cunoscute maxime: Când n-ai un lucru, e bine să te prefaci că-l ai. De aceea copiii sunt învăţaţi de la o vârstă fragedă că: E
mare înţelepciune să ştii să faci pe prostul la timpul potrivit. Şi ia cugetaţi cât de nepreţuită poate fi prostia, dacă oameni învăţaţi au dat aşa de mare însemnătate şi numai umbrei, aparenţei sale.
69. Horaţiu, acest gras desfrânat
Horaţiu, purcelul grăsun din turma lui Epicur, o spune pe şleau când ne povăţuieşte să îmbinăm prostia cu înţelepciunea; drept este că adaugă, spre ruşinea lui, că prostia se cade să
fie de scurtă durată. Mai spune şi în altă parte că E dulce lucru să baţi câmpii-a şti şi că ar dori să treacă mai degrabă drept un om aiurit şi de nimic, decât un înţelept acrit. Homer care îl preamăreşte atât pe Telemah îi spune adesea „copilărosul”, iar tragicii greci îi numeau deseori astfel pe copii şi pe tineri, ba încă epitetul acesta apărea ca o bună prevestire. Şi faimoasa
„Iliadă” ce altceva este decât istoria mâniilor şi neroziilor neamurilor şi regilor. Cicero m-a lăudat cel mai deplin când a grăit: Pământul este plin de proşti. Şi toată lumea ştie că un bun este cu atât mai de preţ cu cât este mai răspândit.
Dar poate creştinii vor da prea puţină crezare unor autori păgâni. De aceea îmi vor întemeia, ori cum zic învăţaţii: îmi voi
„fundamenta” elogiul pe mărturia Sfintelor Scripturi. Mai întâi am să cer cu smerenie teologilor să mi-o îngăduie. Apoi, pentru că mă prind la o lucrare anevoioasă şi n-ar fi cinstit să chem 124
iarăşi muzele pentru ceva cu care n-au nici în clin nici în mânecă, chibzuiesc că ar fi nimerit ca, înainte să fac pe teoloaga şi să apuc pe această cărare presărată cu spini, să
invoc spiritul lui Scotus, cel de o mie de ori mai ţepos ca un arici.
70. Spiritul lui Scotus
Îl voi ruga să părăsească niţel scumpa-i Sorbonă şi să se întrupeze în mine, iar apoi plece înapoi ori ducă-se de vrea la toţi dracii. De ce nu pot eu oare să mă înfăţişez vouă şi sub un alt chip, de pildă cu odăjdiile strălucitoare ale unui doctor de la Sorbona? Teamă mi-e însă că, auzindu-mă trăncănind atâta despre teologie, mă veţi învinui că am jefuit scrierile venerabililor magiştri. Dar cumpăniţi rogu-vă că, după
legăturile mele aşa de vechi şi de strânse cu teologii, nu-i lucru de mirare că mi-am însuşit un pic din ştiinţa lor. Până şi Priap, zeul din lemn de smochin, a izbutit să-şi întipărească în minte câteva cuvinte greceşti, citite de stăpânul său. Cât despre cocoşul lui Lucian, pe care îl cunoaşteţi desigur trăind cu oamenii, le deprinsese limba.
125
71. Ecleziastul
Dar să mă întorc la subiectul meu şi să pornesc cu încredere la drum. Stă scris în primul capitol al Eclesiastului: Numărul proştilor este nesfârşit. Şi în acest număr nesfârşit nu sunt oare cuprinşi toţi muritorii, în afară de câţiva, pe care mă
îndoiesc să-i fi văzut vreodată cineva la faţă? Ieremia o spune încă mai răspicat în capitolul zece: atunci se arată omul cât este de prost cu ştiinţa lui. El atribuie înţelepciunea numai lui Dumnezeu şi lasă prostia tuturor oamenilor. Spusese doar ceva mai sus: înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui. Şi de ce să nu se laude cuvioase Ieremia? Pentru că, răspunde el n-are niciun fel de înţelepciune. Şi mă întorc la Eclesiast. Când acesta strigă: O, deşertăciune a deşertăciunilor. Totul este deşertăciune, credeţi că a înţeles altceva decât ce am spus şi noi, anume că viaţa întreagă nu-i decât o amăgire a Prostiei?
Şi astfel întăreşte lauda lui Cicero, care n-ar putea fi repetată
îndeajuns: Pământul este plin de proşti. Mai zice iarăşi acelaşi înţelept Eclesiast: Prostul se schimbă ca luna, înţeleptul este statornic ca soarele, vrând în ăst chip să arate că toţi oamenii sunt nerozi şi că numai lui Dumnezeu i se cuvine numele de înţelept. Căci luna se tălmăceşte ca firea omului, iar soarele ca Dumnezeu, izvorul oricărei lumini. La fel şi Iisus în Evanghelie ne încredinţează că nimănui afară de Dumnezeu nu i se poate zice bun. Or, de-i adevărat că toţi cei ce nu sunt înţelepţi sunt proşti şi că, după spusa stoicilor, bun e totuna cu înţelept, e limpede ca lumina zilei că Iisus Hristos a vrut astfel să spună
că toţi oamenii sunt proşti.
126
72. Solomon
Solomon grăieşte în capitolul cincisprezece: Prostia este o bucurie pentru cel fără minte, mărturisind că fără prostie viaţa ar fi goală de bucurii. Că întocmai aşa este ne arată şi alt citat din el: Cine agoniseşte ştiinţă, agoniseşte durere şi cine ştie multe, are şi multă supărare! Şi tot asta rosteşte cu alte cuvinte şi în capitolul şapte: Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa veseliei. De aceea nici nu s-a mulţumit să strângă înţelepciune, ci a dorit să mă cunoască
şi pe mine, iar dacă nu îmi daţi crezare n-aveţi decât să căutaţi în primul capitol: Mi-am dat inima să cunosc înţelepciunea şi ştiinţa şi vă cunosc greşelile şi prostia. Şi băgaţi bine de seamă
că a păstrat prostia la urmă, ca să-i dea mai multă cinstire, căci canonul bisericesc este ca acela cu rangul cel mai înalt să
păşească ultimul, după Evanghelie.
Eclesiastul, oricine o fi fost el, desluşeşte în capitolul patruzeci şi patru că prostia face mai multe parale ca înţelepciunea. Dar am să vă fac acuma ce le face Platon celor ce discută cu Socrate, şi pe cuvântul meu că n-o să aflaţi o vorbuliţă din pasajul cu pricina până ce n-am să vă silesc să
daţi răspunsurile care să-mi înlesnească încheierea la care voiesc să ajung.
Vă întreb aşadar: ce lucruri trebuie ascunse cu mai multă
127
grijă, cele rare şi preţioase ori cele obişnuite şi pe care le are orişicine? Nu scoateţi o vorbă? Degeaba vă încăpăţânaţi să
tăceţi mâlc, căci un proverb grec va vorbi în locul vostru. Iată-l: Ulciorul se lasă la uşă. Şi pentru ca să nu se găsească vreun nesocotit să-l respingă, să ştiţi că a fost invocat şi de Aristotel, Dumnezeul suprem al teologilor. Se află printre voi vreunul atât de nerod încât să-şi lase banii şi giuvaerurile în stradă?
M-aş îndoi, căci de fapt le pitiţi prin ungherele cele mai ascunse ale caselor, în fundul sipetelor, iar zdrenţele le lăsaţi în văzul întregii lumi. Or, de tocmai lucrurile de preţ sunt dosite cu atâta grijă, iar cele neînsemnate sunt lăsate la îndemâna oricui, nu vrea oare să dea de înţeles scriitorul nostru că prostia trage mai greu la cântar decât înţelepciunea, de vreme ce aceasta din urmă poate fi arătată fără teamă, tuturor? Dar ascultaţi-l cum a cuvântat el însuşi: Mai destoinic este omul ce-şi ascunde prostia decât cel ce nu lasă să i se vadă
Înţelepciunea. Pe deasupra, Sfânta Scriptură recunoaşte celui sărac cu duhul o modestie de care înţeleptul nu se învredniceşte din pricină că nu crede pe altul demn de a-i sta alături. Cum altfel s-ar putea tălmăci acest pasaj din al zecelea capitol al Eclesiastului: „Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea, şi spune tuturor că este un nebun!”
Necuprinsă smerenie şi nevinovăţie, să nu vrei a te ridica deasupra celorlalţi şi să împarţi cu ei bunul nume pe care ţi l-ai făurit! Şi asta pe când fiecare se închipuie buricul pământului. Regele Solomon, cu toată măreţia sa, nu s-a ruşinat de asemenea poreclă, ba a găsit chiar dinadins în capitolul treizeci: Sunt mai prost decât oricine. Sfântul Pavel, învăţătorul păgânilor, îşi zice şi el aidoma în Epistola către corinteni; „Vorbesc ca un ieşit din minţi, eu sunt şi mai mult”, ba pare a gândi că ar fi nevrednic de s-ar lăsa întrecut în sminteală de cineva.
Dar îi aud deja cârtind pe eliniştii ceia de două parale care, prin tălmăcirile lor trase de păr, se dau de ceasul morţii să ne lase cu gura căscată şi să ne dovedească neştiinţa teologilor.
Iar prietenul meu Erasm e măcar al doilea, de nu chiar întâiul printre doctoraşii ăştia răsăriţi peste noapte. Şi îl amintesc adesea fiindcă am drag de el şi voiesc a-i da cuvenita cinstire.
