— Meyer și Dick. Îți mai aduci aminte de Dick, iubita mea? Dick Patmore.
Vrea să te vadă. La naiba, eu sunt cel care vrea să te vadă, frumoasa mea. Mi-e dor de tine. Nu te-am mai văzut de câteva săptămâni bune. De ce nu vii încoace?
— N-am chemat bona, Johnny.
— Și dacă o chemi acum? Îți dau eu bani. Știi că nu te-am păcălit niciodată, iubito.
— E târziu, iar procesul de custodie o să înceapă curând, trebuie să mă
întâlnesc mâine cu avocatul meu.
Auzi în receptor răsuflarea lui grea, aspră.
— Johnny? Trebuie să închid…
— Până nu de mult, ai fi chemat bona. Până nu de mult, ai fi venit imediat să mă vezi.
— Uite ce, nu e un moment bun.
— Ce s-a schimbat, iubita mea? Eu nu m-am schimbat. Încă te mai iubesc.
Ruthie. Te iubesc, Ruthie.
După care ceva în tonul vocii lui se schimbă.
— E vorba despre tipul ăla? Gallagher? E acolo cu tine?
— Nu, bineînțeles că nu. Ce…
— Ești chiar în clipa asta cu el? Zilele astea numai cu el umbli.
— Johnny, nu e nimeni aici. E târziu și trebuie să închid. Sună-mă mâine.
Închise telefonul și aprinse din nou televizorul. Își turnă un pahar.
∵
VP - 16
— La miezul nopții am fost să văd ce fac copiii. Frankie moțăia, dar avea nevoie la toaletă. Am încercat s-o trezesc și pe Cindy, dar s-a întors pe o parte, așa că am lăsat-o să doarmă.
— Da, am pus încuietoare la ușa lor.
— Nu, nu-mi amintesc exact, dar mereu o fac.
— Am instalat-o anul trecut. Frankie s-a trezit într-o dimineață și a mâncat tot ce a găsit prin frigider. S-a simțit rău câteva ore bune. Așa că l-am pus pe Frank să instaleze încuietoarea.
— Apoi am ieșit afară cu Minnie. L-am văzut pe Tony Bonelli – i-am făcut cu mâna. Ieșise și el la plimbare cu câinele. Am fost plecată vreo douăzeci de minute, după care am mai rămas puțin în fața casei. Era plăcut afară. Ceva mai răcoare. Se auzeau glasuri în depărtare. Și muzică. M-am gândit că era de la World’s Fair1.
— Cred că am închis ușa de la intrare în urma mea.
— Cred.
— Nu-mi amintesc.
— Uite ce, nu-mi amintesc, bine? Nu-mi aduc aminte! Dacă aș fi știut că ar fi trebuit să țin minte… ia spune-mi, tu ai închis aseară ușa? Îți amintești ori ba?
— Scuze. Îmi cer scuze. Sunt supărată.
— Nu, sunt bine. Hai să continuăm.
— I-am pus puțină apă lui Minnie, după care m-am dus în dormitor și m-am întins pe pat. Nu voiam să stau mult, dar cred că am adormit. După care ceva m-a trezit. Nu cred că am dormit prea mult.
— Vreo… două și jumătate… trei fără un sfert.
— Nu, nu știu. Poate am visat urât. Mi s-a părut că l-am auzit pe unul din copii plângând, dar am ciulit urechile și n-am auzit nimic.
— M-am dus în baie. Ah, da, după care a sunat din nou telefonul. Era Frank.
— Voia să stăm de vorbă despre Linda, bona mea; cea care zice că-i sunt datoare.
— N-aveam chef să vorbesc cu el. I-am zis să se ducă naibii. I-am închis.
— Da, eram nervoasă. Uneori mă sună în miez de noapte, sperând să mă
trezească din somn. Voia să mă enerveze și a reușit.
— Am ieșit din nou cu câinele. Am dat o tură prin cartier. După care am mai stat vreo zece minute afară.
