Pete își strânse palmele. Ridică privirea spre Ruth.
— Inculpata a fost găsită vinovată de crimă cu premeditare.
Trebuie să fie o greșeală.
E o greșeală.
Dar Pete simți realitatea în tot corpul. Simți un gol în stomac și rămase fără aer, de parcă l-ar fi lovit cineva. Căzu pe scaun, șocat, după care auzi un geamăt de la masa apărării și o văzu pe Ruth cu ochii în lacrimi.
— Dumnezeule, nu, nu!
VP - 232
— Dragi jurați, ați ajuns la un verdict pentru infracțiunea de ucidere din culpă?
— Da.
— Care este verdictul?
— Inculpata a fost găsită vinovată de ucidere din culpă.
O clipă, timpul păru să se oprească în loc. După care se auzi un bocet cutremurător care crescu în intensitate și volum.
Ruth se ridică în picioare și strigă:
— Nu vă interesează cine mi-a omorât copiii! Nu vă interesează!
Judecătorul încercă să facă liniște, iar Ruth se prăbuși în brațele lui Scott, în lacrimi. Pete o privi neajutorat și o văzu roșie la față, cu ochii în lacrimi, văzu clipa în care masca ei perfectă se cutremură, iar Ruth căzu pradă
durerii.
Lumea vuia în sala de judecată. Oamenii deschiseră larg ușile, azvârlindu-le cu putere de pereți. Reporterii se grăbiră să ajungă la un telefon.
Pete aruncă o privire spre Frank, care stătea ghemuit în scaunul lui, cu capul în palme.
Judecătorul lovi din nou cu ciocănelul și ridică vocea ca să se facă auzit.
— Declar cazul încheiat. Jurații sunt liberi să plece.
Doi gardieni se apropiară de Ruth. O luară de brațe și o smulseră de lângă
Scott, purtând-o spre ușa de la ieșire.
Pete se ridică cu greu în picioare și se apropie de ea.
— Ruth, sunt aici.
Întinse mâna spre ea, de parcă ar fi putut să o atingă.
Ea se zvârcoli în strânsoare, cu privirea încețoșată.
— Sunt aici, Ruth. Am să te scot de aici. O să găsesc o modalitate, îți jur.
Ușa se închise în urma lor și nu avu nici cea mai mică idee dacă îl auzise sau nu.
Sala de judecată se goli rapid acum că spectacolul se încheiase. Pete se îndreptă spre primul rând, luptându-se cu valul de oameni și se prăbuși întrun scaun, amorțit.
După care auzi un hohot de râsete și ridică privirea ca să îl vadă pe Hirsch cu trupa de polițiști, bătându-l pe Devlin pe umăr. Citi satisfacția de pe chipul lui Hirsch. Pete își mută privirea și spre Devlin, așteptând să vadă
aceeași expresie triumfătoare. În schimb, îl văzu pe Devlin cu ochii la fotografiile copiilor care domniseră deasupra sălii de judecată de-a lungul procesului.
Pete rămase cu ochii la ei și îl văzu pe Devlin întorcându-se cu fața la Hirsch, după care coborî privirea spre mâna care îl ținea de braț, cu dezgust.
Devlin vorbi pe un ton domol și cu un chip inexpresiv: VP - 233
— Nu simt nicio plăcere, domnule Hirsch. Cei doi copii sunt însă morți și multe alte vieți au fost distruse.
După care adăugă:
— Dar am făcut dreptate. Am prins-o pe târfa aia. Am pus mâna pe ea.
Și se îndreptă spre ușă, cu Quinn pe urmele lui.
VP - 234
Capitolul 20
Din multe puncte de vedere, evidente, Pete a reușit să treacă peste acest episod.
