Franny întinse mâna și strânse degetele Sylviei.
— Sunt în regulă, scumpo. Doar că… nu știu. Se întoarse spre Charles și-i spuse: Nu pot să cred că l-ai lovit.
— Ai crede, dacă ai ști de când aștept să fac asta.
Charles își privi dosul palmei, care se învinețise ușor.
— Mda, zise Sylvia. Și eu aș fi vrut să o fac. Bărbații sunt niște ticăloși nenorociți. Fără supărare, băieți!
Charles și Lawrence clătinară amândoi din cap.
— Nu e nicio problemă, zise Charles.
— O să divorțați?
Franny își pusese aceeași întrebare de sute de ori – când Bobby 194
- EMMA STRAUB -
era mic și nu se mai opreau din ceartă, când el făcuse opt sau nouă
ani și ei trebuiau să decidă dacă era sau nu cazul să mai locuiască
împreună, atunci când el venise acasă și-i spusese despre Madison, și în toate acele zile în care el spunea sau făcea ceva ce ea considera extrem de enervant, ca de exemplu, să tragă un vânt în cabina strâmtă a unui lift.
Asta era căsnicia.
— Nu știu, draga mea, încă ne mai gândim. Vă iubim amândoi la fel de mult pe tine și pe fratele tău. Suntem destul de zăpăciți acum.
Franny își șterse obrajii de lacrimi. Probabil că arăt ca naiba, adăugă
ea.
Sylvia râse.
— Ar fi trebuit să te vezi la plajă. Parcă erai Godzilla. Mamazilla.
Da, erai Mamazilla. Mamazilla și Homozilla lovesc din nou, spuse amuzată Sylvia.
— Îmi place asta, zise Franny. Se rezemă de pieptul lui Charles, lăsându-se pe spate. Găsește altceva ce putem cânta în cor, Lawr.
Lawrence apăsă tastele radioului de câteva ori trecând repede peste tot ce era nou sau într-o limbă străină (ignorând, desigur, faptul că engleza era o limbă străină în Spania), iar în cele din urmă
se opri la Stevie Wonder. Franny începu să fredoneze împreună cu ceilalți doi soliști, așa că, fără să mai aștepte altă aprobare, el mări volumul și continuă să șofeze.
*
Jim nu mai fusese lovit din adolescență. Pe atunci avea o figură
care probabil că stârnea mila – o bărbie moale și ochi căzuți, de cățel. Fusese înghesuit în dulapuri și tachinat pentru dorința lui de a face teme suplimentare. Abia când ajunsese în clasa a unsprezecea începuseră să-l observe fetele – și nu doar pentru a-l chema la întrunirile de studiu de la biblioteca școlii.
Ochiul îl ustura și, chiar dacă nu-i curgea sânge, el era sigur că
avea să rămână cu o vânătaie mare cât toate zilele. Un ochi învinețit.
195
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
Se mai folosea oare acest cuvânt? Învinețit? Se simțea ca un bătrânel
– tranziția era alertă. Și chiar în dimineața aceea la trezire se simțise din nou tânăr, ca și cum lucrurile se puteau îmbunătăți între el și Fran, sperând că totul avea să fie bine, iar el urma să-și recapete viața înapoi.
Doi bărbați masivi cu geci din piele se apropiară de el pe plajă.
Bocancii lor negri și grei se afundau ciudat în nisipul fin de pe plajă.
— Am văzut cum ai încasat-o, zise unul din ei.
— Nu a fost cine știe ce, adăugă celălalt.
Jim se uită la cei doi cu ochiul său stâng, păstrându-l închis pe cel drept sub palma făcută căuș.
Bobby și Carmen se apropiară de el, întrebându-se dacă nu ar fi trebuit să intervină înainte ca Jim să devină un sac de box uman.
Pulsul lui Bobby era accelerat – el luase câteva lecții de kickboxing la Total Body Power și considera că se putea apăra dacă ar fi fost necesar.
— Ați fost în avionul nostru, zise Jim, recunoscând emblemele cusute pe gecile lor din piele – tânărul Elvis, Elvis cel gras și motocicleta vintage. „The Sticky Spokes”, zise el citind cuvintele de pe bicepșii bărbatului mai solid.
