somnifere, ibuprofen, paracetamol, antiacide, tablete antidiareice, Benadryl, Calamină, plasturi, Neosporin, ață dentară, unghiere, pile de unghii și tot felul de loțiuni dezinfectante. Sylvia se învârti prin baie până ce găsi pilulele pe care le căuta și le înghiți cu puțină apă
de la chiuvetă – care i se păru atât de bună, încât mai bău câteva înghițituri sorbind apa direct din căușul palmei, ca un câine.
Își privi imaginea în oglindă și făcu o investigație sumară a porilor ei. Fața îi era umflată, iar pe aripile nasului erau câteva coșuri mici. Zâmbi larg, dezvelindu-și dinții. Atâta timp cât Bobby nu încerca să-i vorbească, avea să fie bine. Gândul că urma să o 161
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
vadă pe Carmen nu o încânta deloc, dar realiză că nu o încântase niciodată. Sylvia se întoarse împleticindu-se în cameră, cu intenția de a pleca spre dormitorul ei, dar înainte să iasă observă că patul părinților ei fusese făcut în grabă – pătura subțire fiind trasă până la perne, dar deranjată. Pe partea lui Franny (adică partea stângă, acolo unde era un vraf dezordonat de cărți, reviste, precum și două
pahare pe jumătate pline cu apă) pernele erau boțite și strâmbe. Pe partea lui Jim pernele erau perfect netede, de parcă tatăl ei ar fi stat nemișcat o noapte întreagă. Sylvia se îndreptă spre partea lui de pat și se așeză. Ridică pătura și puse mâna pe cearșaf, verificând dacă
era cald. Nu văzu niciun obiect de-al tatălui ei în cameră, exceptând valiza goală și o pereche de pantofi așezați ordonat lângă dulap.
Sylvia știuse mereu că părinții ei aveau „probleme” – acesta era cuvântul pe care preferau să-l folosească unii. Ei se luptau, se ironizau reciproc, își dădeau ochii peste cap. Toți părinții se comportau așa în intimitate. Sylvia nu discutase aceste lucruri cu prietenii ei și nu știa sigur, dar acesta trebuia să fie adevărul. Era ca și cum ar fi descoperit brusc că Moș Crăciun sau Iepurașul de Paște nu existau. Sau că nimănui nu-i plăcea de fapt familia sa mare. Asta era și mai adevărat în cazul unor părinți cu o căsnicie atât de îndelungată precum Franny și Jim. Era o caracteristică normală a vieții – să te enervezi pe persoana cu care trăiai zilnic. Era sănătos chiar. Cine și-ar fi dorit părinți ca în serialele de televiziune din anii
’50, cu oale cu friptură în brațe și zâmbete impecabile?
Chiar și așa, Sylvia nu acceptase niciodată posibilitatea ca unul dintre părinții ei să-l înșele pe celălalt – până ce nu auzise certurile înăbușite ce răzbăteau prin pereții casei lor. Acum, în loc să i se pară
ceva normal, totul i se părea foarte trist. Capul ei încă bubuia, iar gura i se uscase din nou. Cu mari eforturi, Sylvia reuși să se ridice –
și mai furioasă pe Bobby, pentru că din cauza lui lumea întreagă se dusese naibii, nu doar relația părinților lor.
*
162
- EMMA STRAUB -
Filmările pentru producția cu vârcolaci fuseseră reluate, ceea ce însemna mai multă muncă pentru Lawrence. El nu era surprins –
filmele proaste aveau nevoie de cea mai mare atenție, începând cu actorii și continuând cu producătorii și cu verificarea locurilor de filmare. Lawrence stătea cu spatele la frigider, ținând laptopul în brațe. Regizorul decisese în ultimul moment schimbarea finalului (Crăciun pentru toată lumea, dragoste între vârcolaci) și filmase, în schimb, o versiune în care Moș Crăciun căzuse de pe sanie și murise. Reluarea filmărilor era necesară, așa că Lawrence revenise asupra comenzilor de păr fals.
Era genul de lucru care i-ar fi luat zile întregi, chiar dacă ar fi fost acasă, dar, de acolo din Mallorca, cu asemenea conexiune la internet, Lawrence realiză că restul vacanței avea să devină din mediocră abia tolerabilă, dacă nu chiar infernală. Ei ar fi trebuit să
plece acasă imediat ce primiseră e-mailul, oricare ar fi fost rezultatul. Charles părea să se eschiveze și el, evitând intenționat conversațiile pe care le tot avuseseră în ultimul an, iar Lawrence se întreba îngrijorat dacă acesta nu cumva se răzgândise.
Franny și Charles stăteau la masa din bucătărie, clefăind bucățele de fructe și citind reviste. Franny intrase, în sfârșit, în posesia revistelor pe care le primise Sylvia în avion și părea foarte interesată
de un articol. Charles avea în față caietul de schițe și desena, dar Lawrence se îndoia că era prea atent la activitatea lui, pentru că se uita foarte des peste umărul lui Franny.
Franny era unul dintre cele mai recente obstacole din relația lor –
părinții lui Charles erau bătrâni și infirmi, fiind deci puțin probabil să-i pună bețe în roate, dar Franny avea o mare influență asupra lui Charles. Opinia ei conta. Merseseră la o petrecere în casa familiei Post și se așezaseră la masă lângă un alt cuplu (familia Huffer, îi numise Franny mai târziu – „Doar puțină abatere a atenției, ca să nu mă observați luându-mi notițe”), niște oameni pe care nici nu-i mai văzuseră după aceea.
163
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
Mâncarea fusese divină – Franny gătise zile în șir, întrecându-se pe sine. Ea pregătise mâncăruri mai elaborate decât orice gustase Lawrence în viața lui, excepție făcând vacanțele și felurile de mâncare pregătită de bunica lui. De exemplu – o salată cu bucăți de grepfuit și asparagus înfășurat în pancetta33, precum și coaste de miel cu un soi de crustă de muștar, delicatese pe care – își spunea Lawrence – nu le puteai găsi decât la restaurant.
Ea fusese prietenoasă și plăcută, așa cum îi spusese Charles că
era de obicei, dar sclipirea din ochii ei era inconfundabilă.
Franny analiza fiecare cuvințel care ieșea din gura lui, felul cum își tăia carnea, cum mâna lui căuta coapsa lui Charles pe sub masă.
Și nu pentru hârjoneală, desigur, ci doar ca să-l simtă acolo, ca să-i dea curaj. Franny îi arăta lui Charles ceva în stânga paginii și acesta izbucni în râs. Ea se aplecă pe umărul lui – o mișcare dezinvoltă și familiară pe care o făcuse de mii de ori în aproape patruzeci de ani, chiar și cu doi ani înainte de căsătoria cu Jim. Lawrence și Charles erau împreună de unsprezece ani. Chiar și acum, când erau căsătoriți, simțea uneori că Franny avea să fie mereu cu un pas înaintea lui. Lawrence tocmai se pregătea să întrerupă momentul intim al celor doi și să-i întrebe ce era atât de amuzant când Bobby, arătând mult mai rău ca de obicei, intră abia târâindu-și picioarele în bucătărie.
— Bună dimineața! îl întâmpină Franny îndreptându-și umerii.
Vrei ceva la micul dejun?
Ea ocoli masa și veni în fața frigiderului, unde se îngrămădeau acum trei oameni într-un spațiu extrem de restrâns.
— Îmi cer scuze, zise Lawrence. Dați-mi voie să vă fac loc. Își ridică laptopul deasupra capului – ca pe o valiză pe care nu voia să
o ude după ce sărise peste bordul unei nave – și se întoarse spre Charles.
33 Șuncă italienească neafumată
164
- EMMA STRAUB -
Bobby deschise frigiderul și rămase în fața lui, cu ochii roșii și foarte confuz.
— Nu e nimic de mâncare.
