— Domnule Scott, știu că o să o denigreze la proces. Că o vor face să
pară… genul de femeie care ar fi în stare să-și omoare copiii.
— La asta mă aștept și eu, spuse Scott.
Pete se făcu roșu la față și coborî privirea. Își plimbă degetul pe marginea farfurioarei, întrebându-se ce căuta el acolo. De ce-și pierdea timpul cu un individ căruia părea să-i facă plăcere să îl privească de sus.
După care Scott se grăbi să spună:
— Dar mi-ai confirmat ceea ce voiam să știu. Ai avut ocazia să-l cunoști pe Devlin în afara biroului. Și știi mai multe despre clienta mea decât mine.
Toate aceste lucruri ne pot fi de folos.
Pete se uită la el și îl văzu din nou zâmbind, doar că de data aceasta era un zâmbet adevărat, călduros. Brusc, Pete voia să-l ajute și nu doar de dragul lui Ruth.
VP - 185
— Domnule Scott, eu cred… eu cred că polițiștii ar trebui să ia în calcul și alți suspecți.
Îi povesti despre Lou Gallagher. Tot ce reușise să afle de la Bette.
Suspiciunile lui.
— Nu e prima oară când face asta – a obligat-o pe una dintre amantele sale să se descotorosească de copil. Are un comportament violent. Ar trebui măcar să fie interogat.
Scott se încruntă. Își duse mâna la bărbie, gânditor.
— E interesant ce spui tu, domnule Wonicke, însă avocații au construit procesul doar împotriva doamnei Malone. Poliția crede că ea e vinovata. Așa că eu trebuie să mă concentrez pe doamna Malone.
Se ridică în picioare și se scuză, motivând că trebuia să dea un telefon, iar Pete se lăsă pe spate, aruncă o privire prin cameră și observă un ziar Herald pe masa vecină.
MAMA MALONE MERGE SĂ ÎȘI CUMPERE
O ROCHIE ÎN TIMP CE COPIII ZAC MORȚI
Reporter Tom O’Connor
QUEENS, 17 noiembrie – Am aflat ieri că doamna Ruth Malone, care a fost arestată ieri, fiind acuzată că și-a strangulat fiul, Frank Jr., și fiica, Cindy, a mers la cumpărături de haine la doar câteva ore după ce copiii ei au fost omorâți.
În aceeași zi în care copiii au fost dați dispăruți și la mai puțin de douăzeci și patru de ore după ce trupul micuței Cindy a fost găsit în parcare abandonat, mama ei a fost văzută de mai mulți martori intrând într-un magazin de haine.
O sursă din cadrul poliției ne-a declarat: „Ne-am gândit că poate doamna Malone a fost să cumpere de mâncare sau obiecte de uz personal – cu toate că ar fi putut să apeleze la rude sau la vecini. Dar am fost șocați să aflăm că a fost văzută intrând într-un magazin de rochii”.
Sursa a mai precizat că doamna Malone, o chelneriță atrăgătoare, a mers la Debonair Doll, un butic micuț de pe Main Street, deschis acum trei ani.
Proprietarul magazinului ne-a spus că doamna Malone a cumpărat două rochii, dresuri și o pălărie nouă.
„Mi s-a părut o femeie perfect normală. Țin minte că era foarte machiată, era dată cu ruj, coafată. N-ai fi zis că a plâns”.
Un martor care preferă să rămână anonim a văzut-o pe frumoasa roșcovană traversând strada spre o mașină la volanul căreia se pare că
era fostul ei soț. În timp ce se apropia de mașină, bărbatul i-a făcut VP - 186
semn să se grăbească, moment în care martorul nostru a auzit-o pe doamna Malone supunând:
— Dacă e să întârziem, aia e. Fac ceva important. Trebuie să arăt bine.
Cu siguranță doamna Malone era mai preocupată de ținuta sa decât de propria fiică, pe când aceasta zăcea rece și singură la morgă. Și se pare că se concentra mai mult pe aspectul fizic decât pe dispariția fiului său în vârstă de doar cinci ani.
Polițiștii și voluntarii au petrecut ore întregi în căutarea băiatului timp de o săptămână lungă și dificilă. Majoritatea celor implicați erau la rândul lor părinți, iar în clipa în care trupul băiatului a fost găsit a fost
„o lovitură îngrozitoare” pentru toată lumea, ne-a mărturisit unul dintre polițiști.
Doamna Malone a fost în vizorul poliției încă de la bun început, iar femeia urmează să fie eliberată pe cauțiune peste câteva zile.
Articolul era însoțit de o fotografie cu Ruth îmbrăcată într-o rochie scurtă
și cu pantofi cu toc. Chiar dacă avea privirea plecată, machiajul ei se vedea la fel de clar și întunecat precum cerneala de pe pagină.
Scott se întoarse, se așeză din nou la masă și luă ceașca de cafea. Scârbit, Pete azvârli ziarul pe masă.
— Ați văzut articolul ăsta?
Scott dădu din cap că da, dar nu schiță niciun gest.
— Ce tâmpenie. Nu știu ce s-a întâmplat cu adevărat, dar…
Dar se opri, căci își dădu seama că, până de curând, și el făcuse parte din povestea asta. Că scrisese ce îi spuseseră alții să scrie, că făcuse nuanțele de gri să pară negre și albe.
