– o atingere afectuoasă.
— Și eu, zise ea. Arată bine de tot, mamă.
Franny schimbă o privire cu Jim pe deasupra mesei, ușor confuză, dar încântată.
— Mulțumesc, zise ea, apoi își încrucișă mâinile în poală.
Dacă ar fi fost o femeie credincioasă, s-ar fi rugat pentru copiii ei
– două suflete curate în profunzimea lor – în schimb, ea era o bună
bucătăreasă, așa că le întinse bolul cu sare de mare.
— Poftim, presărați puțin deasupra.
*
Franny linse niște zahăr pudră de pe deget. Se simțea inspirată și încercase să coacă propria ei ensaimadas, delicioasa și pufoasa prăjitură care se găsea peste tot în Mallorca. Drojdie și grăsime, faină și lapte, aluatul fiind apoi încolăcit ca un melc dulce. Insulele erau amuzante când era vorba de mâncare. Multe din lucrurile normale erau importante și, prin urmare, supraevaluate, atât de multe din deliciile locale fiind exportate pe calea aerului. Avea să
scrie o carte, poate – Micile insule. Ce mânca lumea în Mallorca, Puerto Rico, în Cuba, Corsica, Taiwan, Tasmania.
Aveau să fie multe călătorii, desigur, probabil luni de zile la rând. Totul din perspectiva vieții după infidelitate – toată lumea scria cărți de acest gen, o femeie redescoperindu-se pe sine după o dragoste ce se sfârșise prost. Poate că avea să o întrebe pe Gemma dacă putea reveni în toamnă, după ce Sylvia avea să plece la școală.
În Mallorca de una singură. Franny se imagină stând singură în același loc lângă piscină câteva luni la rând, aerul fiind destul de cald ca să poată înota câteva ture de bazin și apoi să se repeadă
înapoi în casă. Poate Antoni ar fi acceptat să vină în vizită. Ar fi putut exersa cu el serviciul de rachete invizibile. Bobby abia se 210
- EMMA STRAUB -
târâse la etaj să se culce imediat după cină, iar Sylvia era parcată în fața televizorului cu Lawrence. Unul dintre filmele lui era la televizor – în mod miraculos, dublat în spaniolă, dar, cu o simplă
apăsare de buton, actorii vorbeau engleză din nou. Toronto fusese făcut să arate ca New Yorkul, iar Sylviei îi plăcea nespus să
identifice numeroasele erori – metrourile erau altfel, stâlpii de iluminat, clădirile. Jim se dusese din nou în studioul Gemmei ținând un pachet de gheață apăsat pe față, așa că rămăseseră doar Charles și Fran pentru partida de înot nocturn în piscină.
Casele iluminate de pe cealaltă parte a văii erau ca niște licurici în întuneric. Din când în când, una dintre lumini dispărea, sau alta se aprindea, ca niște stele care mureau sau care reveneau la viață.
Franny nu voia să-și ude părul și avea pe cap o cască de duș – peste mica ei codiță stufoasă. Chiar și așa, părul scurt care îi ieșise afară
era deja ud și i se lipise de gât.
Franny înotă puțin cu capul deasupra apei – ca un labrador înaintând după un băț, apoi renunță, aruncă rapid casca de pe cap și se scufundă.
— Mă simt ca o vidră, zise ea. O vidră nocturnă.
— Apa e cu adevărat purificatoare.
Charles înota pe loc în capătul mai adânc al piscinei, mișcând brațele și picioarele sub apă.
— Ai citit asta pe un pliculeț de ceai?
— Poate, zise Charles și o stropi când trecu înot pe lângă ea.
Apoi, continuă el, scoateți plicul din apă după cinci-șapte minute și adăugați miere.
Franny se lăsă pe spate și îi făcu cu ochiul, deși nu era sigură că
el îi putea vedea ochii. În New York, întunericul era un concept relativ. Întotdeauna ferestrele altor oameni iluminau cerul nopții, precum și razele prelungi ale farurilor.
Aici nu era nimic, excepție făcând stelele de deasupra și casele de pe cealaltă parte a văii – atât unele, cât și altele la fel de magice și 211
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
îndepărtate.
— Am crezut mereu că atunci când ai copii mici e cel mai greu, zise Franny. Înțelegi tu, să ai grijă de cineva care este dependent numai de tine. Să-i înveți să vorbească, să meargă, să citească. Dar nu e adevărat. Nu se termină niciodată. Mama nu mi-a spus acest lucru.
— Mama ta te-a crescut ca pe un pui de lamantin – te-a lăsat să
stai aproape de ea timp de un an, cel mult, apoi te-a împins în ocean.
— Asta fac lamantinii?
— Nu știu. Așa cred. Și asta am citit tot pe un pliculeț de ceai.
Franny deschise gura și o lăsă să se umple cu apă, cu care îl stropi apoi pe Charles.
Apa era divină. Avea să le fie frig la ieșire – ea știa asta – dar nu mai conta. Nici nu-i trecea prin minte să părăsească piscina.
