— Ușurel, Fran, nu pune totul la inimă! interveni destul de riscant Jim, periclitându-și noua siguranță.
— Stai puțin, să înțeleg! Deci și tu ești instructor de fitness acum?
întrebă Sylvia. Cum ar veni, oamenii te plătesc ca să-i obligi să facă
genuflexiuni? Ca pe un profesor de sport? Ai și un fluier?
— Ce conțin prafurile acelea? întrebă curios Lawrence. E vorba de produsul acela, Xendadrine, care poate provoca atac de cord?
— Dumnezeule! exclamă exasperat Bobby, împingându-și scaunul mai departe de masă.
Carmen părea satisfăcută. Toți ceilalți așteptau ca el să continue.
Nu era doar faptul că munca sa ca instructor ar fi fost atât de sordidă, dar familia Post nu făcea astfel de lucruri și nu înțelegea bine despre ce era vorba. Charles și Lawrence erau foarte stânjeniți de faptul că asistau la o mărturisire atât de intimă – așa cum se simțiseră o viață din cauza discriminării, la fel ca atunci când unii idioți care treceau cu mașinile pe lângă ei le strigau injurii în gura mare.
Franny se simțea ca o ratată. Sylvia încerca să și-l imagineze pe fratele ei mai mare purtând o bentiță pe frunte și un microfon – în stilul lui Britney Spears – în timp ce făcea pași de dans în fața unui grup, la o oră de aerobic. Jim, care plătise facultatea lui Bobby, era cel mai dezamăgit dintre toți, dar știa să-și ascundă sentimentele. El bănuia de mult că Bobby nu avea o carieră în față și că nu se descurca în afaceri așa cum ar fi vrut să creadă toată lumea despre el, așa că nu era foarte surprins de această nouă informație.
— Bine, zise Bobby clătinând din cap. Buclele sale moi săltară la fel de drăguț ca întotdeauna și Franny începu să plângă. Am început să vând pudra pentru că mi s-a părut un mod de a face bani mult mai rapid, dar ca să fac asta a trebuit să o cumpăr în cantitate mare – înțelegeți, o cantitate foarte mare, de fapt – și nu a fost atât de ușor să o pot vinde în cantități mai mici, așa cum părea să creadă
managerul de la Total Body Power. Sunt prafuri grozave, din 174
- EMMA STRAUB -
amestecuri de proteine, dar cocktailurile ies destul de dense dacă nu le amesteci cu destul lichid și ar mai fi și gustul care-ți rămâne pe limbă după aceea.
— Te obișnuiești cu el, zise Carmen. Bobby nici nu le mai bea acum, dar eu le beau în continuare. Sunt grozave pentru revigorarea mușchilor după câteva ore de exerciții fizice.
Bobby îi aruncă o privire aspră, iar ea tăcu.
— Pfui! făcu Sylvia, iar Franny o ciupi, tare.
— Oricum, am folosit cardul meu pentru a cumpăra toate prafurile de la distribuitor și nu am mai putut să le plătesc o vreme, așa că a devenit o afacere costisitoare, înțelegeți? Obrajii lui Bobby erau de culoarea vinului – un roșu atât de intens, încât bătea în vișiniu.
— Despre ce sumă vorbim, scumpule? întrebă Franny, aplecându-se și prinzând mâinile lui Bobby în mâinile ei.
În încăpere se făcu tăcere deplină. Toți așteptau să audă suma.
— O sută cincizeci. Aproximativ.
Bobby o lăsă pe mama lui să-i mângâie mâinile, dar fără să se uite la ea.
— O sută cincizeci?
Franny nu mai gândea. Începuse să se lumineze la față și se uita nedumerită la Jim, peste umăr. El se încruntă.
— O sută cinzeci de mii? întrebă Jim.
Carmen era singura care nu reacționă zgomotos, pentru că deja știa suma în cauză.
Erau de fapt 155.699 de dolari, dar Bobby rotunjise valoarea în minus. El nu-i spusese ce datorie avea decât atunci când suma devenise jumătate din datoria actuală și asta se întâmplase în urmă
cu un an, la scurt timp după ce începuse el să lucreze la sala de fitness. Fusese plăcut să-l supravegheze, Carmen voia să spună
familiei lui acest lucru – să-l vadă ținând fix un sac de box pentru o femeie între două vârste care voia să scape de pe partea superioară
175
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
a brațului i se păruse drăguț, iar lui Carmen îi plăcea faptul că
putea să-l învețe anumite lucruri. Să-i dea indicații. Unii instructori făcuseră cursuri de kinetoterapie, dar cei mai mulți dintre ei erau
„șoareci” de sală, obsedați de aspectul lor fizic, care își petreceau acolo o mare parte a zilei – destul cât să facă impresie bună. Bobby nu se încadra în nicio categorie de acest gen – un newyorkez palid pe jumătate evreu, care nu făcuse altceva decât alergare pe bandă.
Doamnele îl considerau inofensiv, aspectul său amintindu-le de fiii lor din nord. Era popular. Dacă s-ar fi mulțumit să rămână
instructor, totul ar fi fost în regulă. Probabil că ar fi fost căsătoriți acum și poate chiar ar fi locuit mai aproape de plajă. Dar el se lăsase încântat de ideea de a face bani mai ușor. Și ce putea fi mai ușor decât să prepare o băutură energizantă?
Bobby încuviință din cap. Culoarea roșie din obrajii lui căpătase o tentă verzuie.
— Hm, zise Jim. Vom vorbi mai târziu despre asta, fiule, bine?
Sunt sigur că totul va fi bine.
Jim vorbea pe un ton ferm, plin de înțelegere. Franny își retrase mâinile și se ridică în căutarea unui șervețel. Sylvia râdea – ea nu mai auzise niciodată ca o sumă atât de mare să fie rostită atât de firesc. Contul ei bancar avea aproximativ trei sute de dolari. Ea folosea cardul de credit al părinților ei ori de câte ori avea nevoie, adică nu prea des. Charles și Lawrence se țineau de mână pe sub masă. Charles spera să nu uite să-i spună lui Lawrence că acesta era unul dintre pericolele posibile când aveai copii – faptul că trebuia să-i ajuți să-și achite datoriile. Puiul avea o aromă sublimă de unt, usturoi și niște chestii verzi pe care Franny le rupsese de pe plantele ce creșteau în ghivecele de pe marginea piscinei, iar el murea de foame.
— Ei bine, zise Charles. Îmi dă cineva vinul? Bobby întinse mâna după sticla de pe masă, încântat să aibă altceva de făcut. Lawrence, ce mai fac vârcolacii tăi?
