128
Ce citat năstruşnic – spun ei – şi cât de vrednic de zeiţa Prostie!
Altul a fost gândul apostolului. Ţelul său n-a fost nicidecum să arate prin aceste cuvinte că este mai neghiob ca oricare altul. După ce glăsuieşte aşa: Ei sunt slujitorii lui Hristos, sunt şi eu, el adaugă: Eu mai mult, simţind pe drept cuvânt nu numai că este deopotrivă cu ceilalţi în slujba Evangheliei, ci se ridică oarecum deasupra lor. Şi, pentru a nu şi-i sui în cap pe cei cărora mărturisirea sa li s-ar fi putut părea prea înfumurată, drege busuiocul zicând că în privinţa asta vorbeşte ca un ieşit din minţi, dând astfel de înţeles că „proştii au dreptul să spună adevărul fără să supere pe nimeni”.
73. Aceşti mari şi graşi teologi
Să se ia la harţă domnii ăştia asupra tălmăcirii pasajului cât vor pofti. Cât despre mine, eu merg pe mâna teologilor mari, groşi şi graşi pe care îi urmează tot norodul, şi în tovărăşia cărora cea mai mare parte dintre doctori mai bine ar cădea în greşeală decât să creadă fie şi o iotă din adevărul celorlalţi. Aceştia, cu ebraica, greaca şi latina lor sunt priviţi ca un fel de papagali cu multe limbi.
129
74. Nicolas de Lyra
Ia ascultaţi cum explică unul dintre aceşti învăţaţi doctori –
n-am să-i dezvălui numele8, căci teologii mai puţin faimoşi, dar cu ştiinţă de carte n-ar întârzia să-l ia peste picior şi să-l batjocorească precum grecii cu acel proverb despre măgarul ce vrea să cânte din liră, ascultaţi aşadar în ce chip cu adevărat teologic şi magistral interpretează unul dintre aceşti faimoşi doctori pomenitul pasaj: Vorbesc ca un ieşit din minţi, eu sunt şi mai mult. Din cuvintele de mai sus face un nou capitol, apoi, lucru care cere mare agerime dialectică, îi adaugă un paragraf şi îl tălmăceşte astfel (şi am să mă slujesc de cuvintele lui, materialiter şi formaliter): Vorbesc ca un om cu mai puţină minte, adică de v-aş părea neghiob aşezându-mă în acelaşi rând cu apostolii mincinoşi, m-aţi crede încă şi mai nerod de m-aş ţine mai presus de ei. Adevărat că niţel mai la vale doctorul nostru sare nitam-nisam la altă temă, ca şi cum n-ar mai şti nici el ce vorbeşte.
Dar de ce m-aş zdrobi atâta să mă apăr cu un singur exemplu? Este doar ştiut că teologii au dreptul de a întinde cerul adică Sfintele Scripturi, ca pe o piele. Nu se bat oare 8 Îl chema de fapt Nicolas de Lyra.
130
uneori cap în cap spusele Sfântului Pavel din Scriptură, iar în original se înlănţuie firesc. Dar ia ciuliţi urechile la ce spunea Sfântul Ieronim, învăţatul care cunoaşte cinci limbi, despre acest apostol: „Sfântul Pavel, zice el, descoperise din întâmplare la Atena un altar pe care stăteau înscrise slovele: DIIS ASIAE, EUROPAE ET AFRICAE, DIIS IGNOTIS ET
PEREGRINIS – Zeilor Asiei, Europei şi Africii, Zeilor necunoscuţi şi celor străini. Chibzuind că s-ar putea folosi de el spre propăşirea religiei creştine, nu s-a sinchisit de cele ce ar fi putut dăuna ţelului său şi a luat doar cuvintele din urmă, DIIS IGNOTIS, Zeilor necunoscuţi, pe care le-a schimbat dintr-un condei în DEO IGNOTO, Zeului necunoscut. Astfel a arătat atenienilor că îi ridicaseră un altar lui Iisus, care ar fi fost acel Zeu necunoscut. Neîndoios că pilda apostolului o urmează şi teologii când smulg patru-cinci cuvinte dintr-o parte, patru-cinci din alta, le prefac chiar după cum le vine lor mai bine şi apoi le citează cu încredere, chit că adesea textul dinainte şi cel de după nu se potrivesc nicidecum cu aiurelile lor, ba chiar le dezmint făţiş. Dar pe teologi aceste citate răstălmăcite îi fericesc într-atât că până şi juriştii îi pizmuiesc, după ce-am văzut cum acel doctor pe care n-am vrut să-l numesc de frica proverbului grec a reuşit să dea unui pasaj din Sfântul Luca un înţeles care se împacă la fel de bine cu spiritul Evangheliei ca apa cu focul? La o mare restrişte, o vreme din acelea în care toţi clienţii credincioşi se adună în jurul patronului lor pentru a-l apăra pe cât le stă în puteri, Iisus Hristos şi-a chemat apostolii, voind să-i lecuiască de încrederea pe care o aveau în ajutorul semenilor, şi i-a întrebat de le-a lipsit vreodată ceva, cu toate că nu le dăduse când plecaseră în lume nici încălţări să-i apere de spini şi pietre, nici merinde, nici măcar o traistă
din care să mănânce pe drum. Apostolii răspunseră că au avut mereu tot ce le-a făcut trebuinţă, iar Hristos le-a grăit aşa: Acum, cine are o traistă mare ori mică să o lase aici, iar cel ce n-are sabie să-şi cumpere, chiar de-ar fi să-şi vândă cămaşa de pe el. Or, cum învăţătura lui Hristos se întemeiază pe blândeţe, îngăduinţă şi dispreţul vieţii pământeşti, nu este limpede pentru orişicine ce-a vrut să zică Mântuitorul cu această pildă? Ţelul său era să le arate că ei trebuie să fie aşa 131
de nepăsători faţă de cele trecătoare încât să nu aibă nici măcar cămaşă, darmite încălţări şi arginţi, ca să se dea pe de-a-ntregul propovăduirii Evangheliei. Îi povăţuieşte să-şi cumpere numai o sabie, dar nu o sabie ca acelea ale tâlharilor şi ucigaşilor de tată, ci sabia duhului care pătrunde până în ungherele cele mai întunecoase ale sufletului, taie din rădăcină toate patimile şi lasă evlavia singură stăpână.
Dar staţi să vedeţi cum le potriveşte iscusitul nostru teolog.
Sabia ar fi dreptul lor de a se apăra împotriva prigoanei, iar traista ar însemna merinde îndeajuns. După el, Hristos s-a răzgândit şi, temându-se ca solii săi să nu plece la drum fără
să aibă tot ce le trebuie, şi-a schimbat hotărârea. Sau a uitat ce le cuvântase: că vor fi fericiţi de vor îndura fără să
crâcnească dispreţ, vitregii şi cazne, oprindu-i să se împotrivească prigoanei şi amintindu-le că împărăţia sa este făgăduită blajinilor, iar nu celor neînduraţi. Şi cum ar fi putut cel care le dăduse pilda cu vrabia şi crinii să ţină aşa de mult la sabie? Ba încă să îi şi pună să-şi vândă cămaşa de pe ei pentru paloş, ca şi cum ar fi voit ca apostolii să se răspândească pe pământ mai repede goi puşcă decât fără
spadă la brâu? Dar după cum pentru vrednicul teolog sabie înseamnă tot ce poate fi întors împotriva prigonitorilor, şi prin pungă înţelege tot ce poate ostoi nevoile lumeşti. Aşa că acest tălmaci al harului dumnezeiesc îi înarmează pe apostoli cu lănci, spade, arcuri, săgeţi şi îi trimite astfel pregătiţi să
propovăduiască un Dumnezeu răstignit.
132
75. Înarmează apostolii cu lănci, săbii şi…
Tot el îi încarcă cu desăgi, cufere şi pungi durdulii, ca nu cumva ei să fie nevoiţi a pleca neîndestulaţi dintr-un han.
Scapă însă din vedere că această sabie, pe care apostolii o plătesc aşa de scump, a fost înfierată de Iisus Hristos, care şi-a învinovăţit ucenicii de a o fi tras şi le-a poruncit s-o pună la loc în teacă. Şi nici nu cugetă că nu s-a auzit în vecii vecilor de apostoli care să se fi încontrat cu păgânii, cu scutul şi sabia în mână. Ar fi făcut-o însă, dacă stăpânul lor ceresc le-ar fi hărăzit-o.
Alt doctor, pe care nu-l voi numi din pricina adâncului respect ce-i port, şi căruia nu i s-ar potrivi acel proverb grecesc, tălmăcea odată acest pasaj din Habacuc: Turbabuntur pelles terrae Madion – Şi se cutremură corturile din ţara Madionului.
133
76. Înrăit la bătrâneţe
Şi ţinea morţiş să arate că vorba pelles, care înseamnă întâi piei, iar aici va să zică corturi, căci corturile madianiţilor erau făcute din piei, bate spre pielea Sfântului Bartolomeu, care fu jupuit de viu.
Dar iată încă una pe care am auzit-o cu urechile mele. Îmi omoram alaltăieri timpul cu o teză de teologi, după cum fac adesea. Întrebând unul prin ce pasaje din Scriptură se vădea că ereticii trebuie mai degrabă arşi pe rug decât trecuţi la credinţă cu vorba bună, i-a răspuns urlând cât îl ţineau bojocii un bătrân încruntat, pe a cărui faţă se citeau trufia şi îngâmfarea teologului: Sfântul Pavel a cerut-o când a spus:
„Hereticum hominem post unam el alteram correptionem devita”9. Şi cum papagalicea întruna acelaşi pasaj, cea mai mare parte dintre ascultători se priveau nedumeriţi, neghicind ce era în mintea lui. În cele din urmă a dat astfel seamă:
„Cuvântul devita nu este oare alcătuit din prepoziţia de, care arată o scoatere, şi din substantivul vita, care se zice viaţă?
9 Adevărul înţeles al acestei propoziţii este: „După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinare”.
134
Prin urmare înseamnă o scoatere din viaţă. Aşa că sensul adevărat al pasajului este: Dacă ereticul nu se îndreaptă după
ce l-ai mustrat o dată sau de două ori, ia-i viaţa. Câţiva hohotiră, dar ceilalţi au admirat această dibace tălmăcire şi au găsit-o cum nu se poate mai teologică. Cum se mai aflau şi câte unii pe care acest raţionament nu părea a-i da gata, subtilul doctor mai zămisli şi un silogism care spulberă orice îndoială. Ascultaţi bine ce am a vă spune: Maleficum ne patiaris vivere – Nu-l lăsa pe răufăcător să trăiască. Atqui, ereticul este un răufăcător Ergo, trebuie pârjolit. La acest minunat Ergo, toţi ascultătorii se dădură bătuţi şi se alăturară
