îi era acoperit de stropi de sudoare și îi cursese rimelul.
Se aranjă cum putu mai bine, ridică brațul să-și pieptene părul și simți miros de transpirație. Se privi din nou în oglindă. Pe sub stratul de machiaj, corpul ei, fața ei, nimic nu era la locul lui. Ea însăși arăta nelalocul ei.
Mirosea nelalocul ei.
Miroși fix ca o cățea în călduri.
Se duse în dormitor și se schimbă de haine. Se îmbrăcă cu o bluză curată
care îi punea silueta în valoare. Știa că avea să fie luată la întrebări de bărbați necunoscuți, avea să fie cercetată din cap până-n picioare. Parcă deja simțea privirile lor dezmierdându-i trupul. Trebuia să fie pregătită pentru ei.
Trebuia să fie prezentabilă.
Se întoarse în bucătărie, când cineva bătu la ușă.
Erau doi. Doi polițiști în casa ei. Unul din ei, cel mai tânăr, spuse:
— Domnule Malone, doamnă Malone, înțeleg că sunteți despărțiți?
Fu primul lucru pe care îl spuse. După care continuă:
— Este vorba despre procesul de custodie?
Nu avea nici cea mai mică idee la ce se referea, ce să răspundă.
Merseră în bucătărie. Ruth puse o scrumieră curată pe masă, iar unul dintre ei merse să dea un telefon. Când se întoarse, schimbă o privire cu colegul său, după care îl pofti pe Frank în sufragerie. Ruth rămase cu polițistul mai tânăr. Acesta se prezentă, dar ea nu îi reținu numele.
Se apucă să-i pună o serie de întrebări. Cum îi chema pe cei mici? Câți ani aveau? Mai fugiseră de acasă? Avea o fotografie recentă cu ei?
După care o întrebă:
— Doamnă Malone, de cât timp sunteți despărțiți?
— Nu mai știu… ce are asta de-a face cu copiii?
Bărbatul nu spuse nimic, o așteptă să răspundă.
— Din primăvara trecută. Frank s-a mutat în aprilie, anul trecut.
— De ce v-ați despărțit?
Ruth rămase cu privirea ațintită asupra lui, bărbatul acela îmbrăcat întrun costum ieftin și pantofi ponosiți și știu că nu avea cum să-l facă să
înțeleagă. Niciunul dintre motivele ei nu fusese îndeajuns de convingător pentru Frank, pentru mama ei, pentru majoritatea femeilor pe care le cunoștea. Nu avea cum să fie îndeajuns de convingător pentru acest polițist, acest puști.
— Nu ne înțelegeam bine. Ne certam tot timpul.
VP - 22
— Și v-a dat în judecată pentru custodia copiilor? Ce motive a invocat?
— Spune că nu sunt… pretinde că cei mici ar duce-o mai bine cu el.
Polițistul își notă ceva în carnețel, după care îi vorbi pe un ton asupra.
