putea fi ceva mai rău decât atât, comentă el.
— Să mergem prin apă! zise Jim. Ceva mai departe de mal. Ai grijă cum pășești!
Pășiră pe partea mai întunecată și udă a nisipului, până la capătul plajei, unde se ascunseră în spatele pietrelor. Bobby închise ochii și se cutremură, în așteptare. Jim își trase slipul în jos și își scoase penisul, încercând să urineze pe piciorul lui Bobby. Mai 186
- EMMA STRAUB -
văzuse procedura și înainte, dar nu fusese niciodată în această
situație. El ar fi vrut să-i explice lui Bobby că era încă tatăl lui și chiar dacă Bobby făcuse greșeli – și era adevărat că făcuse –, erau ani întregi de afecțiune care-i uneau. Puteau trăi fără să vorbească
decenii la rând și Jim tot l-ar fi iubit. Ar fi vrut să-i spună lui Bobby cât de des îl ștersese la fund când era doar un bebeluș și de câte ori urinase în jeturi aurii direct în fața lui. Asta era o necesitate, o situație de urgență, nu însemna nimic! Doar că Bobby nu avea aceeași impresie. Jim oftă și un șuvoi cald fu eliberat pe piciorul fiului său. Urina lucră ca o vrajă. Piciorul lui Bobby avea încă pete roșii umflate, dar nu mai părea atât de fierbinte și iritat. El și tatăl său acoperiră cu nisip mica baltă de pe plajă, apoi se îndreptară
spre toalete și magazinul de snackuri ca să se spele.
Toaletele făceau de râs New York City. Cu excepția pardoselii, care era murdară de nisip, totul era curat și dezinfectat, cu role extra de hârtie igienică și prosoape de hârtie la vedere, genul de produse mărunte care ar fi fost deja consumate dacă s-ar fi aflat în Manhattan. Bobby udă câteva prosoape de hârtie cu săpun și cu apă
și se șterse pe picior. După ce se spălă pe mâini, Jim rămase pe loc, privindu-și fiul.
— Ce se petrece, Bobby?
Jim întâlni privirea fiului său în oglindă, dar Bobby întrerupse rapid contactul vizual, aplecându-și fața în jos, către gamba rănită.
— Nimic, zise el. Voi ați auzit tot ce era de spus, la asta mă refer.
Nu făceam destui bani, așa că mi-am mai luat o slujbă. Nu e o datorie atât de mare. O să fiu bine. Voiam să vă cer ajutorul, dar e în regulă. Mă pot descurca și singur.
— Mă refeream la Carmen. Despre ce vorbea Sylvia în mașină?
Bobby pufni exasperat. Se întoarse și se rezemă de marginea chiuvetei.
— Dumnezeule! Nu a fost nimic. O fată de la club. Nu a însemnat nimic. Știu că tu și mama ați fost împreună încă de când erați mai 187
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
tineri ca mine, iar voi aveți o căsnicie grozavă, dar lucrurile sunt altfel acum. Nu știu. Carmen e în regulă, e o femeie bună, știi? Ne înțelegem foarte bine. Dar nu știu ce să spun, pentru totdeauna?
Probabil că nu. Atunci de ce să mă prefac? Nu trebuie să afle.
Jim și Franny căzuseră de acord să nu le spună copiilor despre Madison – despre nasul cârn al lui Madison și părul ei blond și despre felul în care distrusese ea viața lui Jim. Despre cum o lăsase de fapt să-i distrugă viața. Nu, nu fusese doar atât. Jim era autorul propriei distrugeri. Era vorba despre felul în care își ruinase propria viață alegând să aibă o aventură cu o femeie atât de tânără. Alegând să aibă o legătură amoroasă în afara căsniciei. Adulterul părea ceva atât de demodat, un lucru pe care l-ar fi făcut tatăl lui Jim – o dată și încă o dată, de mai multe ori la rând. Căsnicia părinților lui Jim nu fusese amenințată de o astfel de legătură, pentru că o căsnicie era un soi de paravan, o perdea falsă care acoperea perfect frământările interioare ale părinților săi. Jim nu-și dorise niciodată o astfel de căsnicie și nici nu avea parte de așa ceva. El și Franny făcuseră
eforturi și luptaseră cot la cot, mai ales când Bobby era copil. Nu existase niciodată vreo concluzie anticipată că aveau să rămână
împreună pe vecie – asta era ceva pentru epoca de piatră, nu pentru anii ‘70. Știau ce însemna amorul liber (de la televizor, cel puțin) și, totuși, alegerea lor fusese căsătoria. Ochii lor erau deschiși. Era imposibil să păstreze informația (elementară, doar elementară) secretă față de Sylvia, pentru că trăiau toți sub același acoperiș, dar fusese mai ușor pentru ei să nu-i spună adevărul lui Bobby. Era mai plăcut să vorbească doar la telefon cu el – acum, când Jim și Fran, despărțiți sau împreună, puteau să ridice telefonul și să se întoarcă
în timp la o căsnicie mai bună.
— Bobby, am înșelat-o pe mama ta. A fost un gest oribil și nu vreau să crezi că sunt mândru de asta. Singurul lucru bun pe care l-am făcut în această situație a fost să mărturisesc adevărul.
Să fii părinte era un blestem teribil – trebuia să-ți camuflezi 188
- EMMA STRAUB -
greșelile atât de bine, încât copiii tăi să nu știe că existaseră și, prin urmare, să nu le repete ad nauseam 35 . Era mai bine să fie un ipocrit și un mincinos? Jim nu era sigur. Oricum, el își dorea ca Fran să-i fi fost alături în acea toaletă pentru bărbați de pe plaja din Mallorca.
Ea ar fi fost la fel de furioasă pe el, desigur, dar ar fi știut mai bine ce să-i spună fiului lor.
— Asta e o glumă, nu?
Bobby părea nedumerit, iar chipul lui exprima ceva între mândrie și dezamăgire. În cele din urmă, zâmbi strâmb, afișând o expresie pe care Jim spera din toată inima să nu o vadă pe chipul fiului său.
— Nu e nimic distractiv, Bobby.
Jim îl privi cu buzele strânse. Îi făcu semn către ușă.
— Nu, haide! zise Bobby. Își tamponă cu prosopul de hârtie piciorul încă ud. Doar că nu știam asta despre tine, adăugă el. E
amuzant într-un fel. Ești tatăl meu, asta vreau să spun.
Jim îl privi contrariat. Un spaniol cu un slip extrem de mic intră
în baie și se îndreptă spre pișoarul din colț.
— Poate că e ceva genetic, zise Bobby.
— Nu fi idiot! îl apostrofă Jim.
*
