— Încercăm, știi?
Charles își luă avânt și se ridică pe jumătate din piscină, brațele lui – pe vremuri musculoase – fiind acum ceva mai moi decât trunchiul său.
— Ce încercați? Și să nu aud chestii sexuale ciudate, te rog! Nu am mai făcut sex de o sută de ani și asta o să mă facă să te urăsc.
Franny își șterse ochii. Nu era îndreptată spre Charles, dar își roti corpul astfel încât Charles să ajungă chiar în fața ei.
Fundul piscinei era ușor granulat, ca un tavan popcorn, iar Franny își ridică genunchii la piept.
— Nu, zise Charles. Se lăsă să cadă de sus în piscină, împroșcând cu apă în jur. Încercăm să obținem un copil, adăugă el.
Franny nu era sigură că auzise bine.
— Să obțineți un copil?
Charles înotă până la Franny și își așeză mâinile pe umerii ei. Ea întinse picioarele și puse mâinile pe șoldurile lui, astfel încât amândoi stăteau la capătul mai puțin adânc al piscinei, într-o 212
- EMMA STRAUB -
poziție de dans gen „balul de clasa a cincea”.
— Să obținem un copil. Mai exact, vrem să adoptăm un copil.
Încercăm să adoptăm, facem demersuri. Mai avem puțin. Vreau să
spun că e posibil să nu mai dureze mult. Cineva ne-a ales și noi am spus da, iar acum așteptăm.
Charles nu se gândise că va fi nervos mărturisindu-i lui Franny acest secret, dar bănuia că exista un motiv undeva în subconștientul lui pentru care nu-i spusese nimic până acum. Procedura de adopție începuse cu un an în urmă. Trecuse mai mult de un an!
Iar Charles ezitase încă de la început până în urmă cu o zi, când văzuse din nou cât de răbdător era Lawrence, cât de iubitor și cât de înțelegător putea fi. Cum ar fi putut cineva să-și dorească mai mult de la un părinte sau de la o soție?
Franny nici nu clipi.
— Iubitul meu prieten, zise ea, anulând distanța dintre ei și lipindu-și trupul ei ud de al lui.
Voia să-i spună că avea să fie un tată minunat și că, pentru ea, copiii ei – pentru că asta erau încă pentru ea, copii, indiferent ce vârste aveau – erau cel mai bun lucru pe care-l făcuse vreodată, în ciuda stresului și a complicațiilor.
Se dezlipi de Charles și văzu că ochii lui erau umezi – ori de la apa din piscină, ori din cauza lacrimilor, nu era sigură, dar nu mai conta, pentru că și ochii ei erau la fel.
— Da, îl încurajă ea. Asta e o idee minunată.
213
- SOARE ȘI NORI ÎN MALLORCA -
ZIUA A DOUĂSPREZECEA
Joan sosi prompt la unsprezece, ca de obicei, dar în loc să intre, păși doar în hol și ținu ușa deschisă pentru ca Sylvia să poată ieși afară. Ea clipi de câteva ori în lumina orbitoare a zilei și își puse ochelarii de soare – o pereche de ochelari de-ai lui Franny din anii
’80, cu niște lentile uriașe, care-i acopereau jumătate din față și care o făceau să semene ori cu o bunică, ori cu o vedetă de cinema – nu era sigură.
Îi fusese greu să decidă ce să poarte în acea zi specială și alese în cele din urmă o rochie scurtă din bumbac cu margarete. Joan îi deschise portiera și ocoli apoi în fugă mașina ca să urce la volan.
Mașina lui era mult mai mare decât cele două închiriate de ei, semănând cu un Humvee, dar era probabil doar un Sedan de mărime normală. În interior simți aroma coloniei lui Joan și o inhală
cu nesaț, încercând să-și umple nările cu ea. Sylvia își strecură
mâinile pe sub coapse, pe scaunul din piele. Afară era deja caniculă, iar dacă Joan nu dădea drumul mai devreme la aerul condiționat, ea avea să transpire și să se lipească de scaun, lăsând pe acesta niște urme roșii dezgustătoare după ce s-ar fi ridicat, de parcă ar fi fost atacată de un octopus uriaș care trăia în mod accidental în mașina lui. Sylvia zâmbi când Joan se așeză la volan, întoarse cheia în contact și un val binefăcător de aer răcoros se revărsă prin gurile de ventilație.
— Deci, unde mergem? întrebă Sylvia.
— E o surpriză, zise Joan. Dar nu-ți face griji. Nu o să te leg la ochi. Știi să înoți, da? Ai un costum de baie?
— Da, zise Sylvia.
— Atunci, la drum! zise Joan și o luară din loc.
*
Odată ce trecu peste stânjeneala lecției de tenis, Franny decise că
214
- EMMA STRAUB -
era o jurnalistă profesionistă, nu o adolescentă îndrăgostită și îi telefonă lui Antoni la numărul pe care i-l lăsase acesta – un număr de la clubul de tenis.
Ea se programă pentru ultimele ore ale după-amiezii – nu pentru tenis, ci pentru o discuție. Ar fi putut publica interviul după aceea dacă ar fi vrut: în Travel + Leisure, Sports Illustrated, Departures.
