VP - 228
Iar de partea cealaltă a sălii de judecată, Devlin părea de-a dreptul furios.
∵
Pledoaria finală a lui Scott dură aproape două ore. Ca de obicei, fu rațional. Cumpătat.
Îl prezentă pe Johnny Salcito ca un bărbat mânat de furie; Lena Gobek era o visătoare dornică de atenție.
— Faptul că pretinde că are un auz supraomenesc ne spune că preferă să
creeze drame, să distreze publicul, decât să spună adevărul.
Încercă să atace ancheta acuzării și să se axeze pe mărturia lui Clyde Harrison, dar de-abia dacă făcu referire la Ruth. Pete se uită spre jurați și se întrebă dacă nu cumva era o abordare greșită. Iar odată ce Hirsch își termină
și el pledoaria, fu sigur de asta.
Hirsch se ridică în picioare, se apropie de boxa juraților și așteptă câteva clipe, să sporească tensiunea.
— Dragi jurați, ancheta acuzării a reușit să dovedească următoarele probe incontestabile: în primul rând, în seara de 13 iulie 1965, inculpata și-a strangulat fiul, pe Frank Jr., și pe fiica ei, Cindy Marie; în al doilea rând, inculpata a încercat să-și ascundă fapta descotorosindu-se de trupurile copiilor la depărtare de locuința ei; și în al treilea rând, chiar dacă se prea poate ca inculpata să fi avut un complice care a ajutat-o să se descotorosească de trupurile copiilor, ea este singura vinovată pentru moartea lor. Doamna Lena Gobek a declarat deja că a văzut-o pe doamna Malone alături de cei doi copii ai ei în noaptea respectivă. Această dovadă
contrazice în mod direct propria declarație a doamnei Malone. Dar Lena Gobek nu are niciun motiv să mintă, ci a venit să depună mărturie, renunțând la reticența sa, la dorința de a rămâne anonimă, o simplă casnică
din Queens. A venit să depună mărturie pentru că a considerat necesar să ia atitudine și să spună adevărul în fața instanței de judecată. Ați auzit mărturia domnului Salcito despre comportamentul doamnei Malone, despre atitudinea sa cu privire la copii și la statutul de mamă. L-ați auzit spunând că
doamna Malone i-a mărturisit că și-a omorât copiii, pentru că prefera să îi vadă morți decât alături de tatăl lor.
Hirsch vorbi cu și mai mult patos.
— Domnul Salcito nu pretinde a fi vreun erou. Nu a pretins niciodată a fi ceva ce nu este. Dar a ales să vină în fața dumneavoastră și să spună
adevărul. Nu a avut nimic de câștigat, ci doar de pierdut – dar a venit și a spus adevărul despre relația sa cu doamna Malone: și nu doar în fața domnilor jurați și în fața tuturor oamenilor din această sală de judecată, dar și în fața soției sale și în fața lumii. Să spună adevărul astfel într-un mod atât VP - 229
de deschis și sincer i-a pus în pericol căsnicia. Dar noi trebuie să apreciem sinceritatea și viziunea lui asupra adevărului.
După care își îndreptă atenția asupra lui Ruth.
Prezentă din nou toate detaliile oribile: sticlele goale găsite în apartamentul ei; toți prietenii de sex masculin; faptul că își cumpărase o rochie nouă la o zi după dispariția copiilor săi. La o zi după ce fusese găsit trupul lui Cindy.
În timp ce ascultă versiunea lui Hirsch a poveștii lui Ruth, Pete simți că se înroșește în obraji și că i se încleștează maxilarul. Aruncă o privire spre ea și o văzu cu ochii plecați, de parcă ar fi cerut milă. Simți un nod în gât și își îndreptă din nou atenția asupra lui Hirsch, care se apropia de deznodământ.
— Dragi jurați, vă cer să o găsiți vinovată. De uciderea acelor doi copii de către cea în care ar fi trebuit să aibă încredere deplină. O crimă cumplită.
Frankie și micuța Cindy vor dreptate – zise el, uitându-se la fotografiile cu cei doi copii care tronaseră pe panoul din sala de judecată încă din prima zi, arătând spre ei.
Lăsă brațul să-i cadă pe lângă corp și se uită spre juriu cu o expresie sinceră, aproape nobilă.
— Vă rog, dragi jurați. Nu ignorați plânsetele acestor copii.
∵
După ce judecătorul îi anunță pe jurați că venise timpul să înceapă
deliberările, Pete mai rămase vreo două ore pe holurile tribunalului. În cele din urmă, aprodul veni să îi anunțe că juriul încă mai avea nevoie de timp și că își terminaseră treaba pe ziua de astăzi. Ieși din tribunal și își întinse oasele, masându-și umerii, bucurându-se de aerul rece al serii.
Se urcă în mașină, dar nu avu chef să meargă acasă. Deschise geamurile și dădu câteva ture cu mașina. Cu gândul la Ruth, întrebându-se cum se simțea ea. Cu gândul la Scott și la expresia lui înfrântă.
La un moment dat ajunse în cartierul fostei locuințe a familiei Malone și decise să se ducă la 72nd Drive. Parcă mașina – și observă lumina aprinsă în apartamentul Malone. Văzu o siluetă în spatele draperiilor.
Adrenalina îl lovi ca un val de apă rece și simți inima sărindu-i în piept.
Trase adânc aer în piept.
Ce prostie!
Probabil că era un vecin care venise să se asigure că totul era în regulă.
Sau poate că Frank găsise un chiriaș.
Nu existau fantome.
Cu toate acestea, în timp ce ieși din mașină și se forță să se îndrepte spre ușa de la intrare, simți fiori pe șira spinării.
VP - 230
Trase din nou aer în piept, încercând să-și regleze bătăile inimii, și își băgă mâinile în buzunar, ca să-și simtă pumnii înfierbântați, ca să se asigure că nimeni nu avea să-l vadă tremurând din toate încheieturile.
Ușa de la intrare era deschisă, iar ușa de la apartament era întredeschisă.
