— Arnold, Dumnezeule, minte!… Ți-am mai spus că e o curvă a naibii și că
mă urăște pentru că am dat-o afară.
— Bine, Ruth, am înțeles. Calmează-te.
— Sunt calmă! Dumnezeule. Ce înseamnă asta? Ce înseamnă pentru proces?
— Depinde. Mai întâi de toate, trebuie să văd ce are de spus. O să mai vorbesc o dată cu ea înainte de audiere.
— Arnold, nu-l putem lăsa să câștige. Nu se poate întâmpla una ca asta.
— Liniștește-te, bine? Nu are credibilitate. Judecătorul n-o s-o placă. Mai vorbim mâine.
— Nu-mi poate lua copiii. N-o să-l las să-mi ia copiii. N-o să-l las.
— Ruth, n-o să câștige. Niciun judecător n-o să despartă doi copii mici de mama lor, doar dacă… nu, n-o să primească custodie. O să fie bine.
— Ești sigur? Nu-mi pari la fel de sigur ca săptămâna trecută.
— Ruth, nu-ți face griji. O să fie bine, ai să vezi.
— Sper să ai dreptate. Nu-l las să-mi ia copiii. Nu-l las. Mai bine morți decât cu Frank.
∵
— Și apoi am început să pregătesc cina. Nu, de fapt, am mai dat un telefon înainte.
— Un prieten. Dar mi-a spus că mă sună el înapoi.
— E doar un prieten.
— Bine, Dumnezeule, bine! Îl cheamă Lou Gallagher.
— Da. Acel Lou Gallagher. Tipul din construcții.
Din nou pauză. Câteva șoapte, dar vorbeau prea încet ca să se audă pe casetă.
— Lou mi-a zis că mă sună el înapoi. Așa că m-am apucat să gătesc. Copiii erau afară cu Sally. Sally Burke.
— Le-am dat câte o jumătate de portocală, iar ea îi ajuta s-o curețe. Îi auzeam vorbind și chicotind. Erau… la naiba, și apoi…
VP - 13
Cineva îi turnă un pahar de apă și îl puse pe masă.
— Mulțumesc… Și apoi… i-am chemat în casă.
∵
În timp ce punea masa, făcându-și de lucru la aragaz, nu-și putea lua gândul de la discuția ei cu Arnold Green. De la Frank și de la felul în care dăduse buzna în apartament luna trecută, ca s-o anunțe că avea de gând să
ceară custodia copiilor. Și motivația lui. Rânjetul de pe chipul lui când începu să-i enumere toate nopțile în care stătuse până târziu în oraș, toți bărbații cu care vorbise. Cu care dansase. Cu care flirtase.
— Nu ești o mamă bună.
— Au nevoie de cineva de încredere care să aibă grijă de ei.
— Și iată că propria lor mamă e de acord cu mine.
Îi privi pe cei doi copii în timp ce mâncau, cugetând cu tristețe la durerea pe care i-o pricinuiseră spusele lui. După care îi întrebă:
— Vreți să dăm o tură cu mașina?
Frankie și Cindy, care erau amândoi cu paharele de plastic la gură, dădură
laptele pe gât.
— Hai să mergem înainte să se întunece.
Copiii se instalară pe bancheta din spate, înveliți cu pătura albastră, nerăbdători să plece în aventură, iar Ruth rămase singură pe scaunul din față, cu maxilarul încordat, cu palmele împietrite pe volanul mașinii.
Nenorocitul ăla chiar își imaginează c-o să-mi ia copiii? O să vadă el. Știu eu ce-i poate pielea. Știu că nu-i capabil să-și poarte singur de grijă. Sigur are pe cineva. Și am de gând să aflu despre cine e vorba.
— Vreți să ne jucăm? Cine vede primul mașina lui tati?
Dacă-ți găsesc mașina, o să aflu și unde te-ai mutat și cine știe ce-o să
găsesc acolo, nu-i așa, Frank? Noua ta viață, pe noua ta iubită. Cum îndrăznești să-mi ții tu mie morală despre bărbații din viața mea? De parcă
