- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
— Mamă, nu trebuie să ne dăm aici în spectacol, bine?
Vocea Sylviei era șoptită. Se întoarse, sprijinindu-se pe palme și pe genunchi, apoi se ridică în picioare. Jim o găsea atât de delicată, atât de firavă – la fel cum fusese în copilărie. Ura faptul că Sylvia trebuia să audă asemenea discuții, mai ales când se gândea cum avea să se întoarcă spre el, dorindu-și din toată inima să nu fie nimic adevărat.
— Tatăl tău s-a culcat cu o stagiară. Fratele tău s-a culcat cu o necunoscută. Franny se opri, calculând în sinea ei cât de crudă ar fi trebuit să fie. Nu știu cum s-au întâmplat toate astea, adăugă ea.
— Oamenii se culcă mereu cu stagiari, zise Bobby. Și cu necunoscuți. Mai ales cu necunoscuți. Ce mare lucru?
— Ea nu era stagiară, era asistent editor, zise Jim.
Franny se uită la el și rânji.
— E mare lucru, pentru că e puțin mai mare decât Sylvia, ceea ce mă face să vomit. E mare lucru, pentru că tatăl tău și cu mine suntem soț și soție. Problema e, dragul meu, că tu nu pari să înțelegi de ce e mare lucru. Asta e cel mai important, de fapt. Pentru că soțul meu m-a dezamăgit, poate, dar dacă nu am reușit să te învăț nici măcar atâta lucru pot să spun că sunt dezamăgită de mine însămi.
Franny se întoarse și începu să plângă isteric, ca o alarmă
stridentă de fum. Charles alergă spre ea și o luă în brațe. Vizibil afectat, Lawrence clătină din cap în semn de înțelegere.
— Cred că e timpul să ne îndreptăm înapoi spre casă, zise Lawrence și începu să adune grăbit tot ce putea căra. Luați voi restul! îi zise el lui Jim.
— Franny, te rog! insistă Jim. Te porți ca o femeie nebună acum.
Relaxează-te, bine?
Charles o lăsă pe Franny din brațele sale ca un dansator ce-și trimitea partenera învârtindu-se pe ringul de dans. Se apropie cu pași mari de Jim, oprindu-se când ajunse la jumătate de metru în fața lui. Charles scrâșni din dinți.
192
- EMMA STRAUB -
— Să nu îndrăznești să-i spui să se relaxeze după tot ce ai făcut! îl amenință el.
— Cred că trebuie să ne relaxăm cu toții, spuse Jim, agitându-și mâinile în aer. Privi în jur, către copiii lui, căutându-le parcă
susținerea. Nu credeți că am dreptate?
— Ai fost întotdeauna un mare ticălos, adăugă Charles.
Își trase înapoi brațul drept – oțelit după atâtea decenii de transportat pânze și bidoane cu vopsea – și îl lansă cu putere direct în orbita dreaptă a lui Jim.
Surprins, Jim făcu un pas înapoi, clătinându-se și își duse mâinile la față.
— Să mergem, Fran! zise Charles.
Franny tremura de parcă ea ar fi fost cea care primise pumnul. Îi aruncă lui Jim o privire vinovată și apoi se lăsă ocrotită de brațul lui Charles. Porniră amândoi spre mașină.
— Stați puțin! strigă Sylvia. Nu mă lăsați aici cu ei.
Ar fi vrut să-i spună mai multe tatălui ei, dar nu putea să o facă.
Nu mai avea pic de aer în plămâni. Sylvia își imagină sofaua în întuneric – poate că el fusese acolo, la urma urmei, nu în timpul nopții trecute, dar cu o noapte înainte și cine știe în câte alte nopți anterioare. Situația era mai gravă decât își imaginase. Încercă să-și amintească de New York și de toate nopțile din perioada în care tatăl ei încetase să mai lucreze, de toate întâlnirile mamei ei cu membrii acelui îngrozitor club de lectură. Trebuia să se gândească
la prea multe lucruri în același timp și nu putea să o facă. Simțea că
i se întorcea stomacul pe dos. Își vârî picioarele în pantofii pe jumătate plini cu nisip și plecă repede după Charles și mama ei.
*
Lawrence era la volan, iar Sylvia stătea pe locul din față, lăsându-le lui Charles și mamei ei toată bancheta din spate – pentru văicăreli și consolare. Sylvia nu o mai auzise pe mama ei văicărindu-se în halul acela – Franny părea un animal de circ care era dresat să sară
193
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
printr-un cerc în flăcări. Sylvia încerca să privească înainte și să
ignore ce se întâmpla în spatele ei. Pe fereastră, palmierii păreau să-i salute, la fel și ananașii gigantici cu fuste verzi de iarbă. Dimineața era însorită, iar Sylvia își puse mâinile pavăză la ochi, ca un cal care purta ochelari. Lawrence deschise radioul și vocea lui Elton John se revărsă din nou în mașină. După un minut, smiorcăiala lui Franny se potoli.
— Ador melodia asta, zise ea și începu să o fredoneze.
Lawrence și Charles i se alăturară – „Bennie and the Jets” într-o interpretare inedită, lălăind fals pe trei voci. Franny încerca să-i acopere cu vocea ei, dar nu reuși, așa că Lawrence se lansă curajos într-un falsetto impresionant.
Charles imita chitara bass, cântând la un instrument invizibil.
Piesa continuă minute în șir, vocile lor răsunând din ce în ce mai puternic, până ce începură toți trei să țipe. După Elton John, DJ-ul spuse ceva în germană și începu o melodie a formației Led Zeppelin. Lawrence reduse volumul.
— Cred că vă dați seama și voi că melodia aceea e oribilă, nu-i așa? zise Sylvia, deși era bucuroasă că mama ei nu mai cânta. Se întoarse în scaun, prinzându-se cu mâna de partea din spate a tetierei. Ești bine, mamă?
